28.03.2018
Un pas în urma serafimilor, debutul în lungmetraj al lui Daniel Sandu, un film ce explorează o lume nefamiliară în peisajul cinematografic autohton, cea a unui seminar teologic ortodox, a fost desemnat cel mai bun film la cea de-a 12-a ediţie a galei Gopo. Evenimentul dedicat celebrării succeselor cinematografiei româneşti a avut loc marţi seară, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
În film joacă Vlad Ivanov rolul preotului Ivan, manipulator şi lipsit de scrupule, dar şi debutanţii Ali Amir şi Ştefan Iancu, premiaţi, marţi seară, la gala Gopo, cu trofeele pentru Cel mai bun rol principal masculin, respectiv Cel mai bun rol secundar masculin și Premiul Tânără speranţă.
Daniel Sandu a primit trofeele pentru scenariu şi regie, le-a dedicat „femeilor puternic...Taguri: On Body and Soul, Diana Spatarescu, Diana Cavallioti, Reconstituirea, Vladimir Găitan, George Mihăiţă, Daniel Sandu, Ana mon amour, Ada Solomon, Ali Amir
22.05.2017
Cel mai așteptat debut în lungmetraj al anului, „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, va fi lansat pe marile ecrane din România, în această toamnă, pe 22 septembrie 2017.
Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le în...Taguri: Cai putere, La bloc, Nimeni nu-i perfect, Ioana Draghici, Ada Solomon, Adrian Cristea, Radu Botar, Marian Popescu, Marius Leftărache, Cristian Bota