Câştigător al Premiului pentru Cel Mai Bun Scurtmetraj la Premiile Academiei Europene de Film, cel mai recent film al lui TERRY GILLIAM este "o comedie-aventură suprarealistă, sponsorizată de către producătorul italian de paste Garofalo, în care un băieţel are un vis despre o cină de coşmar, după ce e trimis la culcare de către părinţii săi fără să fi mâncat. THE WHOLLY FAMILY este o fermecătoare călătorie onirică, felliniană, prin percepţia sa asupra viselor şi realităţii ca o experienţă simultană şi amintind de "Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor" al lui Lewis Carroll. Când Jake cade prin "gaură de iepure" într-o lume a fanteziei, el ia realităţile zilei trecute în visul său: senzaţia de foame, păpuşile Pulcinella ce i-au plăcut atât de mult şi supărarea pe părinţii săi. Trezindu-se, băiatul aduce visele nopţii trecute în realitate, îmbrăcând un costum de Pulcinella, astfel afişând în mod deschis rolul său de farsor. Totuşi, farsorul e păcălit la rândul său; sfârşitul aduce o întorsătura suprarealistă a poveştii, dezvăluind semnificaţia scenelor bizare ale Naşterii Domnului şi puterile magice ale bătrânului vânzător". (Diana Mereoiu)...