Articole The Twilight Saga: New Moon

(2009)

Saga Amurg: Lună Nouă

Despre producție

Amurg, primul film care a avut la bază bestsellerul omonim al lui Stephenie Meyer, a fost lansat în noiembrie 2008. A avut un succes răsunător. N-a fost lipsit de curaj, pentru un proiect analizat în detaliu de milioanele de fani ai romanului, care erau nerăbdători să vadă cum vor fi aleși eroii și eroinele. Adaptarea pentru marele ecran a unei relații imposibile dintre o liceeană și un vampir trecut de o sută de ani a adus producătorilor încasări de peste 70 de milioane de dolari în weekendul de lansare, având, în final, încasări de peste 350 de milioane de dolari în toată lumea. Succesul a pregătit calea pentru versiunea cinematografică a noului bestseller, Saga Amurg: Lună Nouă.

Wyck Godfrey, producătorul ambelor filme, a fost convins de faptul că Saga Amurg: Lună Nouă nu este doar o continuare. Ca și romanul care i-a stat la bază, filmul duce relația dintre Bella Swan și Edward Cullen spre un nivel mai intens și mai periculos, dezvăluind un conflict ce o va bântui pe Bella pe parcursul poveștii: rivalitatea de secole dintre tribul Quileute și vampiri, o luptă dusă de cel mai bun prieten al Bellei, Jacob Black, împotriva iubitului ei, Edward.

,,Provocarea a fost să nu repetăm, pur și simplu, ce adusese prima parte", spune Godfrey. ,,În timp ce povestea evoluează, lumea se deschide. Trebuie să dezvoltăm personajele și să oferim o lume nouă din punct de vedere vizual. Săpăm din ce în ce mai adânc în viața Bellei, pe măsură ce lumea ei se lărgește. Descoperă lucruri noi despre oamenii din Forks, în primul rând despre tribul Quileutes și despre Jacob. Descoperirea că Jacob și tovarășii lui se pot transforma în lupi este cutremurătoare."

,,Bella își dă seama că trăiește în ceea ce pare a fi o lume fantastică, în care vampirii și vârcolacii sunt reali", spune el. ,,Tocmai când își făcuse un prieten care o făcea să se simtă iarăși vie, după dispariția lui Edward, descoperă că și acesta este special. Singurul motiv pentru care există acești vârcolaci sunt vampirii. Jacob n-ar exista ca vârcolac, dacă n-ar fi Edward. Acesta este primul conflict dintre Jacob și Edward, iar Bella este prinsă la mijloc, ea fiind om."

Succesul pe care regizorul Chris Weitz l-a cunoscut în adaptarea romanelor pentru marile ecrane, pentru filme ca About a Boy/ Totul despre băieți și The Golden Compass/ Busola de aur, a făcut din el o alegere perfectă pentru acest proiect, conform spuselor lui Godfrey, ,,Chris are o experiență vastă în regizarea filmelor fantastice, cu efecte speciale dificile, în studierea detaliilor personajelor și lucrează foarte bine cu actorii tineri. Aprecierea pe care o are el pentru romanele și personajele lui Stephenie Meyer au făcut din el regizorul ideal pentru Saga Amurg: Lună Nouă".

,,Era vital pentru noi să onorăm cu adevărat opera lui Stephenie și pe fanii care iubesc seria Amurg, adaugă Godfrey. ,,N-am vrut să-i reinventăm cărțile. Chris s-a îndrăgostit de romane și a știut cum să aducă povestea la viață și cum s-o mențină bine ancorată în realitate. Acest lucru a fost esențial. Deși sunt niște făpturi fantastice, povestea pare să aparțină lumii noastre de la primele minute până la final."

Deși Weitz nu era familiarizat cu romanele, a devenit repede fan. ,,Am citit cărțile", spune regizorul. ,,Apoi m-am dus să văd primul film odată cu publicul și am fost uimit de reacția emoțională extraordinară pe care a trezit-o. Când mă uit la un film, caut un sentiment copleșitor care să mă cufunde într-un univers, iar aceasta a fost o ocazie fantastică de a face acest lucru. Este ușor diferit de proiectele anterioare, dar îmi solicită mult experiența."

Weitz și-a dat seama de faptul că cea mai mare responsabilitate a lui era să rămână fidel cărților. ,,Am muncit mult să mă asigur că lucrurile merg în același sens", spune el. ,,Primul film a fost un adevărat fenomen. Romanele au fost un adevărat fenomen. Prima mea responsabilitate era să respect dragostea fanilor pentru romane și dragostea pe care au trasferat-o asupra filmului. Nu era nevoie să refacem lumea. Mergem în locuri diferite, de data aceasta, dar menținem respectul față de fani."

Regizorul s-a consultat cu autoarea în mod constant, chiar și la probleme minore, potrivit lui Meyer. ,,Era interesat de mici detalii, cum ar fi: Poate personajul asta să poarte pantofi?", spune ea. ,,A verificat absolut toate aspectele. A vrut să facă filmul cât mai fidel romanului și rezultatul a fost nemaipomenit."

Faptul că a avut autoarea la dispoziție pentru consultare a fost extrem de valoros pentru Weitz. ,,Când s-a filmat Stăpânul Inelelor, n-a putut nimeni să-l întrebe pe Tolkien la ce anume s-a gândit", explică regizorul. ,,Eu am putut să-i scriu e-mailuri lui Stephenie și să-i pun întrebări de genul: Puterile lui Jasper chiar au efect asupra Bellei? Mi-a permis să mă asigur că urmăm firul cărții din toate punctele de vedere."
Meyer apreciază sârguința lui Weitz, spunând: "Chiar ascultă. Este foarte tăcut, dar, în același timp, spune clar ce vrea. Am simțit că materialul se află pe mâini bune fiind la el."

Pentru Meyer, scrierea romanului Lună Nouă a fost o experiență complet diferită față de cel precedent. ,,Probabil că a fost cel mai dificil roman pe care l-am scris vreodată, pentru că, pentru prima dată am știut sigur că oamenii vor citi ce am scris. Când am scris Amurg, era doar pentru mine. Dintr-odată, am simțit că oamenii se uitau peste umărul meu. Am fost copleșită de emoție."

,,Lună Nouă a fost o carte diferită și n-a fost ceva la care fanii se așteptau", continuă ea. ,,Primul roman a fost despre dragostea adevărată. Consecința firească a acestui lucru, mai ales când ești tânăr, este să ți se frângă inima, și, cu cât iubești mai mult pe cineva, cu atât este mai greu."

,,Edward crede că o protejează pe Bella punând capăt relației", explică Meyer. ,,Nu se așteaptă să simtă durerea aceea sfâșietoare, ori aceasta este o experiență universală în rândul bărbaților și al femeilor din public. La final, amândoi au învățat multe lucruri și mai ales cât de importanți sunt unul pentru celălalt. Bella se maturizează, iar Edward afla că înca nu se cunoaște atât de bine cum credea."

O altă temă importantă din poveste este prietenia care se dezvoltă între Bella și Jacob Black, un vârcolac, dușmanul de moarte al vampirilor. ,,Mizele sunt mari", spune Weitz. ,,Nu e doar viața Bellei în pericol, ci și a lui Edward. Din punctul de vedere al lumii poveștii, avem zone noi ale mitologiei și, pe măsură ce apar mai multe personaje, filmul se dezvoltă."

,,Desigur, spunem o poveste despre vampiri, despre vârcolaci și despre supranatural", continuă regizorul. ,,Dar dincolo de aceste lucruri, descrie sentimente de dragoste, dor, nevoie, pierdere, atașament și prietenie. Prezintă pericolul la care te supui când te îndrăgostești. Așa cum spune Bella în Amurg, nu se teme de Edward pentru că este vampir, se teme pentru că e atât de îndrăgostită de el. Iar în acest film se dezvoltă un fel de triunghi amoros, care este foarte atrăgător și la care te poți raporta."

Meyer spune că este și mai emoționată de acest pas nou din sagă decât a fost la prima parte. ,,Amurg a fixat un cadru nemaipomenit pentru noi, ca un fel de trambulină", spune ea. ,,Acum sărim la un cu totul alt nivel. Membrii distribuției se cunosc, își cunosc personajele și sunt nerăbdători să se întoarcă pe platourile de filmare. Cartea a fost mai emoționantă din câteva puncte de vedere și este mult mai profundă. Și mai mult de atât, avem personajele noi. Va fi foarte distractiv. Abia aștept să văd haita de lupi interacționând și, desigur, pe Volturi."

Dar, pentru Stephenie, tot fanii raman cei mai importanți. ,,Sunt oameni fictivi pe care eu i-am născocit", spune autoarea. ,,Iar fanilor le pasă ce se întâmplă cu ei. Ce se va întâmpla mai departe? Ce fac ei într-o noapte de vineri normală? Și unde se duce Bella să-și facă unghiile? Apare fiecare mic detaliu. Faptul că oamenii investesc atât de mult în personajele mele este un compliment imens."

DESPRE DISTRIBUȚIE

Amurg i-a transformat pe tinerii actori în vedete de talie internațională: Kristen Stewart (Bella Swan), muritoarea nevinovată din centrul poveștii, și pe Robert Pattinson (Edward), vampirul seducător și imprevizibil. Acum, Saga Amurg: Lună Nouă îl aduce și pe Taylor Lautner în prim plan, în rolul lui Jacob Black, care a devenit o forță de neoprit.

Regizorul Chris Weitz a ajuns să nu mai știe care sunt actorii principali ai proiectului. ,,De obicei, devin destul de agresiv în privința castingului", spune el. ,,În cazul acesta, am avut marele noroc să moștenesc o echipă de actori remarcabili, pe care i-a distribuit Catherine Hardwicke prima dată. Ocazia de a lucra cu ei a fost unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei experiențe."

Dar nu toți membrii distribuției aveau personajele conturate în momentul în care Weitz a preluat scaunul regizorului. ,,Sunt câteva personaje noi, care au apărut de puțină vreme pe ecran, dar care au un impact incredibil și care definesc mitologia complexă a poveștii", explică Weitz. ,,Încerc întotdeauna să aduc oamenii potriviți, indiferent de magnitudinea rolului."

La începutul filmărilor, Weitz a făcut ceva ce nu mai făcuse niciodată: a distribuit o broșură de 20 de pagini despre ideile lui în privința filmului și a personajelor. ,,I-am spus ghid de orientare", explică el. ,,Informațiile pe care le-am dat acolo erau menite să-i familiarizeze cu atmosfera și cu stilul filmului, să poată avea cât mai multe informații. Asta ne-a dat libertatea de a improviza. Nu îmi place să îngrădesc tinerii și oamenii creativi cu niște decizii pe care le-am luat eu, ci să le dau suficient cât să pornească."

Bella, Edward și Jacob: Un triunghi etern

Primele momentele ale filmului Lună Nouă o descriu pe Bella, care devine din ce în ce mai conștientă de vârsta și de condiția ei. ,,O apasă foarte mult", spune Kristen Stewart. ,,Cel mai mare coșmar al ei este că Edward o va părăsi. Și chiar asta face. Oricine a trecut printr-o despărțire sau a cărui inimă a fost călcată în picioare știe că pui la îndoială totul. Este ca și cum am fost atât de sigură de ceva, iar acum mă întreb dacă ce se întâmplă este adevărat."

Stewart vrea să le fie tuturor foarte clar: ,,Bella nu este o domniță aflată la anaghie. Își controlează foarte bine situația. S-a oferit cuiva și a așteptat același lucru din partea lui."

Bella a dezvoltat două relații puternice, dar diferite cu bărbații din viața ei. ,,Edward este persoana de care are nevoie", explică actrița. ,,O echilibrează, dar asta nu înseamnă că este cel mai potrivit pentru ea. El e dificil, rece și rezervat. Dar, fără cumpătarea lui, n-ar putea fi niciodată împreună."

,,Jacob este la polul opus", continuă Stewart. ,,El este luminos. E nostim și afectuos, scoate la suprafață tot ce-i mai bun din ea. În principiu, este cel mai bun prieten al ei. Dacă ai putea să ai o relație cu prietenul tău cel mai bun ar fi un lucru nemaipomenit, dar nu se întâmplă întotdeauna să te îndrăgostești de el."

Nivelul de pregătire a lui Weitz a impresionat-o pe Stewart. ,,Chris este foarte organizat în gândire și este foarte cooperant", mai spune ea. ,,M-am bucurat să știu că este așa dedicat proiectului, la fel ca noi toți dealtfel."

Robert Pattinson a fost și el încântat de viziunea regizorului asupra lumii din Amurg. ,,Primul film a avut un final fericit", spune actorul. ,,Bella și Edward au fost împreună și și-au învins dușmanii. În Saga Amurg: Lună Nouă, această lume face loc realității. Relația lor progresează, sunt dedicați unul altuia, dar apar și alte amenințări. Când Edward o părăsește pe Bella, practic o seacă de trăiri, iar pentru el, depărtarea este la fel de ucigătoare, pentru că au devenit foarte dependenți unul de celălalt."

,,Deoarece eu și Kristen am mai jucat rolurile acestea, avem o idee foarte clară despre cum se dezvoltă personajele lor în poveste", continuă Pattinson. ,,Chris a fost foarte înțelegător în această privință. A venit și el pregătit cu o mulțime de idei nemaipomenite, pe care le-a sprijinit cu multe cercetări."

Pattinson își vede personajul ca pe un "vampir nehotărât", spre deosebire de clanul Volturi. ,,Ei se percep ca fiind niște monștri și se simt bine cu această imagine", explică el. ,,Dar, când văd o muritoare care spune că îl iubește pe Edward, vor să creadă că acest lucru este posibil și, în fond, asta îl salvează."

Saga Amurg: Lună Nouă îl evidențiază pe Jacob Black, un personaj care are un rol periferic în prima parte a seriei. Jacob este membrul tribului Quileute, băștinașii din Forks, Washington. Prieten din copilărie al Bellei, rolul lui Jacob nu a fost gândit inițial să fie atât de important pentru poveste, potrivit spuselor lui Meyer. ,,Jacob a apărut din senin. Nu trebuia să fie atât de prezent, dar personallitatea lui a fost la înălțime și foarte puternică. Am putut să văd cum dă sens evenimentelor din carte."

În Saga Amurg: Lună Nouă, Jacob află că a fost ales să devină protectorul clanului său—un vârcolac care îi apără de jafurile vampirilor. ,,Jacob a trecut printr-o transformare", spune Lautner. ,,Veți vedea o latură diferită a personajului Jacob. Și în timp ce fizicul i se transformă, se schimbă și emoțional."

,,Mi-a plăcut să fac singur majoritatea cascadoriilor, ele sunt de fapt momentele mele preferate din film", spune actorul, care în timpul filmărilor avea doar 17 ani. ,,De exemplu, într-una dintre scene, Jacob iese din casă, sare un gard, sare peste un pârâu și ajunge într-un câmp. Eram legat și am fost ridicat la trei metri deasupra solului până m-am oprit într-o smucitură, trebuind să rămân apoi nemișcat, pentru ca oamenii de la efecte speciale să-mi transforme corpul într-un vârcolac."

Lautner, care a făcut sport la școală și arte marțiale extreme, spune că structura lui atletică nu numai că i-a permis să-și realizeze cascadoriile, dar a inspirat stilul și evoluția personajului sau. ,,Înainte de transformare, el este foarte neîndemânatic, ca un adolescent entuziast, care aleargă și se împiedică de propriile picioare", explică actorul. ,,Dar, când ajunge vârcolac, devine foarte agil."

Și relația dintre Jacob și Bella se schimbă. ,,Ocazia pe care o are Jacob de a dezvolta relația lui cu Bella este cea mai interesantă schimbare pentru mine", spune Lautner. ,,Jacob devine răsăritul care o trezește pe Bella din nou la viață. Iar când se întoarce Edward, Jacob pierde practic tot."

Internetul a propus o adevărată luptă între Echipa Jacob și Echipa Edward. ,,Taylor ajută mult Echipa Jacob", spune Meyer. ,,Întreaga luptă dintre Echipa Jacob și Echipa Edward se bazează pe tipul de băiat de care poate fi interesată o persoană. Dacă ar fi să țin cu o echipă, probabil că aș ține cu Echipa Jacob. E mai aproape de stilul meu. Dacă ai impresia că poți avea o relație profundă de prietenie și să te îndrăgostești brusc, atunci ar trebui să fii în Echipa Jacob. Dar dacă crezi în dragostea la prima vedere și într-un om misterios, bine, alătură-te Echipei Edward."

Reîntâlnirea cu partenerii lor de platou a fost atât nostalgică, cât și o sursă de inspirație pentru actori. ,,Ne-am schimbat mult cu toții", spune Stewart. ,,A trecut un an întreg, dar am continuat de unde rămăseserăm. Totul pare foarte firesc."

Lautner spune însă că succesul filmului Amurg a adăugat o nouă dimensiune reuniunii distribuției. ,,Când filmam Amurg, niciunul dintre noi nu avea habar că proiectul va căpăta o asemenea amploare.", spune el. "Este foarte palpitant să fii iarăși împreună cu echipa."

Vampiri și Volturi

Într-o apariție scurtă, dar importantă, familia de vampiri Cullen organizează o petrecere aniversară pentru Bella. Deși lucrurile păreau sa decurgă normal, o reacție în lanț periculoasă îl determină pe Edward să pună capăt relației. Ashley Greene, Peter Facinelli, Elizabeth Reaser, Nikki Reed, Kellan Lutz și Jackson Rathbone se întorc cu toții pe marile ecrane ca membri ai familiei Cullen.

,,Ne-am transformat într-o adevărată familie", spune Reed. ,,Suntem cu toții atât de entuziaști, iar partenerii mei de platou sunt niște oameni atât de deștepți și de interesanți! Este nemaipomenit să lucrez din nou cu ei și suntem foarte norocoși că putem interpreta aceste personaje în mai multe filme. Suntem cu toții fanii cărților și a fost o adevărată recompensă faptul că am putut da viață unor personaje pe care le iubim atât de mult."
Alice Cullen, interpretată de Greene, se impune în acest capitol al poveștii. Viziuniile ei despre viitor duc direct la încercările disperate ale Bellei de a-l salva pe Edward de intenția lui greșită de a se sinucide.
,,Bella este cea mai bună prietenă a lui Alice", spune Greene. ,,Vrea ce e mai bine pentru Bella. Pentru Alice, lucrul cel mai logic este ca Bella să devină vampir și să stea cu familia Cullen. Îi respectă dorința lui Edward de a o lăsa pe Bella să fie om cât mai mult posibil, dar Alice a văzut un alt viitor."

Două aspecte ale interpretării personajului Alice îi fac îndeosebi plăcere lui Greene—înclinația ei pentru hainele frumoase și pentru mașinile rapide. ,,Trebuie să port cele mai frumoase costume", spune ea. ,,Tish Monaghan, designerul de costume, a găsit aceste jachete superbe—un trenci de mătase albă, o jachetă în dungulițe Michael Kors— pe care le-a combinat cu niște colanți negri și pantofi de balet și mănuși roșii lungi. Au fost nemaipomenite și exact în stilul lui Alice. A trebuit să conduc un Porsche galben fantastic pe străzile bătute de vânt din Italia. Am luat o singură lecție de condus cu o zi înainte să începem filmările. Trebuie să recunosc că era să lovesc câteva clădiri."

Saga Amurg: Lună Nouă reprezintă prima apariție a clanului Volturi, cea mai puternică autoritate a lumii vampirilor și o forță importantă în viitorul poveștii. Bătrâni de câteva secole și inimaginabil de puternici, ei fac legile în comunitate. Liderul grupului este Aro, interpretat de Michael Sheen. Sheen nu este străin de această lume, jucând rolul unui vârcolac subjugat de vampiri în seria Underworld 3/ Lumea de dincolo: Revolta Lycanilor. Dar Sheen spune că a mai fost cineva pe platou care a fost atât vampir, cât și vârcolac.
,,Chris Weitz îmi pare o întrepărundere a unui vampir cu un vârcolac", spune actorul. Are figura dăltuită a unui vampir, totuși este închis la ten ca un vârcolac, așa că el a fost cea mai mare creatură mitică de pe platou."

