Will Smith despre filmul Concussion/Trauma: „aceasta e povestea devenirii unui erou”

de Cinemagia în 5 Ian 2016
Din 5 februarie 2016 în cinematografele noastre

„În centrul acestei povestiri se află un om care spune adevărul despre un sport cu care el  nu are nicio legătură, dar despre care trebuie să furnizeze informaţii neplăcute şi nedorite. El o face în ciuda faptului că oamenii pe care-i informează sunt cei în mijlocul cărora ar vrea să fie acceptat”, declară Will Smith într-un interviu pus la dispoziția presei de către distribuitorul român al filmului, Intercom.  Deşi Dr. Omalu, un imigrant din Nigeria, îşi doreşte cu ardoare să devină cetăţean american, descoperirea pe care o face va conduce la discreditarea numelui său în mijlocul comunităţii americane în care trăieşte. 

„În timpul acestei poveşti, eu nu mă gândesc la fotbal – mă concentrez asupra lui Bennet şi asupra durerii şi triumfului acestui emigrant, care a venit în America, a suferit o mulţime de nedreptăţi, dar în final a reuşit să dovedească adevărul”, adaugă Smith.  „Privesc acest film ca pe un capitol încheiat din viaţa lui Bennet.  El s-a născut în timpul unui raid aerian, în Nigeria.  Mama sa a fost lovită de un şrapnel chiar în timpul naşterii sale. Să porneşti în viaţă sub asemenea auspicii pentru a ajunge apoi subiect de film la Hollywood – aş spune că aceasta e povestea devenirii unui erou”.

Pentru scenaristul şi regizorul Peter Landesman, filmul reprezintă mai mult decât o poveste despre fotbal.  „Fotbalul profesionist este mai mult decât un sport.  Mai mult decât o afacere.  Este o instituţie culturală şi naţională.  Miza e foarte mare atât la nivel  cultural, cât şi social şi economic.  Şi ca în orice afacere de o asemenea anvergură, există oameni puternici şi investiţii costisitoare, care au tot interesul să menţină mingea în teren, indiferent de riscuri sau pierderi.  Când Dr. Omalu a făcut descoperirea care ameninţa nu numai afacerea, ci însăşi esenţa jocului – loviturile, violenţa – aceste interese au explodat.  Dar Dr. Omalu nu era interesat decât de adevăr, de memoria celor ce si-au dat viaţa, fiind hotărât să facă publice descoperirile şi concluziile.  Sper că filmul reuşeşte să facă acelaşi lucru. Miza lui nu putea fi mai mare...”

După descoperirea traumelor cerebrale cornice la sportivi, Dr. Omalu şi-a publicat constatările şi concluziile.  El s-a aşteptat ca după aceasta să urmeze o dezbatere serioasă asupra modului în care fotbalul ar putea deveni un joc mai sigur şi mai puţin periculos.  În loc de aceasta, el şi familia lui au devenit ţintele unei campanii de discreditare din partea celor ce aveau cele mai mari interese în această afacere.  „Acum, după 12 ani, nu-mi vine să cred cât am fost de curajos în lucrarea mea ştiinţifică,” recunoaşte el.  „Timp de 12 ani, am suferit şi am fost lovit sub centură.  Într-adevăr, lucrarea era idealistă, dar nu conţinea nimic din ceea ce alţi cercetători independenţi nu au confirmat mai târziu.”

Will Smith l-a putut studia pe Dr. Omalu în activităţile sale zilnice.  „Bennet este un anatomo-patolog şi criminalist care face autopsii în fiecare zi, deci îşi petrece o mare parte din viaţă printre morţi.  Dar el este totodată şi un om profund religios”, susţine Smith. „El îşi apreciază munca sa de anatomo-patolog mai mult ca pe o modalitate de a elibera sufletele celor plecaţi dintre noi – ultimul prag dintre lumea reală şi lumea de dincolo.  Este un om spiritual, iar atunci când face o autopsie, aceasta devine pentru el o experienţă spirituală.  El posedă un al şaselea simţ prin care află cum a murit un om. El studiază obiectele lor personale şi urmele lăsate pe trupul lor pentru a-şi da seama care e cauza morţii acestor oameni.  E extraordinar să te uiţi la el în timp ce-şi face meseria”. 

Unul dintre pacienţii la care se referă Dr. Omalu în lucrarea sa este Mike Webster, eroul fotbalului american, în al cărui creier doctorul a găsit primele dovezi de traume cerebrale cronice.  În timpul autopsiei „l-am rugat pe Mike să mă îndrume”, povesteşte el.  Deşi creierul lui Webster părea la început normal, Dr. Omalu şi-a dat seama că Webster avusese probleme neurologice grave şi a luat hotărârea de a păstra creierul lui Webster pentru a-l studia ulterior – o decizie neobişnuită, care a condus ulterior la descoperirea CTE (traumelor cerebrale cornice).  „Puteam să-l fi pus înapoi, ca pe toate organele pe care le studiem şi apoi le punem acolo de unde le-am recoltat, dar cred că spiritul lui Mike m-a indrumat să procedez altfel”.

Filmul prezintă nu numai descoperirea  doctorului Omalu, ci şi campania care a urmat împotriva sa.  Cel ce a transpus povestirea doctorului Omalu pe ecran este Peter Landesman, care a scris scenariul şi a regizat filmul.  Acum mai mulţi ani, Landesman – un fost jurnalist de investigaţii – s-a întânit cu Dr. Omalu.  Astfel că, atunci când  Landesman a fost solicitat să scrie scenariul, el a afirmat  „Ştiu despre Bennet, l-am întâlnit, m-am gândit la el şi i-am asimilat povestea vieţii”.

Exploreaza subiecte similare:

Concussion

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 5 ianuarie 2016 10:54
pe mine m-a impresionat povestea acestui erou care vrea sa demonstreze ceea ce s-a negat atat de mult.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells