Articole Shutter Island

"Între idee
Și realitate,
Între mișcare
Și act
Cade Umbra" - T.S. Eliot, "The Hollow Men"

Regizorul Martin Scorsese, distins cu Oscar, realizează thrillerul „Shutter Island”, bazat pe best-seller-ul lui Dennis Lehane, o poveste puternică despre misterul ce învăluie o insulă-fortăreață care găzduiește un azil de nebuni criminali.

Suntem în 1954, anul în care Războiul Rece a atins apogeul. Ofițerul de poliție Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio, de trei ori nominalizat la Oscar) și noul său partener (Mark Ruffalo) pleacă spre Shutter Island pentru a investiga dispariția neplauzibilă a unei criminale extraordinar de inteligente dintr-o cameră zăvorâtă a impenetrabilului Ashecliffe Hospital. Înconjurați de psihiatri și pacienți periculoși pe îndepărtata insulă, spulberată de vânturi, cei doi sosesc într-o atmosferă volatilă ce sugerează că nimic nu este ceea ce pare.

Un uragan ia insula cu asalt, iar investigația se mișcă repede. Pe măsură ce se întețește furtuna, suspiciunile și misterele devin tot mai înfiorătoare. Apar zvonuri teribile despre conspirații întunecate, experimente medicale ce frizează fantasticul, coșmarul, tehnici de control asupra minții, pavilioane secrete, poate și o atingere de supranatural, dar nicio dovadă concretă. Mișcându-se în umbră într-un spital bănuit de acte incredibile comise de pacienți „alunecoși” dar și de doctori la fel de ingenioși în rău, Teddy începe să înțeleagă că cu cât mai profund avansează ancheta, cu atât sunt mai mari șansele să nu mai părăsească viu insula.

Paramount Pictures prezintă o producție Phoenix Pictures în asociere cu Sikelia Productions și Appian Way, un film de Martin Scorsese, Shutter Island, cu Leonardo DiCaprio, Mark Ruffalo, Ben Kingsley, Michelle Williams, Emily Mortimer, Patricia Clarkson și Max von Sydow. Filmul este regizat de Martin Scorsese după un scenariu de Laeta Kalogridis după romanul lui Dennis Lehane. Producători sunt Mike Medavoy, Arnold W. Messer, Bradley J. Fischer și Martin Scorsese. Producători executivi sunt Chris Brigham, Laeta Kalogridis, Dennis Lehane, Gianni Nunnari și Louis Phillips. Directorul de imagine este Robert Richardson, ASC. Scenograful este Dante Ferretti. Filmul este editat de Thelma Schoonmaker, A.C.E. Costume designer este Sandy Powell. Efectele vizuale sunt semnate de Rob Legato. Co-producători sunt Joseph Reidy, Emma Tillinger and Amy Herman. Music supervisor este Robbie Robertson.

Călătoria spre Shutter Island: de la Lehane la Scorsese

La scurt timp după ce și-a terminat romanul Mystic River, ce avea să devină un film premiat cu Oscar în regia lui Clint Eastwood, scriitorul Dennis Lehane a schimbat radical viteza. S-a îndepărtat de așezările din Boston, de atmosfera de „lucru” pentru care era binecunoscut și a lansat un roman intens, șocant, ce răspândea printre pagini o teroare psihologică maximă. Era vorba despre anii ’950, când paranoia Războiului Rece făcuse să se intersecteze liniile dintre sănătate și nebunie, adevărul și iluzia pierzându-și contururile clar delimitate.

Romanul era „Shutter Island”, care îmbina elementele unui pulp fiction (literatura senzațională de chioșc) cu misterul gothic, conspirațiile și întorsăturile de situație, un horror în stilul lui Edgar Allan Poe care își surprindea cititorii. Acțiunea se desfășura pe parcursul a doar patru zile pe insula unde se află Ashecliffe Hospital pentru criminalii nebuni, în plin uragan de categoria 5; doi polițiști veniseră pe insulă să investigheze un caz și se trezesc pe un tărâm rupt complet de lumea de afară, și încep să caute un fir printre secrete cumplite, amintiri înfricoșătoare și adevăruri bine îngropate.

Janet Maslin scria în The New York Times că romanul „este complet original” și „instantaneu cinematic”; astfel, cu cronica unui succes anunțat „Shutter Island” a devenit rapid un bestseller al anului 2003. Producătorul Bradley J. Fischer, partener al Phoenix Pictures producea la vremea respectivă un thriller despre viața reală a anui criminal în serie „Zodiac”, în regia lui David Fincher. Cumpărase cartea lui Lehane de la un chioșc de pe aeroport și, deschizând-o, s-a trezit transportat într-o atmosferă îmbinată de angoasă, într-o rețea de probleme contemporane. A știut că vrea povestea adusă pe ecran imediat.

„Sunt un mare fan al lui Dennis Lehane”, și totuși nu eram pregătit pentru un astfel de roman” își amintește Fischer. „Este un thriller gothic, dar mai are și altceva, pentru că pătrunde adânc în chestiuni morale foarte serioase. Atmosfera densă din jurul intrigii, mulțimea de întorsături neașteptate te fac să simți că o iei razna”
De îndată ce a cumpărat drepturile, Fischer a trecut la acțiune, împreună cu directorul companiei, Mike Medavoy. A mai urcat la bord și Arnold W. Messer, executive în Phoenix Pictures.

Fischer a apelat la Laeta Kalogridis, scenarist cunoscut pentru afinitatea către suspans, aventură și pentru instrospecția profundă în caracterul uman. Mai lucrase în prealabil cu Kalogridis la „Pathfinder” un thriller plasat în lumea vikingilor, iar producătorii îi cunoșteau bine potențialul. „Am simțit că Laeta va putea lua minunatele cuvinte ale lui Lehane și le va da viață într-un mod foarte cinematic” afirmă Fischer.

Primul nume care i-a venit în minte lui Fischer a fost cel al regizorului Martin Scorsese, distins cu Oscar pentru recentul thriller electrizant „The Departed”. Era o dorință și o speranță, căci de la a-l solicita până la a-i obține semnătura pe contract era o cale lungă, Scorsese fiind aproape- întotdeauna angajat în alt proiect.

Șansa a fost de partea producătorilor de la Phoenix Pictures. Scorsese era dispobibil și, mai mult... un înflăcărat al stilului și temelor abordate în Shutter Island. Când Phoenix i-a trimis scenariul, regizorul lucra la narațiunea unui documentar „Val Lewton: The Man In The Shadows”, despre forța creatoare din spatele filmelor RKO horror, mari succese ale anilor 1940, cum sunt „Cat People” și „I Walked With A Zombie”.

Scorsese spune că a fost „prins” de scenariul „Shutter Island” de la prima lectură. „Nu știam nimic despre poveste și am început să citesc pe la 10:30 seara: mersesem devreme la culcare pentru că a doua zi trebuia să mă trezesc devreme, dar nu am putut lăsa scenariul din mână pentru că mă surpindea cu fiecare nou nivel al intrigii” își amintește regizorul.

Printre alegerile lui Scorsese figurau „Laura” de Preminger; „Out of the Past” o poveste dark cu dus-întors de Jacques Tourneur din 1947; thrillerul „Crossfire” de Edward Dmytryk (1947) despre uciderea unui soldat evreu după cel de al doilea Război Mondial; drama policier „On Dangerous Ground” de Nicholas Ray (1952); debutul de regizor al lui Karl Malden „ Time Limit” (1957) despre drama unui soldat adus în fața Curții Marțiale; „The Trial” în regia lui Orson Welles după romanul „Procesul” de Franz Kafka, despre un om condamnat în mod inexplicabil pentru o crimă necunoscută; documentarele de război ale lui John Huston „San Pietro” și „Let There Be Light”, filmele horror inflențiale „The Haunting” de Robert Wise și „The Innocents” de Jack Clayton, dar și producția lăsată în umbră „The Seventh Victim” despre o femeie care își caută sora dispărută după ce căzuse victimă unei secte satanice.

Un loc aparte în preferințele lui Scorsese este rezervat documentarului controversat și odionioară interzis (în 1967) „Titicut Follies” de Frederick Wiseman, ce exploră tratamentele la care erau supuși deținuții la un spital-închisoare. Documentarul constituie o privire introspectivă în azilurile de psihiatrie din anii ’50 și ’60, înainte de impunerea reformelor moderne din domeniu.

Plasat în Massachusetts Correctional Institute pentru criminalii cu deviații mintale la Bridgewater, filmul descrie tratamentele la care erau supuși pacienții; dezbrăcați la piele, legați cu lanțuri de pereții celulei, deprivați de elementara demnitate umană. Filmul a avut un impact major. Imediat după lansare, a stârnit mânia publică la un asemenea nivel încât s-a ajuns la schimbarea definitivă a modalității după care erau conduse instituțiile de gen din toată țara.

Ben Kingsley a fost încântat să joace alături de un casting extraordinar în „Shutter Island”: „Leo se află în stadiul de Hamlet al carierei sale, iar rolul îi acordă o șansă nemaipomenită de a arăta profunzimea talentului său. Mark Ruffalo radiază afecțiune și loialitate; Michelle Williams are o vulnerabilitate frumoasă; Emily Mortimer este nemaipomenită, e ca o pasăre ce bate din aripi în fața ferestrei; Patricia Clarkson are o inteligență și o stăruință remarcabile, iar Max von Sydow, cu autoritatea sa dată de clasă este magnific” afirmă actorul. „Marty le-a găsit locurile potrivite, ca un pictor ce alătură culori contrastante pentru efect. Ce proiect emoționant în care să te implici!”

Se alătură unui grup strălucit de actori legendarul Max von Sydow (The Ving Bell and the Butterfly) ce interpretează rolul dr.Naehring, una dintre cele mai terifiante figuri de la Ashecliffe. Scorsese remarcă: „Max von Sydow este un gigant al cinematografiei. Cred că prima dată l-am văzut în „The Seventh Seal” în regia lui Bergman și experiența care o are în peste 50 de ani de carieră este o parte a istoriei cinematografului în sine. Are inteligența și încrederea necesară pentru a desăvârși personajul, un fost nazist. În plus, reprezintă și cealaltă parte a profesiei de psihiatru. Dr. Naehring nu este un ticălos, este doar cineva care crede cu tărie în ceea ce face.”
În spatele Shutter Island: Istoria ciudată și adevărată a instituțiilor mintale

Azilurile pentru nebuni din Europa, din secolele 16 și 17, au fost modele și precursoare ale celor din SUA. În realitate erau niște închisori, nicidecum centre de tratament, centre în care bolnavii erau ținuți în lanțuri și abuzați ca niște animale, bătuți și închiși până la uitare, deseori până la moarte. Poate cel mai infam exemplu este azilul de nebuni din Londra, Bethlehem Hospital, care a devenit „bedlam” cu semnificația de „casă a confuziei”.

Spitalul își deschidea porțile pentru vizitatori și le permitea, cu prețul unui penny, să se uite, să necăjească și să batjocorească pacienții încarcerați, legați cu lanțuri. Din moment ce nebunii erau priviți de societate ca „instrumente ale diavolului”, nu exista niciun pic de compasiune pentru ei. Prin contrast, în Persia, în azilurile medievale , atmosfera era relativ mai luminată, existau forme de terapie verbală, terapie prin muzică și băi, pentru ca pacienții să se întoarcă la traiul obișnuit. În schimb, Bedlam avea să inspire subiectul filmului lui Val Lewton în 1946, cu posterul său șocant pe care scria: „Secretele senzaționale ale infamei case de nebuni EXPUSE!”

Abia în 1792 un azil din Paris și-a deschis ferestrele pentru a lăsa să pătrundă lumina, iar pacienții erau încurajați să revină la viața obișnuită, ceea ce înainte era imposibil măcar de luat în calcul. Totuși, azilurile occidentale aveau să rămână locuri în care domnea frica. Primul azil din Statele Unite a fost fondat de Benjamin Rush în 1769, la Williamsburg, Virginia și a rămas singura instituție de gen din țară încă 50 de ani. Pe atunci, bolnavii mintal erau închiși în pușcării sau în aziluri pentru săraci. În 1827 „Actul privind lunaticii” interzicea închiderea persoanelor bolnave mintal în închisori, și abia atunci au fost construite un număr de instituții în țară.