18.08.2010
Ultimul corupt al României primeşte al doilea buget ca mărime din partea Centrului Naţional al Cinematografiei, în valoare de 1.561.841 RON, conform site-ului oficial al CNC. Filmul, regizat de Sergiu Nicolaescu, s-a clasat pe locul 9 în "palmaresul" acestei ediţii a concursului de proiecte cinematografice organizat de CNC. Conform MediaPro, filmul se vrea o satiră la adresa situaţiei politice actuale. Titlul, precum şi asocierea cu scenaristul Adrian Lustig, sugerează că noul proiect este în vâna lui Poker, desfiinţat de critică şi nu foarte apreciat nici de public. Reprezentanţii MediaPro se îndoiesc că filmările ar putea începe anul acesta, prin urmare sunt slabe şanse să vedem noua aventură cinematografică a lui Nicolaescu mai devreme de sfârşitul lui 2011....Taguri: Ultimele zile din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, Fântâna tinereţii, Maria regina noastră, Kakaia Freedom?Eta Carnaval, Betoniera, Silent River, Detaşamentul orb, High Definition, Cheful, Vaca finlandeză
23.09.2009
Despre "Patru luni, trei săptămâni şi două zile", unii afirmau că e un film "despre un avort" (sau, mai rău, "filmu' cu avortu'"), ori, mai acceptabil dar tot inexact, "despre comunism". Aşa cum am arătat la vremea respectivă (opinie confirmată şi de Cristian Mungiu), "432" era în primul rând un film despre dezumanizare (în anumite condiţii specifice - aici: interzicerea avorturilor în ultimii ani ai "Epocii de Aur"). Din acelaşi punct de vedere, dublul opus "Amintiri din Epoca de Aur" urmăreşte, cu precizie, tema efectelor secundare ale comunismului în rândul oamenilor simpli. Astfel se justifică în plan estetic recursul la faimoasele legende urbane proprii perioadei - ca soluţie a dorinţei lui Mungiu de a opune şi o viziune complementară: dacă "432" oferea un discurs cinematografic sumb...Taguri: Calin Chirila, Paul Dunca, Avram Birau, Viorel Comănici, Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Gabriel Spahiu, cristian mungiu, Constantin Popescu Jr.
04.06.2009
Vineri, 5 iunie, de Ziua Internaţionala a Mediului, are loc la Cluj, în cadrul TIFF, premiera oficială în România a documentarului cu tematică eco Home (Acasă), regizat de Yann Arthus-Bertrand, produs de Luc Besson şi narat de Glenn Close. Evenimentul, co-organizat de MaiMultVerde, cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje şi cu susţinerea Cod Verde, se desfăşoară la Cinema Republica, la orele 18:00, iar primii 200 de spectatori care vor aduce deşeuri reciclabile şi le vor depozita în containerele amplasate în faţa cinematografului vor intra gratis la film.În deschidere vor lua cuvântul actriţa Anamaria Marinca, regizorul Hanno Höfer, preşedintele MaiMultVerde, Dragoş Bucurenci, primarul oraşului Cluj, Sorin Apostu şi directorul Institutului Francez la Bucureşti, Dl. Henri Lebreton. Mesajul pe care vo...Taguri: Yann Arthus-Bertrand, Luc Besson, Hanno Höfer, Glenn Close, Anamaria marinca
29.05.2009
Amintiri din Epoca de Aur, proiectul cinematografic colectiv orchestrat de Cristian Mungiu, e alcătuit din șapte poveşti plasate în ultimii 15 ani de comunism, denumiţi generic de către propaganda oficială "Epoca de Aur", deşi au fost printre cei mai grei ani ai României. Episoadele sunt regizate, pe rând, de către Cristian
Mungiu, Hanno Höfer, Constantin Popescu Jr., Ioana Uricaru, Răzvan Mărculescu.
Amintiri din Epoca de Aur este adaptarea pentru marele ecran a celor mai cunoscute legende urbane, care sunt - în acelaşi timp - comice, stranii, emoţionante, extrăgându-şi esenţa dintr-o
realitate adesea suprarelistă, în care umorul era singura cale de supravieţuire a unui întreg popor.
Amintiri din Epoca de Aur restituie atmosfera acelor ani şi face portretul unei ţări supusă logicii p...Taguri: festival:cannes 2009, Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi frumoasă e viaţa!, Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, cristian mungiu, Constantin Popescu Jr.
27.05.2009
Cea de-a opta ediţie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) se pregăteşte de start. În perioada 29 mai – 7 iunie, 209 filme (lung şi scurt metraje) din 47 de ţări vor fi proiectate în cele nouă locaţii ale festivalului. Anul acesta, programul festivalului este alcătuit din 19 secţiuni, oferta TIFF fiind pe cât de bogată, pe atât de surprinzătoare.TIFF 2009 se deschide oficial pe 29 mai la Cinema Republica, cu proiecţia filmului Amintiri din Epoca de Aur, un film produs şi scris de Cristian Mungiu, regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Cristian Mungiu. Prezentat în secţiunea Un Certain Regard la Cannes, filmul va fi proiectat în premieră în România, în prezenţa realizatorilor.Un alt film din selecţia Cannes-ului din acest an, co-pr...Taguri: Jim Stark, Szabolcs Hajdu, Assumpta Serna, Claudia Cardinale, Menahem Golan, Răzvan Mărculescu, Mircea Albulescu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Florin Piersic
17.08.2007
Aseara formatia Nightlosers a urcat pe scena de la Anonimul. Regizorul Hanno Hofer, alaturi de formatia in fruntea careia este deja de mai bine de un deceniu a reusit, din nou, sa faca un spectacol care sa antreneze publicul. Stilul ce combina muzica etno si bluesul, "razatoarea" la care a cantat Hanno cateva piese, energia basistului, indemanarea violonistului, toate au creat o atmosfera de buna-dispozitie generala.
Dupa concert Hanno nu s-a putut abtine sa nu invite publicul la film, cealalta iubire a lui.
...Taguri: Hanno Höfer