Articole The Green Mile

(1999)

Culoarul morții

Despre poveste

“The Green Mile” este povestea pe care Paul Edgecomb o spune prin flashback prietenei sale Elaine Connelly. Edgecomb, retrãieste acum, într-o casã veche, dupã sase decenii, evenimentele petrecute în timp ce era gardian sef al sectorului condamnatilor la moarte din penitenciarul Cold Mountain.

Serviciul lui Edgecomb la Cold Mountain, în Sudul cuprins de marea crizã economicã, însemna supravegherea unui grup de criminali în asteptarea ultimului drum de-a lungul culoarului mortii, pe fâsia de linoleum verde ce îi va duce din celulele închisorii spre scaunul electric.

De-a lungul anilor, Edgecomb a strãbãtut acest drum cu multi condamnati. Nu a mai întâlnit însã niciodatã pe cineva ca John Coffey, un negru masiv condamnat pentru uciderea brutalã a douã surori în vârstã de 9 ani. Coffey are, cu sigurantã, si statura si puterea de a omorî pe oricine, dar comportamentul sãu contrasteazã puternic cu aparentele. Dincolo de firea sa simplã si naivã si de o îngrozitoare fricã de întuneric, Coffey pare sã posede un dar uluitor, supranatural. Edgecomb începe sã se întrebe dacã John Coffey era cu adevãrat vinovat de moartea celor douã fete.

Pe mãsurã ce povestirea se deruleazã, Paul Edgecomb învatã cã uneori miracolele se produc în cele mai neasteptate locuri.

Realizatorul Frank Darabont a fost fascinat de poveste dupã citirea primelor sase fascicule ale romanului lui Stephen King. Autorul a scris povestea într-o manierã pe care nu o mai încercase pânã atunci, lansând romanul în episoade, pe parcursul unei perioade de sase luni, din aprilie pânã în septembrie 1996.

Interesul cititorilor a fost imens, fiecare dintre cele sase fascicule devenind un bestseller si intrând în topul celor mai bine vândute cãrti pe parcursul întregului an. Când cea de-a sasea si ultima parte (intitulatã: “Coffey pe ultimul drum”) a ajuns pe standurile de cãrti, la 9 septembrie, King atinsese o performantã rarã – toate cele sase fascicule apãrând simultan pe lista Publisher’s Weekly a celor mai bine vândute cãrti.

Privind înapoi spre succesul romanului, King spune: “a fost foarte dificil pentru mine sã scriu povestea”. Doi ani înainte de a începe efectiv sã o compunã, în 1995, el schitase povestea doar în ceea ce privea scaunul electric si un condamnat negru pe nume Luke Coffey, un magician ale cãrui puteri secrete puteau fi folosite pentru a dispãrea înainte de a parcurge culoarul mortii. Ulterior, King si-a schimbat conceptia referitoare la caracterul magicianului si astfel, spune el: “a luat nastere ‘The Green Mile.’ Speram sã nu rãmân fãrã inspiratie înainte de a termina romanul. Conturarea lui John Coffey a fost un lucru greu de realizat din mai multe puncte de vedere. Este un condamnat la moarte care poate fi nevinovat si care îi poate ajuta pe unii dintre colegii sãi prizonieri. Aceasta a fost ideea de bazã a romanului.”

În momentul în care s-a apucat de scris, King s-a hotãrât sã-si lanseze cartea în mai multe etape. Inspirat de Charles Dickens, care si-a publicat mai multe romane în aceastã manierã, King relateazã: “Mi-au plãcut în mod deosebit povestile spuse în episoade. Este un mod pe care l-am întâlnit prima oarã în Saturday Evening Post.

În America nu se mai încercase din anii ’20 publicarea unui roman-foileton, pânã la aparitia lui ‘The Green Mile’. Când primul episod, ‘The Two Dead Girls’ a iesit pe piatã, m-am gândit cã a fost cea mai mare gresealã a vietii mele. Nimeni, si mai ales eu, nu a bãnuit un asemenea succes.”

Dar King recunoaste si avantajul pe care si l-a creat stârnind interesul cititorilor prin publicarea romanului sub formã de episoade: “Într-o poveste care este publicatã în fascicule, pur si simplu nu poti sã prevezi ce va urma. Este un avantaj de care se poate bucura deplin un autor de povesti cu suspans.”

“Sunt un mare admirator al tuturor scrierilor sale,” declarã Darabont. “Am fost încã de pe vremea când am citit ‘The Shining’ în liceu. De atunci am citit tot ce a scris. Stephen are un mod deosebit de a scrie o poveste care mã impresioneazã profund. Ca si ‘Shawshank’, aceasta poveste este însã mai realã, mai putin fantasticã si mai aproape de sufletul uman.”

“Îl stiu pe Frank de pe vremea când fãcea filme studentesti,” îsi aminteste King. “A vrut sã facã un film dupã o poveste de-a mea, ‘The Woman in the Room’, si i-am dat permisiunea. Si a fãcut un film extraordinar”, spune cu entuziasm King. “A venit apoi la mine pentru a încerca o adaptare a romanului “Rita Hayworth & The Shawshank Redemption”. A scris scenariul mai mult pe speculatii si mi l-a trimis sã-l citesc. A fost o adevãratã revelatie.” Cinci ani dupã acel debut triumfãtor, Darabont îsi alege pentru urmãtorul proiect o altã poveste, tot din spatele gratiilor, a aceluiasi King.

“Când Stephen a vorbit despre relatia dintre John Coffey si gardianul sef mi s-a trezit brusc interesul,” spune Darabont. “Ca si ‘Shawshank’, si aceastã poveste este înãltãtoare, dar are un fond de idei mult mai complex. Are de asemenea o melancolie încântãtoare. Caut ceva încurajator si de aceea mi se par atractive aceste povesti. Vreau ceva în care sã pot sã cred.”

Pentru King, “’Shawshank’ a fost o poveste mai luminoasã. Aceasta, de acum, are mai multe lucruri în comun cu cele mai ciudate povesti pe care le-am scris. Dar în ‘The Green Mile’ spiritul uman este viu si întreg chiar si în cele mai grele circumstante. Câteodatã, cu cât viata este mai dificilã, cu atât spiritul uman are mai multe sanse sã strãluceascã.”

Acestea au fost si argumentele care l-au determinat pe Darabont sã revinã, dupã cinci ani, ca regizor al unui film despre închisori si condamnati la moarte.

Despre personaje
jinglebells