Filme cu Anna Bubníková

Ordonează: Vezi:
  • Dvojka

    (2009)
    Cuplul
    După cinci ani împreună, relaţia dintre Michal şi Veronika ajunge într-un moment delicat. În vreme ce Michal se gândeşte la copii şi la o viaţă de familie, Veronica este nehotărâtă, ezitând între a se aşeza la casa ei şi a se mai bucura o vreme de libertate. Chiar dacă ei se află fizic unul lângă celălalt, de fapt, nu prea mai sunt împreună. Dorind să mişte lucrurile în direcţia bună, Michal o surprinde pe femeie cu o vacanţă în Scandinavia. Cu toate acestea, încă de la început, totul este foarte diferit faţă de ceea ce pregătise bărbatul, iar ea nu îşi poate ascunde dezamăgirea. Experienţele de care au parte pe parcursul acestei călătorii devin o oglindă pentru ei înşişi şi pentru viaţa lor ca şi cuplu. Tot ceea ce se întâmplă pare să le arate că ei nu ar mai trebui să fie împreună. Dar, în viaţa lor apare Simon, un tip care are o abordare personală în tot ceea ce face şi care nu se împiedică deloc de legi sau de reguli atunci când are de gând să facă ceva. El îi ajută pe cei doi să privească totul dintr-o altă perspectivă şi, neaşteptat, să depăşească impasul în care se aflau...
  • Karel, já a ty

    (2019)
    Eu, tu și Karel
    Saša îl părăsește pentru o perioadă pe Karel și se refugiază la Dušan, un vechi prieten. Cei doi încearcă să lucreze la relațiile lor și să-și ofere sprijin unul celuilalt în timp ce sunt cuprinși de incertitudini....
Filtrează filmele după
criteriile de mai jos:
jinglebells