Wise Trumpets prezintă Harry Potter şi Piatra filozofală™ - În concert, la Bucureşti

de Cinemagia în 28 Feb 2017
Biletele sunt disponibile în rețelele Eventim.ro, Bilete.ro, Myticket.ro, Iabilet.ro și la casa de bilete a Sălii Palatului

Wise Trumpets anunță lansarea spectacolului Harry Potter și piatra filozofală™ – în Concert pe 1 iunie, ora 19:00, ca parte a seriei de concerte dedicate filmelor Harry Potter. La concert va participa Orchestra Simfonică București, care va interpreta fiecare notă din coloana sonoră originală compusă de John Williams, sincronizându-se cu proiecția peliculei în HD, pe un ecran de 20 metri. Biletele sunt disponibile în rețelele Eventim.ro, Bilete.ro, Myticket.ro, Iabilet.ro și la casa de bilete a Sălii Palatului.

La începutul acestui an, CineConcerts și Warner Bros. Consumer Products au lansat în turneu mondial seria de concerte dedicate filmelor Harry Potter. Concertul cu muzica de film Harry Potter, care a avut premiera în iunie 2016, reprezintă o experiență magică din universul vrăjitorilor creat de J.K. Rowling. Turneul este programat să includă sute de reprezentații în peste 35 de țări, până în 2018.

Justin Freer, președintele CineConcerts și producătorul/dirijorul seriei de concerte dedicate filmelor Harry Potter explică: „Seria de filme Harry Potter reprezintă unul dintre acele fenomene culturale unice din viață care continuă să încânte milioane de fani din întreaga lume. Ne face mare plăcere să vă anunțăm că oferim în premieră oportunitatea de a urmări partituri muzicale de excepție, interpretate de o orchestră simfonică, simultan cu proiectarea pe un ecran uriaș a filmului îndrăgit. Va fi un eveniment de neuitat.”

Brady Beaubien de la CineConcerts și producătorul seriei de concerte dedicate filmelor Harry Potter a adăugat: „Harry Potter este sinonimul divertismentului în întreaga lume și sperăm că prin interpretarea acestei muzici incredibile împreună cu filmul complet, publicul se va bucura de reîntoarcerea în această lume, alături de numeroasele personaje și aventuri minunate care o populează.”

CineConcerts este unul dintre principalii producători de experiențe muzicale live interpretate alături de conținut vizual. Fondată de producătorul/dirijorul Justin Freer și producătorul/scriitorul Brady Beaubien, CineConcerts a implicat milioane de oameni din întreaga lume în concerte care redefinesc evoluția experienței live. Printre experiențele recente și actuale de acest fel se numără Gladiatorul, Nașul, O viață minunată, DreamWorks Animation in Concert, Star Trek: Turneul de concerte The Ultimate Voyage pentru cea de-a 50-a aniversare și Mic dejun la Tiffany. Justin Freer a devenit rapid unul dintre cei mai aplaudați dirijori ai muzicii de film, cu o listă lungă de reprezentații simfonice acompaniate de proiecție. A apărut alături de câteva dintre principalele orchestre din lume, precum Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Filarmonică din Londra, Filarmonica din New York, Orchestra Filarmonică din Philadelphia, Orchestra Simfonică din San Francisco și Orchestra Simfonică din Sydney. De la proiecții de filme complete cu acompaniament orchestral live, până la evenimente sportive cu muzică interactivă sau programe de vacanță 3D, CineConcerts se află în prima linie a divertismentului live.
Pentru mai multe informații despre seria de concerte dedicate filmelor Harry Potter, accesați aici.

Orchestra Simfonică București

Fondată în 2007, din inițiativa a trei tineri ambițioși, Orchestra Simfonică București reunește peste 100 dintre cei mai valoroși instrumentiști din România. Printre nume celebre alături de care a concertat Orchestra Simfonică București se află: Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Tarja Turunen, Jose Luis Gomez, Jin Wang, Tiberiu Soare, Alexandre Bloch, Sarah Chang, Daishin Kashimoto, Erik Schumann și mulți alții.

Despre Warner Bros. Consumer Products
Warner Bros. Consumer Products, o companie Warner Bros. Entertainment, este una dintre principalele organizații de licențiere și comerț din lume.

Link eveniment Facebook

Mai multe detalii:
www.wisetrumpets.ro

Exploreaza subiecte similare:

J.K. Rowling

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells