Articole Ted

(2012)

Ted

Despre producție

Nașterea unui ursuleț: Vi-l prezentăm pe Ted

Deși inițial, MacFarlane a conceput Ted ca pe un serial de animație, și-a dat seama repede că povestea se preta mai bine pentru un film de lung metraj, mai ales ținând seama de uriașele progrese făcute în domeniul imaginilor generate pe computer și a tehnologiei efectelor vizuale speciale. I-a cooptat pe scenariștii-colegi de la Family Guy, Alec Surkin și Wellesley Wild ca să-l ajute să dezvolte povestea ursulețului de pluș fermecat și a stăpânului său care nu s-a mai maturizat.

Ursulețul lui John ajunge să capteze interesul lumii întregi, fiind invitat la emisiuni TV de mare audiență, ca The Tonight Show Starring Johnny Carson. Dar, niște decenii mai târziu, John își dă seama că jucăria la care ținuse mai mult ca la orice în copilărie a ajuns să fie cel mai mare coșmar al său; are gura slobodă, e un prieten nesimțit și cinic, fumează, bea, aduce femei acasă la John …pe scurt, face to ce poate ca să-l despartă pe John de femeia pe care o iubește. Așa că, oricât l-ar îndrăgi, John începe să resimtă efectele conviețuirii cu Ted.

MacFarlane povestește cum a luat naștere scenariul: „Am lucrat ani buni cu Alec și Wellesley. Ne-am cunoscut în 2002, când a fost anulat Family Guy. Ei lucrau la un sitcom Fox, intitulat The Pitts, iar eu fusesem angajat pe post de consultant. Am descoperit că avem același tip de umor și că lucram bine împreună, așa că i-am angajat la Family Guy, când serialul a fost reluat. De atunci, sunt superstaruri ale scenariului. Știu să combine povestea cu emoțiile și, firește, cu umorul. Sunt printre cei mai buni creatori de poante pe care îi cunosc.”

„Seth avea ideea pentru Ted de mult timp”, spune Wild. „Îmi aduc aminte cum spunea că așteaptă ca tehnologia să ajungă acolo unde el ar putea face ca un ursuleț de pluș să devină „uman”. Wild mai spune, în glumă: „A fost conceptul lui Seth, dar n-a avut timp să se ocupe de el, pentru că trebuia să scrie pentru 20 de seriale TV, așa că ne-a pus pe noi să facem o primă versiune. Am lucrat cu el în weekenduri, schimbând și aducând povestea acolo unde dorea.”

Sulkin adagă și el: “Seth ne-a spus că își dorea o comedie pentru oameni mari. Ursulețul prinde viață datorită dorinței unui copil, apoi ajungem 30 de ani mai târziu și vedem că ursul e colegul de apartament care nu vrea să mai plece. Cei doi își încep prietenia în cel mai înduioșător mod, dar apoi ursulețul devine o senzație națională, ajungând mai târziu exact ca un copil care a fost odată supervedetă. E cineva care nu mai e faimos; oamenii îl recunosc în continuare, dar nu mai e ce-a fost.”

McFarlane spune că cel mai mult îl interesa umorul situațiilor care apar după ce băiatul devine adult, iar Ted nu mai e considerat așa de special.

Proiectul a ajuns la compania de producție Bluegrass Films, unde Scott Stuber și Jonathan Mone s-au distrat grozav citind numai primele câteva pagini din scenariu. I-a impresionat nu numai inteligența scenariului, ci și vocea originală, combinația dintre emoție, umor și elemente narative clasice.

În echipă a fost cooptat, apoi, Jason Clark, un veteran al animației motion-capture: “Aveam experiență cu Little Stuart, dar și cu Monster House, care e unul din primele filme de acest gen. Cu Ted am avansat la următorul nivel, creând un personaj principal, ceea ce a necesitat captarea umorului și a relației dintre acesta și ceilalți actori. Nu a fost ceva care putea fi înregistrat undeva într-o cabină din afară, ci a trebuit surprins live, chiar pe platoul de filmare. Mai mult, având regizorul care dădea voce protagonistului, lucrurile s-au mai complicat un pic.”

Producătorul John Jacobs spune și el: “Regizorii debutanți ezită, de obicei, între o mulțime de decizii pentru orice detaliu, dar nu a fost cazul lui Seth, care, datorită instinctelor sale extraordinare și a experienței sale în animație, a fost capabil să știe exact ce vrea și să poată gestiona proiectul din trei poziții extrem de solicitante – ca regizor, actor și supervizor de efecte vizuale speciale. Vă asigur că n-ați mai văzut un asemenea personaj. Este la mii de ani distanță de genul Disney. Ursulețul acesta poate foarte bine să fie un tip obișnuit lângă care vă treziți stând într-un bar.”

Prieteni împotriva tunetelor pentru toată viața: Castingul


Din momentul în care se întâlnesc, micul John Bennet și Ted își jură că vor fi cei mai buni prieteni pentru toată viața. MacFarlane spune despre distribuirea rolului bărbatului care pur și simplu nu poate să se maturizeze: “Mark Wahlberg a fost alegerea perfectă pentru că poate fi extraordinar de comic, dar e capabil să ofere și emoție și realism. Când vorbește cu ursulețul, chiar crezi că ursul e acolo.”

Deși Wahlberg a jucat în foarte puține comedii, talentul său comic l-a uimit pe regizor:”Capacitatea lui de a face comedie fizică e incredibilă. Este exact tipul drăguț și amuzant gata mereu să-i facă pe plac lui Ted.”

Wahlberg recunoaște că de obicei își selectează următorul rol astfel încât să fie opus ultimului rol: “Am trecut de la campania de promovare în presă a filmului The Fighter la Contraband, în New Orleans. Apoi am primit o copie a scenariului, l-am citit și într-o jumătate de oră am uitat complet de urs și mi-am spus că e o dilemă extrem de potrivită pentru un film despre doi prieteni buni. Apoi l-am întâlnit pe Seth și am început să lucrez ca să iau rolul.” Wahlberg mai spune că l-a impresionat proiectul: “Oamenii nu vor fi dezamăgiți. Este Seth în cea mai bună formă a lui!”

Pentru că era primul său film care are și animație motion-picture, actorul a vrut să fie sigur că va putea interpreta rolul așa cum trebuie: “Singura mea grijă a fost aceea că voiam să joc totul cât mai realist cu putință. Am vrut să fiu firesc și să las râsetele să vină din nebunia situațiilor. Asta era exact ce căuta și Seth.” Pentru scena în care John încearcă să ghicească numele noii iubite a lui Ted, Wahlberg a scris fiecare nume de sute de ori...

Stuber știa că actorul trebuia să aibă încredere că regizorul n-o să-l lase de capul lui: “Mark a trebuit să aibă încredere în Seth. A trebuit să stea pe o canapea și să spere că animația acelui urs avea să dea senzația a doi tipi care se distrează împreună și care sunt prieteni la toartă. A fost incredibil, a avut o interpretare atât de credibilă! Dacă vezi filmul din perspectiva lui Mark, îți dai seama că în fiecare zi de filmare a fost nevoit să glumească, să ia bătaie, să cânte afon și să se certe singur…Nu s-a plâns nici un moment și a făcut tot ce i s-a cerut.”

Partenera lui Wahlberg este Mila Kunis, în rolul lui Lori Collins, iubita lui care și-a pierdut răbdarea. Actrița, care i-a dat voce lui Meg din Family Guy timp de aproape 13 ani, a crescut odată cu regizorul ei. MacFarlane spune: “A fost logic să o aducem în echipă, ținând cont de relația mea cu ea, dar și de faptul că este o mare vedetă acum, pe bună dreptate.”

Kunis spune și ea: “Îl știu pe Seth de când aveam 15 ani. Nu poți cere ceva mai bun decât să poți lucra mereu alături de prieteni buni. Ted e un film despre un urs de pluș vorbitor și nu mă aștept decât la ceva extraordinar de bun din partea lui Seth, Alec și Wellesley. Pentru mine totul avea sens, așa că n-am pus prea multe întrebări. Doar apar într-un desen cu un câine care vorbește. Cum aveam să pun la îndoială un urs?!?”.

Deși centrul comediei e ocupat de Ted, John și Lori, realizatorii au considerat că e nevoie ca ceilalți actori să fie de același calibru. Stuber spune: “Am vrut să umplem viețile personajelor noastre pentru că uneori se greșește în comediile romantice când protagoniștii nu au o viață bine conturată. Am vrut să facem asta cu ajutorul actorilor din rolurile secundare.”

Astfel, distribuția a fost completată cu Joel McHale, cunoscut din serialele de comedie Community și The Soup, în rolul lui Rex, șeful lui Lori, incredibil de bogat și care vrea neapărat să pună mâna pe frumoasa lui subalternă. Giovanni Ribisi, care a putut fi văzut alături de Mark Wahlberg în thrillerul Contrabandi, și nominalizat la Emmy pentru rolul din serialul My Name Is Earl, este Donny, obsedat să îl abă pe Ted încă de când era copil. Mai apar și alți actori din Family Guy, precum Patrick Warburton, Alex Borstein, Ralph Garman sau John Viener. Alături de ei mai pot fi văzuți BILL SMITROVICH (Iron Man), MATT WALSH (Bad Santa), LAURA VANDERVOORT ( serialul V), JESSICA STROUP (Prom Night), GINGER GONZAGA (The Morning After) și MELISSA ORDWAY (A Very Harold & Kumar 3D Christmas).

Ultimul membru al familiei: MacFarlane în rolul lui Ted


Primul actor distribuit în vreun rol din Ted a fost chiar cel care regizează filmul. Seth MacFarlane și-a asumat vocea protagonistului, ajutat fiind de un costum de captare a mișcării, sub supravegherea producătoarei VFX JENNY FULLE, de la The Creative Cartel și a lui BLAIR CLARK.

Grija principală a realizatorilor a fost ca filmul să lase impresia a doi actori care joacă împreună în același mediu. Foarte des, vocile personajelor create prin CG sunt înegistrate cu mult înainte sau după filmarea scenelor, dar aici s-a dorit altceva: “Pentru a capta spontaneitatea, Seth a stat pe platou îmbrăcat în costumul de captare a mișcărilor și a lucrat direct cu actorii, ca să nu fie nevoie să se facă dublaj pentru voci.”, explică Jacobs."

Seth spune că modelul său absolut este Jim Henson, creatorul păpușilor Muppets., iar inspirația pentru vocea lui Ted a găsit-o în zona din jurul orașului Boston și a rezultat o combinație între Peter, Brian sau Stewie din Family Guy.”

Lumi amestecate: Efectele VFX

Majoritatea regizorilor nu se complică cu apariția în propriul lor film sau cu cordonarea unui personaj generat pe computer, dar MacFarlane nu a resimțit aceste îndatoriri ca pe o corvoadă: “”Am în spate 15 ani de animație, așa că aveam un fond care mi-a asigurat un oarecare confort. Sigur că animația 3D CG este un pic diferită de cea 2D și că am fost nevoit la început să învăț lucruri, dar m-a surprins plăcut să observ că m-am adaptat ușor la acel mod de a gândi animația. Am avut o echipă fenomenală care a fost incredibil de creativă la filmări și care a continuat să fie inovatoare și în postproducție. Le-am cerut ceva ce nu s-a prea încercat într-o comedie, și anume să uite tot ce știau despre stilul Pixar sau Dreamworks de animație și să nu stilizeze gesturile și mișcările personajului, ci să îl facă absolut normal.”

Clark explică cum a fost filmat ursul și cum a fost creat pentru marele ecran: “Din moment ce Ted nu a apărut, practic, până după postproducție, când l-am randat, a trebuit să facem o serie de încadraturi pe măsură ce filmam fiecare scenă, ca să putem înregistra materialul. Mai întâi am făcut încadratura cu ursul de pluș, care însemna plasarea lui Ted în poziție, ca actorii să știe unde avea să stea acesta. După aceea, am făcut încadratura pentru orizontul vizual, mai precis, un băț cu doi ochi desenați pe el, care arăta locul exact unde actorii trebuia să se uite. În acest timp,Seth era în spatele camerei cu costumul care îi înregistra mișcările și transmitea prin frecevnțe radio locul fiecărui senzor pus pe el. Sunetul era înregistrat normal, așa că vocea sa era trasă în același spațiu cu a celorlalți actori. Un al treilea tip de încadratură a fost filmat cu camera Civetta, a celor de la Creative Cartel, o tehnologie nouă care permite fotografierea la 360 de grade și crearea unei rețele digitale de referință a schemei de iluminat și a geografiei 3D din jurul tău."

