Viitoarele filme Piraţii din Caraibe vor fi de sine stătătoare

de Cristina Grigore în 31 Mar 2011
Viitoarele filme Piraţii din Caraibe vor fi de sine stătătoare

Dacă te-ai gândit cumva că Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi, ar putea fi începutul unei noi trilogii care să aibă în centru aventurile lui Johnny Depp în rolul Căpitanului Jack Sparrow, producătorii seriei te vor contrazice. Declaraţiile lor, preluate de Moviefone, ne arată că viitoarele producţii, la care deja s-a început lucrul, vor fi de sine stătătoare.

Regizorul Rob Marshall şi producătorul Jerry Bruckheimer au stat de vorbă cu redactorii USA Today şi au declarat că abandonează ideea unei posibile trilogii pentru viitoarele filme, în favoarea unora care să nu aibă legătură între ele, pentru a „aduce ceva nou de fiecare dată”.

Decizia lor s-a bazat pe comentariile celor care au previzionat, ca test, cel de-al patrulea film al seriei: „Publicul ne-a spus că ceea ce le-a plăcut la ideea ultimului film a fost faptul că este „proaspăt”, nou, făcut după o idee nouă. Astfel încât pe asta de vom axa pentru viitor, să oferim ceva diferit, de actualitate. Atâta timp cât publicul va fi încântat şi va merge să vadă acest film, vom mai face unul cu siguranţă. Ţine de fapt de Johnny Depp. Iar el iubeşte acest personaj [Sparrow]”, a precizat Bruckheimer.

Marshall a adăugat că scenariul la Piraţii din Caraibe 5 este în lucru şi îl va avea drept protagonist, cu siguranţă, tot pe Depp. Momentan, nu se ştie când este programată începerea producţiei pentru acest film, dar se pare că va fi filmat în paralel cu partea a 6-a a seriei.

Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi se lansează în România pe 20 mai 2011.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
angesa pe 31 martie 2011 10:11
Johnny Depp este "sufletul" acestei serii cu pirati.
In momentul in care nu va mai dori sa joace, este clar , ca seria ar fi bine sa nu mai continue, caci succesul nu ii va mai fi garantat.

Han_Solo pe 31 martie 2011 10:20
Cel mai mult imi pare rau ca nu mai joaca in film si Keira Knightley, tot timpul a avut o chimie foarte bune cu Depp chiar daca nu au fost un cuplu in adevaratul sens al cuvantului.
Kable pe 31 martie 2011 14:18
Ce bine ar fi fost daca ar mai fi fost si Keira Knightley si Orlando Bloom, dar sper ca Geoffrey Rusj va mai aparea si in urmatoarele.
legolas05 pe 31 martie 2011 16:17
foarte fain...imi plac mult piratii din caraibe
cj_maria88 pe 31 martie 2011 21:57
Super!!...Ii fain filmu...Imi place l-a nebunie......imi place mai ales cum joaca Johnny Depp...Si replica aceea pe care o spune:...."I'm Captain Jack Sparrow! Savvy?"....sper ca am scris bine :D Abia astept sa apara filmu!!!
Krakatau pe 1 aprilie 2011 01:38
to savvy inseamna a pricepe, asa ca replica se potriveste personajului, ceva 'te-ai prins?'
Sper ca Barbossa sa aiba un rol capital in filmul 4 si in cele ce vor mai urma. De absentele Keirei Knightley si a lui Orlando Bloom nu sunt prea dezamagit, poate si pentru ca Geoffrey Rush e cu cateva clase peste ei. Iar personajul Barbossa mi se pare foarte bine construit.

alex_il_fenomeno pe 1 aprilie 2011 09:22
consider ca esre o alegere inteleapta !
alex_il_fenomeno pe 1 aprilie 2011 09:22
este* scz
catasmile17 pe 7 aprilie 2011 18:04
un film foarte frumos asteptam ultima parte !!!!!!!!!
Crist11 pe 30 iunie 2011 01:19
Cred ca in final franciza va avea un final pe care nu o sa-l halim toti.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells