King nu e pentru oricine, e de știut asta.Subiectul filmului e foarte intrigant, te ține într-o curiozitate permanentă în privința deznodământului. Filmul în sine e slăbuț în comparație cu cartea, deși nu am citit-o, mi-am dat seama de logică dar e clar că Stephen King e AS la asemenea povești, însă e greu de ecranizat. Am citit multe cărți de-ale lui și am văzut și ecranizări după cărțile sale, majoritatea fiind subțirele. Cei care spun că filmul e slab și nu specifică de ce, e evident că nu l-au înțeles. Pentru cei care au citit cartea sunt ferm convins că vor rămâne dezamăgiți dar oricum ar fi, filmul merită vizionat!
Ideea de plecare, cu foarte mult potențial pentru un film horror : pierdut într-un lan de iarbă înaltă, pe întuneric, neștiind ce poți găsi.
în ce s-a transformat filmu ăsta cu imens potențial până la sfârșit? într-un horror de copii mici, dacă îl pot numi horror. fazele „horror” sunt niște clișee penibile de care nu poți decât să râzi dacă ai peste 14 ani. Dezamăgitor, nu am citit cartea ca să știu dacă este la fel de slabă dar filmu e o dezamagire. I-am dat totuși 3 pentru idee și jocul unor actori care îl mai putea salva puțin.
Destul de ciudat filmul, are suspans , dar este un film foarte foarte slab! Toată acțiunea filmului se petrecere intr un lan de iarba , 6-7 actori in tot filmul dintre care doar 3 roluri principale ! Nu se merita sa va pierdeți timpul cu o așa mizerie , mai bine va uitați la desene animate
Nimic de pierdut. Clisee si parti de subiecte care au fost prezente de-a lungul timpului in filme. Un subiect din zona fantasticului fara a iesi in evidenta, tipic abordarilor lui Stephen King .
Dezamăgitor. Chiar mă așteptam să fie un film horror, dar nu e. Doar un pic de suspans și destul de previzibil, dacă ar fi ocolit clișeele dintre frate și soră.
Un film slab cu în subiect încurcat la fel ca iarbă înalta în care se desfășoară mare parte din acțiune. Nu am citit cartea maestrului King însă filmul a fost o mare dezamăgire reflectată si in nota mică de pe IMDB.
Asa si asa