Ștefan Radof

Ma numesc RADOF STEFAN si m-am nascut la 1 decembrie 1934 în comuna Buftea, judetul Ilfov si sunt fiul lui ION RADOF sau IOAN RADOV (tatal meu s-a nascut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, Ismail, judetul Cetatea Alba) si al MARIEI RADOF, nascuta NICOLAE în comuna Butimanu, Racari, judetul Ilfov, ambii decedati.

Tatal meu a fost mic negustor în Bucuresti pana în anul 1949 cînd a fost obligat sa-si radieze firma din motive lesne de înteles. În 1952 este...

Ma numesc RADOF STEFAN si m-am nascut la 1 decembrie 1934 în comuna Buftea, judetul Ilfov si sunt fiul lui ION RADOF sau IOAN RADOV (tatal meu s-a nascut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, Ismail, judetul Cetatea Alba) si al MARIEI RADOF, nascuta NICOLAE în comuna Butimanu, Racari, judetul Ilfov, ambii decedati.

Tatal meu a fost mic negustor în Bucuresti pana în anul 1949 cînd a fost obligat sa-si radieze firma din motive lesne de înteles. În 1952 este arestat pe strada de securitate si condamnat politic de Tribunalul Militar - Bucuresti la doi ani munca silnica – canal… Dupa liberare devine muncitor la “Flacara Rosie”, apoi pensionar pana în anul 1990 cînd a decedat. N-a fost membru al nici unui partid.

Mama a fost secretara steno-dactilografa în Ministerul de Razboi din 1941 pana în 1948 cînd a fost data afara. Lucreaza sporadic pe unde poate si traumatizata de arestarea tatalui, apoi a mea se îmbolnaveste foarte grav, dupa care sufera o operatie care-i va subrezi definitiv sanatatea. Se pensionaza medical în 1958 iar în 1974 moare, la numai 58 de ani. N-a fost membra a nici unui partid.

Am avut o copilarie relativ fericita pana la varsta de 15 ani: scoala primara am facut-o la scoala Parohiala – catolica “ Sfantul Iosif “ din Bucuresti apoi pana la reforma învatamîntului de trista amintire, am urmat cursul inferior al “Colegiului National Sfantul Sava“de unde am fost îndrumati conform noilor directive, binenteles doar o parte din noi, catre scolile profesionale. La sugestia naiva a tatei m-am înscris la una comerciala, nutrea convingerea ca si în comunism “negustoria va fi tot negustorie”. A murit cu speranta ca va putea fi iarasi negustor, la trei luni dupa “ Decembrie ’89 ” a facut infarct, de bucurie sau de necaz, nu stiu.

Dupa un examen de diferenta, aprobat de Ministerul Învatamîntului, am urmat si absolvit în 1952 ultimii doi ani ai “ scolii Medii de Comert Exterior Nr. 2 “ din Bucuresti, dupa care am fost repartizat ca functionar la “B.N.R.- Ploiesti – filiala Puchenii Mosneni”; de facultate nici nu putea fi vorba, eram cineva, aveam dosar serios, tata era la canal si ca urmare la 3 Martie 1953 am fost arestat, tot de securitate, judecat si condamnat de Tribunalul Militar – teritorial 2 la cinci ani munca silnica, pentru uneltire împotriva oranduirii de stat. Acum cînd îmi amintesc despre ce capete de acuzare a fost vorba, ma umfla rasul, atunci însa, în noaptea cînd m-au arestat, mi-au iesit primele fire de par alb. Tata era la canal iar mama era bolnava, fara serviciu si singura…Dupa venirea tatei de la canal - cu chiu cu vai, obtinem un recurs care în mod surprinzator este aprobat. Mai tarziu ne-am dat seama ca de fapt era logic fiindca prin Conventia de la Geneva din Mai 1955 o parte din copiii si tinerii arestati( între 15 si 20 de ani ) am si fost amnistiati.

