Trofeul Mării Negre a fost decernat

de Gloria Sauciuc în 3 Iul 2010
Trofeul Mării Negre a fost decernat

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor Independenţi şi-a anunţat sâmbătă seara câştigătorii, în faţa unei săli pline, la Teatrul Naţional din Constanţa. şcolile de film au avut trei categorii la care puteau obţine premii. Trofeul Mării Negre pentru film de animaţie a mers către un scurtmetraj de la Universitatea Ludwigsburg, Germania.

Este vorba despre filmul de 4 minute Bob, produs în 2008, regizat de Jacob Frey şi Harry Fast. Punctul forte al filmului nu este povestea, ci poanta; de asemenea, personajele (doi hamseri) sunt foarte bine desenate.

Premiile pentru scenariu, imagine şi regie au mers către acelaşi film - Pânza, de Codin Sebastian Pop, premiat în 2008 la Festivalul de Piatră din Piatra Neamţ pentru scurtmetrajul Sincopa. Filmul este o tratare SF a ideii de luptă a cinematografiei cu timpul. Pop este student al Facultăţii Babeş Bolyai din Cluj. Premiul său a constat din 5 role de peliculă din partea Kodak Cinelabs şi servicii de producţie în valoare de 1300 euro.

Cea mai bună şcoală de film a fost decretată Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti. Prorectorul Manuela Cernat a ridicat trofeul.

WebSiteStory, în regia lui Dan Chişu, a obţinut Premiul Indie pentru producţie 100% independentă.  

În cadrul Competiţiei Producătorilor, cel mai bun film de animaţie de scurtmetraj a fost desemnat Alba-neagra, produs de Cristina Nichituş, un scurtmetraj de 7 minute, regizat de Sergiu Băieşu, despre un cârd de ciori negre în care apare, nu se ştie de unde, o cioară albă, ce bulversează zburătoarele.

Producătorul Ada Solomon şi casa de producţie Hi Film a obţinut Trofeul Mării Negre la categoria scurtmetraj de ficţiune pentru filmele Lord şi Icre negre.

Memoria de piatră, de Vivi Drăgan Vasile, a primit Trofeul Mării Negre pentru lungmetraj documentar.

Premiul de excelenţă în cinematografie revine lui Radu Gabrea, iar Trofeul Mării Negre casei de producţie Strada Film şi producătorului Daniel Mitulescu.

Staţi aproape, urmează o cronică a filmului Despre alte mame, premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, prezent la IPIFF în cadrul competiţiei producătorilor independenţi.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Kalrak pe 4 iulie 2010 18:10
Unde pot fi vizionate acest scurt metraje.
alex_il_fenomeno pe 4 iulie 2010 19:30
din nou , o alta actiune foarte inspirata a Romaniei! o idee foarte buna aceste concursuri!
kakapiciu pe 5 iulie 2010 08:00
yupii......bravooo:D:X
cristinica pe 5 iulie 2010 15:40
bravo...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells