Steven Spielberg, respins de la cârma unui film Bond

de Cristina Grigore în 26 Nov 2012
Steven Spielberg, respins de la cârma unui film Bond

Ultimul film din seria Bond a dat lovitura la box-office, iar regizorul acestuia, Sam Mendes, culege acum laurii succesului nu doar financiar, ci şi în cronici pozitive, ce-i adaugă în palmares o recunoaştere binemeritată.

Skyfall, filmul Bond cu cele mai mari încasări (a ajuns momentan la 790 de milioane de dolari) se pregăteşte să depăşeaşcă 1 miliard de dolari, context în care şi alţi mari regizori au fost întrebaţi dacă nu şi-ar fi dorit să aibă ocazia de a se afla la cârma unei producţii ce-l are în centru pe faimosul 007.

Potrivit DailyMail.com, unul dintre regizorii de top căruia i s-a pus această întrebare a fost Steven Spielberg, care a fost mai exact chestionat şi în legătură cu dorinţa sa de a se ocupa vreodată de regia unui film Bond.

Popularul cineast, al cărui ultim film, Lincoln, a intrat de curând în cinematografele americane, a dezvăluit: „Am mers odată la producătorul filmelor Bond [Cubby Broccoli] şi l-am întrebat dacă aş putea face eu unul din filmele Bond, iar el mi-a zis nu. Nu i-am mai pus niciodată această întrebare. În schimb, m-am apucat de seria Indiana Jones”.

Spielberg a fost însă cucerit de Skyfall, pe care a declarat că l-a văzut şi ar dori să îl urmărească din nou.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
SANDA45 pe 26 noiembrie 2012 20:25
Pentru mine Steven Spielberg e cel mai mare regizor de la Hollywood alaturi de Ford Coppola,Bay,Scorsese si Fintcher.
calin88 pe 26 noiembrie 2012 23:24
Bay, adica Michael Bay? pe bune?
SANDA45 pe 27 noiembrie 2012 15:13
da
alex_il_fenomeno pe 28 decembrie 2012 13:35
poate ca nu era genul lui de filme, asta ar fi o explicatie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells