Tom Cruise, în Green Lantern Corps?

de Cristina Grigore în 17 Aug 2018
Starul nu a refuzat propunerea, dar a cerut modificări radicale ale scenariului

Tom Cruise l-ar putea juca pe Hal Jordan în Green Lantern Corps, scrie HeroicHollywood.com, însă starul, deși este deschis propunerii, și-a condiționat participarea. El a cerut modificări radicale ale scenariului, legate mai ales de soarta eroului său, care, potrivit unor surse apropiate producției, este scos din scenă pe final.

Cruise se afla încă de anul trecut pe o listă cu actori doriți în Green Lantern Corps. De scenariu se ocupă David S. Goyer. Pelicula DC se află în dezvoltare, astfel încât niciun alt detaliu despre intrigă – în afara celui scăpat online datorită posibilei participări în distribuție a lui Cruise – nu a fost dat publicității. Tot ce cunoaște până acum este că trupa de pământeni ce se alătură poliției interstelare pentru a proteja Universul îi include pe Hal Jordan și John Stewart, două dintre cele mai populare personaje ce au îmbrăcat costumul Green Lantern.

Un posibil candidat pentru rolul lui John Stewart este actorul Sterling K. Brown, cunoscut pentru rolul său din This is Us (a avut o apariție și în Black Panther). Acesta s-a arătat cât se poate de interesat de partitura DC, însă nu a fost încă luat în vizor de producători.

Green Lantern Corps este programat să ajungă în cinematografe pe 19 iulie 2020.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Cruise, David S. Goyer, Sterling K. Brown, Green Lantern Corps

Alte știri din cinema

Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex

O privire detaliată asupra vieții și operei artistului norvegian Edvard Munch.

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 17 august 2018 11:42
Ar fi o mare prostie. Îmi place Tom Cruise, dar nu intr-un astfel de rol deoarece este prea-prea bătrân pentru o asemeena partitură - are 56 de ani (spre exemplu - Robert Downney Jr. avea 43 de ani când l-a întrupat prima dată pe Iron Man). Mai degrabă mi se pare mult mai potrivită desemnarea pentru rolul despre care vorbim a lui Armie Hammer, și el aflat ”în cărți” potrivit unor siteuri de cinema din afară.
carmen_angelus_romila pe 17 august 2018 12:06
Mi-au placut filmele din seria "Green Lantern", iar cooptarea actorului Tom Cruise in urmatoarea pelicula m-i se pare incitanta.
cavallioty pe 17 august 2018 18:08
iar Tom Cruise cu cererile lui aberante,oare a mai facut ceva notabil in ultima perioada in afara de Misiune Imposibila de ii fac astia toate mofturile,adica nu mai atrage lumea in cinema ca in trecut

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells