Poate cea mai mare satisfactie la gala TIFF de sambata a fost acordarea premiului pentru debut filmului Elevator, regizat de George Dorobantu si produs de Alexandra M. Paun. Realizat cu doar 200 de euro (da, cifra aceasta atat de neverosimila este cat se poate de reala), Elevator a avut nevoie de mai bine de doi ani pentru a ajunge pe ecranul cinematografului Victoria din Cluj, unde si-a tinut spectatorii in priza pe toata durata celor 85 de minute. Inspirat dintr-o intamplare petrecuta in realitate (care se regaseste si in piesa de teatru omonima, scrisa de Gabriel Pintilei), filmul lui Dorobantu urmareste doua personaje (el si ea, adica Iulia Verdes si Cristi Petrescu) intr-o singura locatie, un elevator (adica liftul teatrului Odeon).
Prizonieri in spatiul claustrofob al elevatorului, cei doi respira prin aerisirea acestuia si epuizeaza repede ideile de "evadare". Zilele trec, puterile le slabesc, vorbele le ies tot mai firave de pe buze, iar lucrurile care i-ar fi entuziasmat cu cateva zile inainte (o partida de sex, de fapt "mobilul" retragerii lor in spatiul protejat de indiscretii al elevatorului, sau un party de majorat) li se par din ce in ce mai indepartate si inutile.
La 33 de ani, regizorul autodidact (teoretic s-ar pricepe mai bine la constructia navelor de mare tonaj decat la filme) George Dorobantu contrazice cu succes ideea ca trebuie sa treci prin UNATC sau sa primesti fonduri de la CNC pentru a face film de calitate. Parcursul Elevatorului (cu "suisuri" si "coborasuri", am putea spune) a tinut doi ani, timp in care regizorul a apelat la prieteni pentru aproape tot ceea ce a tinut de productia filmului, de la locatie si actori ("care au venit cu mancare de-acasa"), pana la montaj. Cameraman si chiar monteur al filmului, Dorobantu ajunge, prin taieturi si incadraturi, departe de acea senzatie de... piesa de teatru pe care o dau adesea filmele cu o singura locatie, si aceea atat de putin ofertanta.
Ce se intampla in fata camerei sale este in acelasi timp interesant si credibil, iar aici trebuie laudati Iulia Verdes si Cristi Petrescu, doi actori la vremea respectiva amatori, ale caror interpretari sunt esentiale in destinul Elevatorului. Pustii de 18 ani, retrasi in ascensorul cu pereti galbeni dintr-un spirit aventuros specific varstei, trec prin felurite stari, de la frustrare, entuziasm, disperare si-asa mai departe, agonia lor tinand, in timp real, zile in sir. Dorobantu gaseste si cea mai nimerita modalitate de a-si finaliza filmul, dar, la rugamintea lui, nu dezvaluim nici macar un detaliu despre deznodamant.
Singurul regret pe care-l provoaca filmul este faptul ca bugetul infim nu a permis transpunerea lui pe pelicula. Astfel, competitia TIFF-ului ar fi avut cu siguranta un film romanesc printre participanti, iar Elevator nu ar fi concurat doar cu Intalnirile incrucisate ale Ancai Damian (un film in fata defectelor caruia uimitor de multi au inchis ochii) si Nunta muta al lui Horatiu Malaele, ci cu 11 tineri regizori din lumea intreaga. Cine stie, poate ca palmaresul festivalului ar fi fost cu totul altul.
Chiar daca nu va "prinde" marele ecran, debutul lui George Dorobantu va putea fi vizionat, promite regizorul, in locatii neconventionale precum cluburile, iar noi promitem sa va anuntam de fiecare data cand aceasta promisiune se va indeplini.
