Articole Star Trek Into Darkness
(2013)Star Trek: În întuneric 3D
Spațiul: Confruntarea cu ÎntunericulCu o moștenire care numără patru sezoane de serial TV, 11 filme de lung metraj și nenumărate visuri intergalactice ale fanilor, în 2009, în Star Trek a apărut un grup de proaspăt absolvenți ai Academiei Stelare, care au pornit în prima lor călătorie înspre alte lumi. A fost primul test pe care a trebuit să-l treacă, punându-și la contribuție inteligența, abilitățile și loialitatea. Acela a fost doar începutul. Acum, novicii de pe Enterprise se avântă în întunericul cel mai sumbru pe care forțe sinistre amenință să-l arunce asupra Pământului secolului al 23-lea. Dar cele mai mari schimbări sunt cele cu care se confruntă Kirk, Spock, Uhura, Bones, Scotty, Sulu și Chekov. Când Flota Stelară e zguduită de un atac înspăimântător, aceștia trebuie să înfrunte nu numai o față ascunsă și sumbră a Flotei, ci și un nou inamic genial de diabolic. Astfel, vor fi nevoiți să pună sub semnul întrebării prietenia care-i leagă și care e singurul motiv care-I ține împreună în acel nou univers imprevizibil. Abrams continuă: “Pentru ca povestea să meargă mai departe, trebuia să fie un film și mai ambițios decât primul. Acțiunea și scara la care se petrece sunt cu ani lumină mai departe decât în primul Star Trek. Tehnologia IMAX® și 3D vor oferi spectatorilor un nivel superior de entuziasm. Dar, în același timp, indiferent de acestea, cel mai mult a contat să spunem o poveste care să emoționeze. ” Această poveste a fost concepută de scenariștii și producătorii Robert Orci și Alex Kurtzman, dimpreună cu Damon Lindelof, care au scris scenariul într-un continuu proces de cooperare. “Nici măcar nu am cuvinte ca să explic câte întâlniri am avut pentru a crea povestea. Am colaborat în permanență, ajustând povestea, gândindu-ne la ce să mai imaginăm. Am fost cu adevărat norocos să pot lucra cu Bob, Alex și Damon din nou. Au fost neobosiți și au creat o poveste în care, la un moment sau altul, fiecare din personajele principale are viața lui cu idealurile sale puse în prim plan.” Producătorul Bryan Burk, cofondator al companiei Bad Robot împreună cu J. J. Abrams, spune și el: “Scenariul pentru acest Star Trek a început cu întrebarea: cum să punem echipajul de pe Enterprise în cel mai mare pericol și conflcit pe care le-au trăit până acum? Am considerat că, dacă în primul film tema era felul în care s-a format echipa, în al doilea să-i arătăm că s-au maturizat cu adevărat și că au devenit adulți. Această idee a dovedit a avea nenumărate posibilități de a fi adusă la viață.” Pentru a aduce această energie dramatică a filmului la intensitatea dorită, Abrams s-a uitat cu mare atenție la toate filmele recente realizate în tehnologie 3D și IMAX®; pe de altă parte, lucrând cu Brad Bird la “Mission Impossible: Ghost Protocol,” Abrams s-a convins că era momentul perfect pentru a aduce această tehnologie în universul Star Trek: “E o nebunie să filmezi în IMAX®; rezoluția e incredibilă. Dar încă nu văzusem o aventură care se petrece în spațiu filmată așa. Christopher Nolan a fost uimitor de amabil și mi-a arătat partea din ‘The Dark Knight Rises’ în care s-a folosit IMAX®. M-am convins că dacă aveam posibilitatea să filmăm în IMAX®, am fi fost nebuni să n-o facem.” Folosirea imaginii IMAX® pentru o parte din film a ajutat și scopurilor creative: “Un mare număr din decorurile noastre sunt construite mai mult vertical decât orizontal, iar tehnologia IMAX face ca totul să pară că este la o scară și mai mare. Pentru planeta Nibiru, de la început, unde e jungla vulcanică, pentru planeta Kronos, a klingonienilor, și în special pentru scenele finale, unde are loc incredibila urmărire prin San Francisco, adică pentru exterioare, a fost ca o regulă să filmăm în IMAX®, în timp ce pentru interioare am filmat în 35 mm anamorfic.” Când a venit timpul pentru tehnologia 3D, Abrams și echipa lui au împins limitele și mai departe. La început nu erau siguri dacă aveau să folosească 3D, dar apoi și-au dat seama că putea s-o facă într-un fel care să se potrivească ambițiilor lor vizuale. Burk spune: “Nu mai folosisem 3D în niciun film de-al nostru până atunci. Dar, când ne-am dat seama ce înseamnă Star Trek, bătălii spectaculoase, peisaje planetare care-ți taie respirația și acțiune care te ține cu sufletul la gură, ne-am gândit că, dacă Star Trek nu merită 3D, atunci care alt film ar merita-o? Pentru că era prima dată când apelam la 3D, ne-am decis s-o facem special și diferit. ” Acest proces a pornit de la premiza că adăugarea, pur și simplu, a tehnologiei 3D în combinație nu e suficientă, ci trebuia folosită pentru a scoate în evidență povestea: “James Cameron chiar a ridicat ștafeta cu ‘Avatar’ și ne-a arătat ceva nu se mai văzuse înainte. Dar doar să filmezi în 3D nu face ca filmul să fie automat bun, așa cum au dovedit-o multe filme care au venit după aceea, așa că am știut că, dacă aveam să folosim 3D, trebuia s-o facem într-un fel special.”, spune Burk. Pentru aceasta, Corey Turner, specialist în stereografie, care a lucrat la unele din cele mai mari filme 3D din ultimii ani, a fost cooptat în echipă. Burk povestește: “Procesul a fost și extrem de laborios, și mai minuțios decât ne-am fi imaginat vreodată. Alături de Corey am mers cadru cu cadru, lucrând fiecare aspect 3D cât de mult a fost omenesc cu putință. Îi spuneam “și mai mult”, iar el ne răspundea: “este mai mult decât s-a făcut vreodată”, apoi îi spuneam “și mai mult”, iar el o făcea. Sperăm ca această combinație de IMAX® și 3D să nu semene cu nimic din ce a văzut până acum publicul de cinema.” Magia vizuală a luat naștere și datorită colaborării lui Abrams cu directorul de imagine Dan Mindel, care a folosit într-un mod inovator lentilele, designul de lumini și unghiurile de filmare pe care le-a inaugurat în 2009, în “Star Trek.” Pentru a da viață fanteziei și imaginației, Abrams preferă să se folosească de decoruri reale, și să folosească tehnica CG și croma doar atunci când trebuie să ducă spectatorul în galaxii pe care nu le-a mai văzut vreodată. “Evident că nu poți face un film care se cheamă “Star Trek” și să nu ai elemente filmate pe croma, dar unul din lucrurile pe care le-am păstrat de la primul film a fost să găsim locuri de filmare sau să construim decoruri de câte ori am avut nevoie să creăm o lume care nu e sintetică sau sterilă, și care să fie percepută ca fiind foarte, foarte reală.”
|
![]() |
Star Trek Into Darkness(2013)Star Trek: În întuneric 3D
|
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
21:30
|
Bandidas(2006)Banditele
|
![]()
TVR 1
21:00
|
Annie Hall(1977)Annie Hall
|
![]()
HBO
01:45
|
1992(2024)1992
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Hostage
- Billy Joel: And So It Goes
- The SpongeBob Movie: Search...
- Spider & Jessie
- The Occupant
- I Swear
- Descendent
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- I Know What You Did Last Summer
- The End
- Grand Prix of Europe
- Sirenele 3: Legenda coroanei
- Cine nu e gata
- A Nun in the City
- Bride Hard
- Dangerous Animals
- Super-Charlie
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- Bring Her Back
- The Bad Guys 2
- Weapons
- Freakier Friday
- Dolphin Boy 2
- Materialists
- Nobody 2
- Das Licht
- Splitsville
- And the Rest Will Follow
- The Roses
- Smurfs
- O familie aproape perfectă
- Untitled Sony/Blumhouse Insidious
- Caught Stealing
- The Myth of Marakuda
- Sorry, Baby
- The Conjuring: Last Rites
Filme noi în SUA
- Eddington
- Experiment 77
- Red Sonja
- Animal Friends
- Starbright
- The Toxic Avenger
- Jessica Frost
- A Big Bold Beautiful Journey
- Saw XI
- One Battle After Another
- The Strangers: Chapter 2
- Gabby's Dollhouse: The Movie
- Tron: Ares
- The Black Phone 2
- Gekijô-ban Chensô Man Reze-hen
- The Negotiation
- Predator: Badlands
- Now You See Me: Now You Don't
Program TV

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Spațiul: Confruntarea cu Întunericul Star Trek Into Darkness