Scenograful Stephen Lineweaver a avut misiunea de a întări ideea că Ted e ca oricine altcineva din jurul lui: “Pentru ca Ted să apară la același nivel cu actorii, Seth a cerut ca în apartament să existe tot felul de obiecte pe care acesta să se poată cocoța.”

Penru scena în care Wahlberg se bate cu Ted, actorul s-a pregătit câteva săptămâni cu un cascador: “Mi-a luat ceva să mă obișnuiesc, dar, odată ce am prins mișcările, am fost în largul meu să joc în fața unui urs de pluș sau a unui băț cu doi ochi desenați pe el. M-a ajutat foarte mult faptul că Seth s-a aflat tot timpul acolo, făcând vocea lui Ted.”

Bun venit în New England: Decorurile

Acțiunea din Ted se petrece în Boston, Massachusetts, așa că realizatorii au căzut de acord că e nevoie ca unei povești absolut nerealiste să i se ofere un cadru cât de poate de realist. Clark spune că nu voiau să exagereze stratul de fantezie conținut de poveste: “Nu am vrut să creăm un mediu fictiv, ci să avem un oraș adevărat, așa că am ales Bostonul.”

Una din cele mai importante secvențe este aceea în care Ted e alergat de Donny; echipa Red Sox Boston a avut amabilitatea de a pune la dispoziție stadionul, așa că dorința echipei de realizatori de a filma în locuri simbolice ale orașului a fost satisfăcută pe deplin. Turnul de iluminat a fost, însă, reprodus pe platou.
Pentru secvența concertului vedetei Norah Jones s-a filmat la Hatch Shell, pe Charles River, iar parcul în care Ted fumează iarbă cu John este Grădina Publică din Boston, căminul faimoaselor bărci-lebădă.

Costumele au păstrat tonul realist al decorurilor; creatoarea costumelor, Debra McGuire, care a lucrat la mai multe filme produse de Judd Apatow, precum și la serialul-cult Friends, a ținut cont de dorința lui Seth de a nu exagera. Giovanni Ribisi s-a distrat încercând diverse ținute - a încercat o perucă și o bandană, ochelari și șorturi demodate, dar Seth i-a convins să meargă pe un aspect mai puțin caricatural. S-a păstrat, totuși mustața, la care s-a ținut cu încăpățânare.

Ursulețul a fost costumat, așa cum se cuvine unui personaj respectabil, în funcție de ocazie. McGuire spune: “Am început discuțiile despre ținutele lui Ted forte devreme, așa că am reușit să cădem de acord. Am fost foarte bucuroasă că am putut să-l îmbrac pe Ted în costumașul acela când s-a dus la interviul de angajare!”

Universal Pictures și Media Rights Capital prezintă TED, o producție Fuzzy Door Production, Bluegrass Films și Smart Entertainment Production, în regia lui Seth MacFarlane, cu Mark Wahlberg, Mila Kunis, Seth MacFarlane, Joel McHale, Giovanni Ribisi. Responsabilă cu castingul a fost Sheila Jaffe, iar muzica îi aparține lui Walter Murphy. Costumele sunt create de Debra McGuire. Jeff Freeman, ACE, a asigurat montajul, iar Stephen Lineweaver, scenografia. Director de imagine a fost Michael Barrett, iar producător executiv, Jonathan Mone. Filmul e produs de Scott Stuber, Seth MacFarlane, John Jacobs, Jason Clark. Povestea îi aparține lui Seth MacFarlane, iar scenariul e scris de Seth MacFarlane & Alec Sulkin & Wellesley Wild.

Despre subiect
jinglebells