Trei super-actriţe se luptă pentru rolul principal din Star Wars VIII

de Ştefan Dobroiu în 2 Sep 2015
Câştigătoarea are mari şanse la celebritatea mondială, putând apărea în mai multe continuări

Star Wars: Episode VIII se lansează în lume pe 26 mai 2017 şi în curând îşi va finaliza alegerea actorilor. The Wrap şi Slashfilm anunţă că trei actriţe foarte promiţătoare se află pe lista scurtă de pe care se va alege numele interpretei personajului principal feminin: este vorba despre Tatiana Maslany, cunoscută din serialul Orphan Black, Gina Rodriguez din serialul Jane the Virgin şi Olivia Cooke din Bates Motel.

Deja avută în vedere pentru Rogue One, primul spin off Star Wars (prima fotografie din film aici), Maslany pare cea mai potrivită alegere, dovedindu-şi talentul extraordinar cu interpretarea unui număr impresionant de clone cu personalităţi şi aptitudini diferite în serialul Orphan Black. Actriţa canadiană împlineşte luna aceasta 30 de ani şi are toate calităţile pentru a fi prezentată imensului public Star Wars.

Star Wars: Episode VIII este regizat de Rian Johnson (Brick, The Brothers Bloom, Looper), care a scris şi scenariul. Ştim deja că villain-ul filmului va fi interpretat de Benicio del Toro. Filmările vor începe în primele luni ale lui 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Rian Johnson, Tatiana Maslany, Gina Rodriguez, Olivia Cooke, Star Wars: Episode VIII, Orphan Black, Jane the Virgin, Bates Motel, Brick, The Brothers Bloom, Looper

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
unkn0wn pe 2 septembrie 2015 15:34
E buna tatiana
fraa pe 2 septembrie 2015 20:31
super actrite? Merryl Streep ce e atunci?...Toate trei sunt aproape debutante asa ca mai au mult pana la super actrite.
ddman pe 3 septembrie 2015 17:30
Respectiva este dintr-o liga net superioara (ca sa fiu sincer si cam batraioara ptr o comparatie cu tinerele mentionate). Dar daca acestea (ca sa fiu sincer ptr mine chiar sunt niste necunoscute) sunt super actrite ce sa zic despre o Emily Blunt, Natalie Portman sau Amy Adams, care, chiar daca nu se ridica la nivelul lui Merryl Streep, sunt actrite excelente.
cosmin742000 pe 3 septembrie 2015 12:09
Scuzati-mi (poate) ignoranta dar e prima data in acest articol cand aud de aceste 3 "super-actrite" oi fi eu demodat , dar numai in sensul ca nu imi plac noutatile , nu ca nu as fi auzit de ele

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells