Barry Foster

Barry Foster, pe numele complet John Barry Foster, s-a născut la data de 21.08.1927, în Beeston, Nottinghamshire, Anglia, Marea Britanie, și a decedat în urma unui atac de cord la data de 11.02.2002, în Guildford, Surrey, Anglia, Marea Britanie. Tatăl său a fost instalator de scule la EMI din Hayes. A studiat la Southall Grammar School. A vorbit franceză, italiană și arabă. Cariera actoricească a lui Barry Foster a început și s-a încheiat pe scenă. La vârsta de 20 de ani a câștigat...

Barry Foster, pe numele complet John Barry Foster, s-a născut la data de 21.08.1927, în Beeston, Nottinghamshire, Anglia, Marea Britanie, și a decedat în urma unui atac de cord la data de 11.02.2002, în Guildford, Surrey, Anglia, Marea Britanie. Tatăl său a fost instalator de scule la EMI din Hayes. A studiat la Southall Grammar School. A vorbit franceză, italiană și arabă. Cariera actoricească a lui Barry Foster a început și s-a încheiat pe scenă. La vârsta de 20 de ani a câștigat o bursă la Școala Centrală de Discurs și Dramă, unde s-a împrietenit cu viitorul dramaturg Harold Pinter. După doi ani de pregătire, Barry a plecat în turneu cu Andrew McMaster și colegii actori Patrick Magee și Kenneth Haigh prin Republica Irlanda. A jucat în piesele de teatru The Desperate House, The Night of the Ball. A fost în repertoriu la Windsor, Palmers Green, Hayes, Great Yarmouth. Repertoriul lui a inclus treisprezece piese (în mare parte shakespeariane, dar a inclus și „An Inspector Calls” a lui JB Priestley). Primul rol al lui Barry a fost Lorenzo în „The Merchant of Venice”. În 1955, a lucrat în „The Night of the Ball” la New Theatre și șase ani mai târziu a avut primul său rol principal, Cornelius Christian, în „Fairy Tales of New York”. În restul deceniului, Barry a jucat o gamă extrem de variată de personaje, de la Adhemar din comedia franceză „Let's Get a Divorce” până la Regele John și Macbeth la Nottingham Playhouse. A apărut alături de Wendy Hiller în „Driving Miss Daisy” și de Lotte Lenya în „Brecht on Brecht” la The Royal Court. Portofoliul său a inclus și două piese de Pinter, „The Basement” și „The Tea Party”. În 1963, a jucat și pe Broadway, San Francisco și Los Angeles într-un proiect dublu: „The Private Ear” și „The Public Eye” de Peter Shaffer. Revista Time (18 octombrie 1963) a descris interpretarea sa pentru Cristoforou drept „o creație remarcabilă și indefinibilă” și „cea mai antică și mitică întruchipare a Forței Vieții de când Zorba Grecul a dansat pe paginile romanului Nikos Kazantzakis”. Deși a apărut în roluri de film de la mijlocul anilor 1950, pe micul ecran Barry Foster a avut cel mai mare succes, mai ales în rolul detectivului olandez Van der Valk (1972). Introdus de cântecul tematic captivant „Eye Level”, acest serial de televiziune din anii 1970 a fost filmat în Amsterdam și a prezentat un tip de detectiv destul de neobișnuit: introspectiv, adesea neplăcut și capricios, uneori anti -establishmentarist, dar cu mare compasiune, inteligență și inteligență. Au urmat și alte roluri notabile de televiziune, precum Kaiser Wilhelm în excelenta miniseria BBC Fall of Eagles (1974). A fost din nou excentricul Saul Enderby, unul dintre Oamenii lui Smiley (1982). În 1978, Barry și-a împrumutat vocea marelui detectiv Sherlock Holmes într-un serial radio produs de BBC în 13 părți. În filme, Barry a interpretat pe băcanul Bob Rusk în thrillerul lui Hitchcock, Frenzy (1972). Din anii 1980, Barry Foster s-a concentrat din nou pe teatru. În 1995, a făcut un turneu în Australia cu „An Inspector Calls” al lui Priestley (în rolul inspectorului Goole), regizat de Stephen Daldry. Cinci ani mai târziu, a jucat rolul lui Prospero în „The Tempest” și, chiar înainte de moartea sa prematură, a apărut alături de Nigel Havers și Roger Lloyd Pack în piesa „Artă” de la teatrul Whitehall din Londra. Barry Foster a fost un actor deosebit, simpatic, care odată și-a explicat versatilitatea astfel: „Nu sunt nici foarte înalt, nici foarte scund. Nu poți să mă privești și să spui „el este ucigașul” sau „tipul de alături” sau „omul de știință nebun”. Tot ce am este părul meu creț – pe care oricum toată lumea îl consideră o perucă” (The Telegraph, 12/2/2002). În plan personal, el a fost căsătorit cu actrița și cântăreața, Judith C. Shergold, din 1955 până în 2002, la moartea sa. Au avut 3 copii: Miranda - actriță, Joanna - actriță, Jason.