Cu toata amnistia, interdictiile condamnarii totusi functionau: Asa de pilda am facut armata la detasamentele de munca ale D.G.S.M ( un fel de lagare de munca ) iar dupa liberare, în 1958 – am avut prima tentativa de a intra la Institutul de Teatru ( înca nu-i spunea I.L.Caragiale ) unde dupa trei saptamani am fost descoperit si exmatriculat. M-am angajat ca manipulator de marfuri si ambalaje ( hamal ) la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi functionar comercial, unde am stat pana în toamna anului 1960 cînd, în sfarsit, am fost admis la Institutul de Teatru, dar prin garantia politica a maestrului Radu Beligan, care fusese profesorul meu în prima tentativa si a rectorului facultatii: maestrul COSTACHE ANTONIU – la clasa caruia am si absolvit în 1964.

M-am casatorit cu actuala doamna: DOINA RADOF – nascuta HOSSU în anul 1962, profesoara de fizico – matematici, actualmente pensionara si care, de peste 40 de ani, ma învaluie cu dragostea si devotamentul sau. Nu a fost membra a nici unui partid.

Cum se arata, dupa sansele care mi le-a oferit viata si dupa împrejurari, am practicat mai multe meserii, daca le pot numi astfel: hamal, vanzator, functionar, decorator, contabil si abia destul de tarziu, la 30 de ani, am reusit sa-mi realizez visul care s-a înfiripat înca de pe vremea cînd eram elev al Colegiului National Sfantul Sava si unde, imediat dupa razboi, în sala acestui liceu functiona Teatrul National.

Cu o temperata lipsa de modestie consider ca dupa o cariera de 40 de ani nu am reusit sa însel asteptarile marilor mei maestri si binefacatori, de care sunt mandru, pentru ca datorita lor si al tuturor acelora care au avut încredere în mine, am reusit sa devin unul din actorii importanti ai acestei tari.

Mi-am început cariera la teatrul din Piatra Neamt de unde în toamna anului 1965, la îndemnul eminentului om de teatru si regizor CORNEL TODEA cu care lucrasem si la televiziune, m-am prezentat la concursul organizat de teatrul C. I. NOTTARA. – condus la acea vreme de coplesitoarea personaliste a lui HORIA LOVINESCU, dramaturg de-o originalitate aparte, cu o vasta cultura si o aleasa boierie în spirit si-n gesturi – concurs pe care l-am castigat. Venirea mea la teatrul Nottara a coincis si cu începuturile unei perioade mai transparente si reformatoare în teatru, iar personalitatea fascinanta a lui H. Lovinescu a reusit sa atraga de partea lui un numar impresionant de tinere talente cu care alaturi de cei mai varstnici si carora le purta un respect senorial, a format un suflu nou si destul de liberal pentru acele vremuri; în acest climat si sub atenta lui obladuire m-am format si dezvoltat ca artist.

Cu toate ca m-am pensionat în 1996 am ramas devotat acestui teatru, nu numai pentru izbanzile care le-am avut pe scena lui sau în turneele internationale în care l-am reprezentat, ci mai ales pentru Lovinescu care m-a iubit si m-a aparat ca un parinte.

Cu varsta si mai ales dupa Decembrie ’89, fiindca mai înainte nu fusesem acceptat, am primit sa fiu profesor asociat: la A.T.F. între anii 1990 – 1994. si la facultatea Hyperion, între anii 1996 – 2000., activitate din care m-am retras din acuza degradarii învatamîntului de specialitate.

Crezand cu toata fiinta si motivat de experienta tineretii mele, dupa ’89 m-am angajat în activitatea civica si apoi cea politica – membru fondator al Aliantei Civice si apoi membru fondator al P.A.Civice pentru care am candidat si am fost ales senator de Ilfov în legislatura 1992 – 1996 – dar din pacate si aceasta experienta m-a dezamagit si astfel m-am retras definitiv din viata politica, preferand sa ma întorc la îndeletnicirile mele fundamentale: arta actorului si scrisul.

Sunt autor a cinci volume de versuri: Casca de foc, Iris, Statui în iarba, Soimul în iarna, Efectul de sera si al unui volum sinteza, plus inedite, publicat în colectia Poeti Contemporani la editura Eminescu sub titlul: Soimul în Iarna.

Am publicat schite, eseuri si articole de specialitate si atitudine civica ; autor a mai multor scenarii de film si TV : „ Enigma din Testament” – dupa nuvela „ Morminte” de M. Sadoveanu; „Inelul cu Briliant” – dupa romanul „Amandoi” de L. Rebreanu ; „Crocodilul” dupa Dostoevski, etc.

