Zilele femeilor cineast, în weekend

6 Mar 2015
La Studio, filme ale regizoarei belgiene Caroline Strubbe şi scurtmetraje româneşti

În perioada 7-8 martie 2015 vor avea loc la București, la Cinema Studio,  Zilele Femeii Cineast. Evenimentul organizat în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România intenționează să deschidă drumul unui festival unic în Europa de Est, dedicat femeilor, pe care Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC) dorește să-l organizeze anul viitor.

Invitata specială este Caroline Strubbe (Belgia), regizoarea filmelor Lost Persons Area (premiat la Cannes in anul 2009) și I Am The Same, I’m an Other (foto), care sunt programate sâmbătă, 7 martie 2015, de la 18.00 și 20.00, la Cinema Studio, în prezența regizoarei.

Duminică, 8 martie, de la ora 18.00, este programată la Cinema Studio o selecție de filme de scurtmetraj premiate realizate de studentele de la UNATC, program urmat de o secțiune de întrebări și răspunsuri.

Intenția organizatorilor este ca din 2016 acest program să devină competitiv, iar premiul să reprezinte un suport important pentru debutul în lungmetraj al câștigătoarei.

Zilele Femeii Cineast intenţionează să atragă atenția marelui public asupra calității, abordării subiectelor și unicității filmelor realizate de regizori femei. Filmul, în România şi nu numai, este deseori perceput drept o artă preponderent abordată de bărbaţi. În România, conform datelor disponibile în Registrul Cinematografiei, doar şapte regizoare au realizat lungmetraje de ficțiune în ultimii 20 ani, iar ponderea în totalul producţiilor de film din ultimii 20 ani este de circa 6%.

Acestă manifestare apare într-un moment în care la nivel european se înregistrează o preocupare pentru egalitatea de şanse şi prin ea se dorește promovarea unei viziuni suplimentare feminine în peisajul cinematografic românesc. Viziunea artistică a femeilor regizoare reprezintă o altă percepţie a lumii, fără de care arta ar fi mai săracă.

Filmele regizoarei Caroline Strubbe
Lost Persons Area spune povestea lui Marcus (Sam Louwyck), angajatul unei companii de electricitate belgiene. Existenţa simplă a lui Marcus este dată peste cap în urma unui accident la locul de muncă. La început, bărbatul este ajutat de şeful său, Szabolcz (Zoltan Miklos Hajdu), dar când acesta o cunoaşte pe Bettina, frumoasa iubită a lui Marcus, intenţiile sale se schimbă.

Szabolcs (Zoltán Miklós Hajdu) goneşte pe autostradă la volanul unei maşini. Pe bancheta din spate se află Tess (Kimke Desart), o fetiţă de nouă ani. În drumul lor spre port, devine clar că în aer pluteşte tensiunea şi că cei doi fug de ceva. Ajunşi pe feribot, Szabolcs face tot posibilul ca nimeni să nu o vadă pe Tess. Pe amândoi îi aşteaptă o descoperire tragică.

Exploreaza subiecte similare:

Caroline Strubbe, Lost Persons Area, I'm the Same I'm an Other

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells