Articole Seeking Justice

Imaginați-vă că sînteți în pielea lui Will Gerard. În acea noapte nu v-ați dori să fiți acolo. Persoana pe care o iubeați cel mai mult pe lumea asta a fost rănită grav. Suferă, și va continua să sufere cît va dura recuperarea fizică și psihică. Apoi, va veni procesul, unul în care nu se știe ce verdict se va da, iar sentința – încă nu se poate ști cum va suna.

Ești furios și foarte vulnerabil. Un străin se oferă calm să te ajute să rezolvi problema. Imediat. Să-ți faci dreptate. O minte imparțială, neafectată și rațională ar respinge pe loc oferta. Dar nu ești neafectat. Nu ești imparțial. Ești devastat, mintea ți-o ia razna. Simțindu-ți șovăirea, străinul se ridică să plece.. “Stai un pic…” îi spui tu în șoaptă...

În “Justiție pe cont propriu”, o decizie luată în momente de durere și disperare se dovedeșta fatală, declanșînd o spirală de intrigi, manipulări, frică și paranoia. Alegînd răzbunarea imediată în detrimentul justiției instituționalizate, un soț devotat se trezește vînat de autorități, dar și de liderul auto-suficient al unui grup secret de justițiari pe cont propriu.

“Aceasta e o poveste despre un om disperat care acceptă o ofertă de a se răzbuna fără a apela la justiție, și care își dă seama curînd că, de fapt, a făcut un pact cu diavolul”, spune regizorul Roger Donaldson, care a realizat thrillere precum “No Way Out” și “The Bank Job”. “Se trezește implicat în ceva mult mai complicat decît ceea ce credea inițial.”

Scenariul e scris de Robert Tannen și Yuri Zeltser, iar povestea explorează într-un ritm accelerat, o rețea psihologică complexă de victimizare, răzbunare și justiție. Tannen a colaborat cu regizorul la șlefuirea scenariului cu cîteva săptămîni înainte de începerea filmărilor și s-a declarat încîntat că povestea lui se află pe mîinile lui Donaldson și Nicolas Cage, al cărui mare fan spune că este.

Producătorul Ram Bergman i-a arătat scenariul prietenului său, agentul Brian Dreyfuss, care îl reprezintă pe regizorul Rian Johnson, pentru care Bergman a produs “Brothers Bloom” și “Brick”. Bergman spune: “Scenariul mi s-a părut interesant și plin de suspan. Mi-a amintit de “The Game” ca întorsături de situații și manipulări psihologice."

Bergman a reușit să atragă interesul companiei de producție Endgame, care a produs, printre altele, “An Education”. Președintele companiei spune: “Îmi place conceptul de răzbunare pe cont propriu care dă greș. Grozav pentru compania noastră e faptul că nu trebuie să mai așteptăm după altcineva, așa că am dat curs proiectului imediat.”

Primul pe lista de potențiali regizori ai lui Stern și Bergman s-a aflat Roger Donaldson, care spune despre scenariu: “E plin de suspans și pune niște probleme foarte interesante despre rolul societății în menținerea unui sistem corect de justiție. Personajul lui Nic Cage se transformă dintr-un cetățean care consideră că violența nu e niciodată răspunsul la vreo problemă, într-un om care adoptă violența.”

Odată Cage și Donaldson implicați în proiect, producătorii au cooptat-o și pe January Jones, cu care Cage își dorea de ceva timp să joace, precum și pe Guy Pearce, pe care Bergman îl descrie ca pe un actor care e capabil să orchestreze pe ecran un joc de-a șoarecele și pisica, convins că are motivele corecte pentru ceea ce face.

Despre personajul său, Pearce spune: “Simon e un tip care a avut, probabil, la un moment dat, o mare problemă cu sistemul juridic care l-a lăsat baltă și, de atunci, a dezvoltat ranchiună și a început să manevreze situațiile astfel încît să se întoarcă în favoarea sa. Cred că oamenii sînt în general influențabili și pentru unii e greu să distingă clar între bine și rău.”

Producția filmului JUSTIȚIE PE CONT PROPRIU a început pe 7 decembrie, 2009. Într-o zi călduroasă, Will se duce la grădina zoologică din New Orleans, trimis acolo de Simon pentru a urmări pe cineva, fără să știe cu ce scop. E prima dintr-o serie de misiuni care-l vor aduce tot mai aproape de lumea lui Simon.

Deși a fost închisă pentru filmări, grădina zoo a păstrat deschis magazinul de amintiri destinat exclusiv membrilor săi, și, astfel, cei norocoși au putut să se fotografieze cu Nicolas Cage. În ziua următoare, producția s-a mutat la taverna Warren’s Corner, în Algiers, pe malul fluviului Mississippi, pentru scenele cu clubul de șah, unde se duelează Will cu Jimmy. Pentru această scenă au fost aduși figuranți care erau membri ai clubului Mari Gai Chess Club, aceștia oferindu-i lui Harold Perrineau chiar și cîteva sfaturi utile. Acesta spune: „Tatăl meu m-a învățat să joc șah, dar nu mai jucasem de ani buni, așa că am început să studiez din nou, fiindcă nu am vrut să dau prost în fața lui Nic. În timp ce repetam înainte de scenă, cîțiva din maeștrii loclui au început să-mi spună: mută regina la E4, și tot așa, astfel încît, după ce am filmat, Nic m-a întrebat dacă am fost campion la șah. Eu i-am spus că nu, dar că am studiat pentru că am crezut că și el se va pregăti. Ce mi-a răspuns el: „A, nu! Eu doar mi-am învățat replicile și am venit să filmez.”

Despre ocazia de a lucra cu Cage, Perrineau spune: “A fost un pic ciudat să lucrez cu el, fiindcă îi cunosc vocea atît de bine încît uneori mă scotea din ambianță. Dar e un tip grozav și am fost impresionat de cît de concentrat e cînd lucrează. Mereu pe fază.”

Pe 9 decembrie s-a filmat la Piety Recording Studio, acolo unde Laura are o sesiune de înregistrări împreună cu alți muzicieni, printre care și prietena ei, Judy (Jennifer Carpenter). Deși mare iubitoare de muzică, January Jones nu are pregătire muzicală, așa că a fost încîntată de ocazia de a învăța să cînte la violoncel și chitară bas pentru a-și pregăti rolul. “Dintotdeauna mi-am dorit să cînt la un instrument, și, unul din darurile meseriei de actor este acela că ai mereu ceva nou de învățat. Violoncelul e un instrument dificil, dar am învățat destul de mult ca să pot să-l păcălesc. Iar chitara bas, a fost o încîntare să cînt la ea!”.

Personajul lui Jones, Laura, e muzician de muzică clasică și jazz, așa că garderoba ei trebuia să fie eclectică și să reflecte atît lumea liberă a jazzului, cît și cea mai formală a muzicii simfonice. De această dihotomie profesională a costumațiilor s-a ocupat Caroline Eselin-Schaefer, creatoare de costume. Așadar, garderoba personajului conține imprimeuri gypsy, fuste elegante și bocanci. “Ea aduce multe culori în paleta generală a filmului, cu multe tonuri de albastru și gri. Are o eleganță și un rafinament care o definesc. Este genul de femeie care își cumpără ceva dintr-un butic de lux, pentru ca apoi să nu se dea înapoi de la alege o piesă de la tarabe sau din magazine ieftine.”

Despre Will, Eselin-Schaefer spune: “el se îmbracă mereu în culori închise: negru, gr, maro. Nu e conservator sau academic, ci e genul relaxat, care interacționază cu elevii săi. Garderoba lui e formată din ghete, pantaloni de velur, cămăși cu capse și pulovere cu anchior. Nic arată excelent în culori închise, și își poartă hainele cu eleganță.”
Cu totul diferit e stilul lui Simon, care, remarcă ea, e îmbrăcat precum “eroul negativ clasic. E elegant și impresionant, și are aerul cuiva care ia lucrurile în serios.”

Pe 9 decembrie, producția a început cele 5 zile de filmări de interior în apartamentul lui
Will și al Laurei, care e decorat cu picturi ale prietenului lui Donaldson, artistul și scenograful Rob Pearson. Livingul are pereți din cărămidă, iar mobila e din piele și răchită, țevile sînt la vedere, are o bibliotecă impresionantă și, așa cum te aștepți pentru un profesor de engleză, un birou plin cu cărți și lucrări de la școală.”

Între filmări, Donaldson și Cage stăteau confortabil pe sofa și discutau amical diverse subiecte, printre care și reconstruirea orașuluiNew Orleans, o temă potrivită cu locul în care se filma – The American Can Company. Așa cum sugerează și numele, fosta clădire industrială dintr-o suburbie a orașului New Orleans a funcționat, pînă în 1988, la închiderea ei, ca fabrică de conserve. În 2002 a fost renovată și transformată în clădire cu apartamente de locuit, pentru ca, trei ani mai tîrziu, să capteze atenția lumii cu imaginile a zeci de oameni care s-au refugiat pe acoperișul ei la inundațiile provocate de uraganul Katrina. Complexul de locuințe a fost refăcut din nou după furtună și acum adăpostește 200 de apartamente. Directorul de imagine David Tattersall spune că regizorul Roger Donaldson își dorea în apartamentul familiei lui Will o filmare la 360 de grade, cu camere steadi, ceea ce însemna că nu trebuia să existe la vedere cabluri, standuri de lumini, sau alte echimpamente. “Am avut niște surse de lumină care veneau din afara ferestrei, apoi am pus pe tavan un sistem de lumini simplu care să amplifice lumina naturală. S-a potrivit bine cu filosofia noastră, și anume aceea de a lăsa locația să dicteze modul în care filmăm.”
Pe durata preproducției, Tattersall i-a arătat lui Donaldson numeroase DVD-uri cu thrillere contemporane și clasie, discutînd despre potențialul stil al filmului.

„Am început să avem o idee despre ce stil am vrea și o idee foarte clară despre ce nu vroiam”, spune Tattersall. „Știam că aveam de filmat un scenariu de 122 de pagini cu 220 de scene în mai multe locații în doar cîteva zile, așa că premiza a fost să filmăm într-un stil simplu și diect și să profităm de orice lumină am fi avut în locațiile respective. Am exagerat contrastul, folosit schimările de culoare rezultate din sursele naturale de lumină. Nu am vrut să înfrumusețăm aspectul de dragul unui stil armonios.”

Această viziune de a se mula pe mediul ambiant s-a extins și la exterioare, după cum spune Tattersall. Dacă ploua, se integra ploaia în scenă. Dacă erau nori, se foloseau la filmări. Această abordare s-a dovedit a fi practică atît penru conținut, cît și pentru programul de filmări, pentru că vremea din New Orleans era schimbătoare și dificilă.

Tattersall a filmat cu un sistem de camere Panavision Genesis®, folosind un sistem de înregistrare introdus de Panavision la începutul lui 2009. Acesta elimină stocarea de imagini și permite regizorului și diectorului de imagine să fie extrem de flexibili în ceea ce privește temperatura sau contrastul. “În esență, am putut să facem preproducția pe loc, în tmp ce filmam, să verificăm sharful și mișcările camerei imediat, în loc să așteptăm o zi sau două să vedem bruturile.”

Regizorul, Donaldson, spune: “Îmi place cum sistemul digital îți oferă rezultate instante și îți permite un volum enorm de manevrare a materialului. David are o experiență uriașă cu această tehnologie, fiind printre primii care au filmat digital, așa că nu e deloc intimidat de ea.”

Producătorul Ram Bergman spune: “Lui Roger îi place să tragă multe duble, cu două sau trei camere care merg simulta. Dacă filmam pe peliculă, am fi dat faliment!”.
Tattersall confirmă: “Am filmat echivalentul a 243.840 metri de peliculă pentru acest film. Sistemul digital oferă libertate și actorilor, care nu mai stau cu stresul metrilor de peliculă consumați. Procesul de filmare devine mai puțin costisitor, iar Roger poate lăsa camerele să meargă și să tragă multe duble, să experimenteze mai mult.”

E adevărat, Donaldson are nevoie, uneori, de mai mult de 20 de duble, pentru a obține interpretări bine șlefuite și pentru a ajusta mișcările camerelor de filmat. Pentru că are o experiență de cameraman și de fotograf de platou, dedică multă atenție fiecărui detaliu, fiind un perfecționist al stilului.

