Trei bărbaţi sunt eroii acestui film neobişnuit. Fiecare a plănuit sau pus în aplicare atacuri teroriste împotriva regimului din Cehoslovacia în anii '80, atacuri pentru care au petrecut mai mulţi ani în închisoare. Stano a vrut să arunce în aer o platformă a partidului comunist. Fero a plănuit asasinarea lui Gustáv Husák, preşedintele cehoslovac. Vladimir a împrăştiat mii de manifeste anticomuniste din înaltul cerului. Cei trei îşi reconstituie faptele în film, care dezvăluie şi cum arată vieţile lor azi...