Membru al UNITER si al Uniunii Scriitorilor din Romania, iar ca urmare a detentiei mele sunt si membru al AFDPR. Am dat viata la o galerie însemnata de personaje (roluri principale) din dramaturgia nationala si universala, clasica, moderna si contemporana, în teatru, în cinematografie, televiziune si la radio.

Am lucrat cu cei mai importanti regizori:

În Teatru: George Rafael, Cornel Todea, Dinu Cernescu, Dan Nasta, Sanda Manu, Sorana Coroama, Mircea Marosin, Petrica Ionescu, Dan Micu, Alexa Visarion, Lucian Giurchescu, Anca Ovanez, Alexandru Dabija, Alex. Bocanet, Mihai Berechet, Ion Cojar, Tudor Marascu, Mircea Cornisteanu, Ion Olteanu, etc.

În Televiziune: Radu Penciulescu, Andrei Bradeanu, Al. Miron, Miron Niculescu, Petre Sava Baleanu, Eugen Tudoran, Olimpia Arghir, Dan Necsulea, Silviu c., Sergiu Ionescu, etc.

În Cinematografie: Lucian Pintilie, Mircea Muresan, Andrei Blaier, Radu Gabrea, Gh. Turcu, Alex. Boiangiu, Calotescu, Eugen Petringenaru, etc.

Am jucat la Paris, Koln, Lisabona, Nancy, Kopenhaga, Helsinki, Praga, Bratislava, Belgrad, Atena, Salonic, Budapesta, Moskova, Sankt Petersburg, Luxemburg, Sofia si Plovdiv, Mexico, Guanahato, Morelia si Vera Cruz, etc.

Sunt laureat al mai multor premii din tara si strainatate: Premiul A.T.M. si al critici: în 1980, 1982, 1984, 1986; laureat al festivalului de film de la "Lucarno" cu filmul Prea mic pentru un razboi atat de mare; laureat al festivalurilor de teatru de la Nancy 1969 – Franta, Arhus 1970 – Danemarka, Guanahato 1978 – Mexic, Plovdiv 1999 – Bulgaria (cu Le Negres de Gean Genes în regia lui Frank Hofman - Teatrul National din Luxemburg).

M-am bucurat de aprecieri elogioase aparute în ziare de prestigiu din strainatate: ** Le Monde – 24 Aprilie 1969: „ Hazardul a vrut ca în aceasta seara trupa teatrului NOTTARA din Bucuresti sa prezinte “ Escurial “ de Ghelderode. Dintr-odata actori adevarati jucau un teatru adevarat, un curent a strabatut sala si aplauzele au izbucnit.( B. Poirot-Delpech ) „ ; Le Figaro Litteraire nr. 1200 – 5-12 Mai 1969: „ Cei doi actori ( st. Radof si st. Iordache ) care apareau în Escurial de Ghelderode, au dat o lectie de teatru de o forta si de o calitate exceptionala.” ; Helsingin Sanomat – 23 Septembrie 1970 : „ Teatrul romanesc ne-a trezit un interes aparte. Stefan Radof este un actor deosebit, jocul lui a fost dinamic, o prezenta scenica puternica si plina de vigoare. Posibilitatile de comunicare au fost variate si complexe, expresivitatea verbala si fizica reusind sa suplineasca neîntelegerea limbi. „** Acestea au fost cronicele de început a carierei mele.

Însiruirea rolurilor jucate mi s-ar parea într-un fel absurda si neconcludenta, atata vreme cît ele au fost cuprinse în cronicile vremii care pot fi consultate, altminteri ar face obiectul unui studiu de specialitate pe care, daca timpul îmi va acorda sansa, l-as putea realiza. În rest, toate cele de mai sus le-am declarat pe propria-mi raspundere.

Pe data de 6 decembrie 2004, prin decret prezidential, am fost decorat cu înalta distinctie "Steaua Romaniei – în grad de Cavaler" de catre Presedintele Romaniei.

Stefan Radof a incetat din viata la 28 martie 2012.