Compania a încheiat filmările pe 2009 cu două zile de interioare, filmînd într-un décor de spital pe 17 și 18 decembrie, înainte de a lua o pauză de două săptămîni. Pe 5 ianuarie, cînd s-a reluat producția, New Orleans era într-o ambianță și mai festivă decît înainte de sărbători, pentru că echipa locală de fotbal american, The Saints, înscrisese victorie după victorie și se pregătea să intre la Super Bowl. Renumit deja ca un oraș petrecăreț, New Orleans era acum în efervescență, iar entuziasmul a învigorat și echipa de filmare.

January Jones spune: “Am stat cu familia la Drew Brees (sediul echipei) pe durata campionatului și am fost onorată că am putut participa și eu la aceste evenimente.”
Ram Bergman spune și el: “Nici nu pot să vă povestesc ce atmosferă era, plus că începea și Carnavalul, așa că nimeni nu părea că mai avea timp de dormit."

Orașul New Orleans joacă un rol pivotal în poveste, nu numai datorită arhitecturii și a ambianței sale unice, ci și a reputației că acolo totul e învăluit în mister și oamenii fac lucrurile diferit; e un oraș în care lucrurile nu sînt întotdeauna ceea ce par, ceea ce a fost perfect pentru întorsăturile poveștii filmului. Cel care a trebuit să arate adevărata față a orașului a fost scenograful Dennis Washington: „E un oraș cu un mix extraordinar de culturi, iar noi am vrut să-l înfățișăm autentic, nu ca în broșurile turistice.” Pentru că cele 40 de zile de filmări trebuia realizate în locații, munca scenografului a constat în aranjarea locațiilor astfel încît să fie gata de filmări. „Am vrut să creăm senzația că Will se mișcă prin spații realiste, nu fanteziste, ca să rămînem fideli poveștii, dar să ne jucăm cum psihologia culorilor și cu anumite manipulări spațiale."

Au fost construite și două decoruri: o secție de poliție (“pentru că nu poți cere polițiștilor să –și ia toți deodată concediu pentru o întreagă zi”) și un interior de spital: “După Katrina, toate spitalele funcționale erau extrem de aglomerate. Nu aveau nici o zonă liberă unde să putem filma”, spune Washington.

Scenograful nu a putut rezista unui simbol cultural al orașului: decorațiunile plutitoare. În film, pregătirea acestor decorații, numită local “krewe party”, servește în film ca o seară festivă pentru Will și Laura, prima după brutalul atac.

Un al loc simbolic inlcus în film a fost istoricul hotel Le Pavilion, care a fost inițial un depou de trenuri, pentru a fi transformat în 1907 în hotelul de lux New Denechaud. E cel mai grandios hotel din sud și prima clădire a orașului cu lifturi hidraulice. Renovat în anii ’70, hotelul a căpătat și un nou nume, cel de azi. Într-o secvență filmată pe 3 februarie 2010, Will Gerard iese din hotel și dă, în stradă, de parada numită „second line”, care constă, prin tradiție, din fanfare mici și petrecăreți care mărșaluiesc. În realitate, sînt 50 sau 60 de cluburi sociale care organizează aceste ceremonii pentru turiști sau pentru membri; în film, creatoarea de costme Carolin Eselin a oferit pălării colorate, pene, baoane, umbrele unui număr de peste 30 de participanți, printre care s-a numărat și un cuplu de tineri căsătoriți irlandezi care erau cazați la Pavilion și care au fost invitați să facă cunoștință cu Nicolas Cage și să participe la filmări.

Una din cele mai solicitante secvențe a fost cea în care Cage urmărit și fuge pe jos pe o șosea aglomerată. Cage spune:”Habar n-aveam că voi fugi într-un spațiu atît de aglomerat. Știam doar că voi avea o zi de filmare cu puține replici, așa că am venit relaxat, pentru a mă trezi apoi că alerg pe o șosea cu maimulte benzi. A fost o experiență intensă, dar cred că a ieși o secvență plină de suspans.” Cascadorul lui Cage, Thomas Dupont, a trăit ceea ce el numește “momentele cele mai apropiate de accidentare” din cariera lui cînd s-a ferit de un camion care derapează, aceste fiind punctul culminant al cascadoriei sale, captată de șase camere, inclusiv una operată de Donaldson.

Producătorul Ram Bergman explică: “Lui Roger i-a plăcut foarte mult scena de cascadorie din filmul franțuzesc “Ne le dis a personne”. Acolo scena a fost realizată digital, dar Roger a vrut ca noi să filmăm în realitate. S-a conceput o secvență în care pe șosea treceau aproximativ 30 de mașini.” Donaldon spune și el: “Spectatorii vor să vadă ceva ce ei n-ar face, iar traversarea unei autostrăzi se încadrează aici. Nu am văzut niciodată un cascador mișcîndu-se atît de repede și am fost de-a dreptul ușurat că nu a fost lovit de camion.”

Printr-o întorsătură de situație bizară, unul din autovehiculele care urma să fie folosite în această secvență a fost furat de un arestat care a evadat din mașina poliției, s-a aruncat într-o camionetă și a fugit urmărit de poliție, care a tras focuri de armă pentru a-l opri. Suspectul a fost, în cele din urmă, arestat, și, mulțumită eforturilor producătorului Dave Pomier, mașina a fost recuperată a doua zi dimineață, la timp pentru filmări, dar avea 19 găuri de gloanțe , iar suspectul a scăpat cu viață numai datorită geamurilor speciale care fuseseră instalate pe mașină. Realitatea a interferat și în altă scenă, aceea în care Will Gerard se strecoară în clădirea unui ziar prin centrul de ambalare. Pentru filmări, echipa de producție nu avea cum să reconstruiască un sediu de ziar aglomerat pentru doar trei zile de filmări, așa că s-a filmat în sediul ziarului Times-Picayune. Directorul ziarului, Dan Shea, spune: “E prima dată cînd permitem să se filmeze la noi, dar cred că a ieșit totul grozav.”

Pentru că nu putea fi evacuată incinta pentru numai trei ore de filmări, angajații au fost instruiți, iar Nicolas Cage a fost filmat în timp ce aceștia își continuau activitatea normală. La fel s-a întîmplat și cu sala de tipar, unde se mai folosesc încă mașini vechi care fac un zgomot atît de asurzitor, încît actorul și echipa au fost nevoiți să poarte protecție pentru urechi. Totul a fost, așadar, real, mai puțin numele ziarului, care a fost schimbat din Times-Picayune în New Orleans Post. Directorul a avut și el o apariție în film, fiind un paznic care îl aleargă pe Cage prin labirintul de țevi și pasarele: “Cunosc pasarelele acelea ca-n palmă, și m-am gîndit că e mai sigur dacă joc eu, în loc să las vreun angajat. A fost distractiv la început, dar la a noua sau a zecea dublă, nu mă mai distra așa de mult!”.

Alte spații de filmare au inclus sala de concerte Mahalia Jackson Hall, unde s-a filmat un concert cu membrii orchestrei Universității Loyola, pe 26 ianuarie, dată care a coincis cu data morții cîntăreței, dar și Superdomul din New Orleans, unde Simon se întîlnește cu Will. Scena a fost filmată într-o duminică, într-o mulțime de peste 40.000 de spectatori care asistau la raliul anual de camioane monster truck. Secvența a fost filmată în stil “filmează și fugi” cu o echipă drastic redusă, folosindu-se doar luminile existente. Guy Pearce, înconjurat de 30 de figuranți purta microfon și a mers pe un traseu prestabilit pe stadion pentru a ajunge la locul său. Tattersall spune: “Guy s-a amestecat, pur și simplu cu mulțimea. S-a filmat de aproape, cu o cameră de mînă, fără să atragem deloc atenția.”

Guy Pearce spune: “Filmarea de la Superdome a fost incitantă și spontană. Ne-am mișcat prin mulțime cu o cameră digitală mic. Singurul indiciu că se făcea un film era costumația mea, căci era un show cu camioane, așa că un tip la costum părea puțin deplasat. Plăcerea de a fi actor constă mai ales în filmările în locuri neobișnuite. În plus, era și soția mea cu mine, așa că mi-a plăcut la nebunie.”

Pearce apare cu Cage și Jones în două secvențe: cea a cinei dintr-un restaurant și apoi o întîlnire tensionată într-un mall abandonat; ambele scene au fost filmate în ultima săptămînă. Cei trei actori s-au bucurat de relația prietenoasă pe care au construit-o pe parcursul numeroaselor discuții despre film din spatele camerelor de filmat.

Pearce spune: “La început m-am simțit cam nesigur, pentru că eu am intervenit tîrziu în programul de filmări, dar, odată ce am intrat în ritm, mi-am recăpătat încrederea. Nic e un om extraordinar, deschis la discuții. January este și ea foarte onestă și forte muncitoare.”

Nicolas Cage spune și el: “Guy Pearce reușește să pătrundă esența unei scene și, astfel, pune întrebări care mă privesc și pe mine; apreciez acest fapt, căci nu mulți actori te includ și pe tine în jocul lor actoricesc.”
Despre January Jones, Cage spune: “Are o tensiune interioară care e, într-un fel, imprevizibilă, și, în același timp, șarmul unui copil. E o actriță bună și e foarte plăcut să lucrezi cu ea.”

Intrepretînd rolul unui profesor, Nicolas Cage a avut ocazia să reflecteze la ceea ce înseamnă această meserie pentru societate: “Am un imens respect pentru această categorie. Tatăl meu a fost profesor și consider că i-am adus un omagiu cu acest rol. Will predă într-o școală cu elevi majoritar de culoare. Scenariul are referințe la Shakespeare, Shelley și Burke, dar noi am simțit că e nevoie să includem și scriitori precum Langston Hughes, pentru că eu am vrut că Will să fie un profesor care e legat de mediul cultural în care lucrează și că face eforturi să se mențină așa.”

Dar mediul în care lucrează, cu elevi delincvenți, nu l-a pregătit pe Will pentru situația în care se află după ce a acceptat propunerea lui Simon. Cage a vrut să întărească ideea că personajul său e un om obișnuit, nu un personaj de benzi desenate. January Jones spune și ea: “Povestea mi s-a părut interesantă pentru că nu e un thriller de acțiune tipic. Nu ai supereroi care să rezolve problema, ci oameni normali prinși într-o capcană psihologică.”

Această capcană explodează în final la New Orleans Center, un mall abandonat din apropierea stadionului Superdome. Clădirea cu trei niveluri se află în paragină, fiind plină de ziare aruncate pe jos, un automat Coca-Cola, tot felul de lucruri, printre care și cîteva calendare din 2005, care fac trimitere la momentul în care orașul a fost lovit de uraganul Katrina.

Dennis Washington, scenograf, spune: “Am avut o senzație ciudată cînd am intrat pentru prima dată în această clădire și am văzut urme ale momentelor în care angajații și-au strîns lucrurile și au plecat în grabă înainte să lovească uraganul. Mare parte din mărfuri au fost scoase de pe rafturi, dar a mai rămas ceva în urmă.”

Pe parcursul a patru zile de filmare, echipa a filmat mai multe scene de acțiune și cascadorii, folosind toate cele trei niveluri ale clădirii, lifturile și atriumul uriaș. “Acest loc e unic ca dimensiune și are enorm de mult spațiu unde am putut lucra”, spune Roger Donaldson. “Spațiul ne-a oferit multă flexibilitate. Nu am mai întîlnit pînă acum un asemenea spațiu.”
Creatoarea e costume Caroline Eselin spune și ea:”Obișnuiam să vin la cumpărături aici cu familia cînd eram copil și trăiam în Mississippi. A fost foarte emoționant, căci și acum îmi mai aduc aminte unde erau unele raioane. Era un mall grozav și e trist să-l vezi așa cum e acum.”
Acest mall abandonat e dovada că orașul își revine, dar are mult de recuperat. Un aspect pe care producătorul Ram Bergman a vrut să-l sublinieze discret în film: “Acastă locație a fost un adevărat dar pentru noi; a fost fantastică, dar ne-a și reamintit că nu tot orașul și-a revenit. Se află încă în reconstrucție.”
Filmările s-au încheiat pe 11 februarie 2010.