Sheen și-a creat o voce specială pentru Aro, mai ascuțită și mai clară decât vocea lui normală. Weitz spune că intonația probabil că a venit în urma discuțiilor lor inițiale despre personaj. ,,În fond, personajul are 2 000 de ani", spune Weitz. ,,Engleza nu e limba lui maternă, așa că o poate vorbi într-un mod mai calculat. Este incredibil de grațios și iubit, dar este în același timp extrem de periculos."
,,

De fapt", spune Sheen, ,,în mod inconștient, a reunit creaturile înfricoșătoare și psihedelice din Yellow Submarin, Blue Meanies, care urau muzica, când a creat vocea pentru Aro." ,,A fost un moment în care m-am gândit brusc: Parcă semăn puțin cu Blue Meanies", spune el. ,,Mi s-au părut foarte enervante când eram mic, așa că mi-am zis că e un lucru bun."
În vreme ce toți membrii Volturi sunt formidabili, cea mai de temut este Jane, cea cu chipul drăguț și nevinovat, care poate—și chiar o face—provoca durere numai prin puterea gândului. Ea este interpretată de Dakota Fanning.

,,N-am mai avut niciun rol negativ până acum, dar în filmul ăsta sunt o ființă rea—un vampir—și este foarte distractiv", spune Fanning. ,,În plus, sunt o mare fană a cărților. Le-am citit pe toate patru cam într-o săptămână, așa că a fost emoționant să fiu rugată să particip la acest proiect."
O parte din distracție a venit din transformarea fizică. ,,Trebuia să port lentile de contact roșii, care erau fantastice și îmi schimbau întreaga înfățișare, la propriu", spune ea. ,,Și machiajul alb—mi se părea că sunt palidă înainte, dar acum îmi dau seama că, în comparație cu un vampir, sunt destul de bronzată."

Kristen Stewart, care a cunoscut-o pe Fanning înainte ca aceasta să se implice în film, spune: ,,Dakota este înspăimântătoare și rea în rolul lui Jane. Este unul dintre cei mai impresionanți oameni și actori pe care i-am întâlnit. Are o atitudine cu care nu vrei să te pui. Și nu te-ai aștepta la asta, pentru că este încă o fetiță. Dar este una dintre cele mai bune actrițe tinere și sunt încântată că am ocazia să lucrez cu ea."

Haita de lupi

Familia Cullen este unică; clanul Volturi este o familie care funcționează după alte reguli — și mai sunt vârcolacii, pe care Chris Weitz îi descrie mai mult ca pe o fraternitate. ,,Nu în sensul de Alpha Omega Chi", spune regizorul. ,,Sunt o bandă de frați a căror misiune este să-și apere pământul și tribul, chiar și pe oamenii din jur, care nu prea înțeleg ce fac ei."

În poveste, haita de lupi Quileute a devenit protecția în fața vampirilor. Trăsătura vârcolacilor era latentă până ce teritoriul tribului a fost amenințat, iar apoi, cei aleși de destin își accepta rolul și au un control foarte mic asupra transformării. În viața reală, membrii tribului Quileute nu au tradiții în ce privește licantropia, dar, potrivit legendei, tribul descinde din lupi transformați în oameni. Chiar și numele tribului ,,Quileute" vine de la cuvântul lor pentru ,,lup" - ,,Kwoli".

Chaske Spencer îl interpretează pe Sam Uley, liderul senin și sigur pe el al haitei. A preluat conducerea și pe platoul de filmare, câștigându-și porecla de ,,Alpha" din partea colegilor lui actori. ,,În rolul lui Sam, am simțit că trebuie să am grijă de băieții mei", explică Spencer. ,,A fost ușor—ne plăcea să stăm împreună atât pe platou cât și în afara lui și am intrat în pielea personajelor foarte bine. A fost o adevărată frăție."

Sam a fost primul tânăr al generației lui care a experimentat transformarea și a trebuit să-i ghideze pe cei care au urmat. ,,Prioritatea lui este să-și protejeze oamenii", spune Spencer. ,,Asta e treaba lui. Nu este neapărat ce și-a dorit, dar asta a fost ales pentru el."
Toți actorii care interpretează membri ai haitei de lupi sunt descendenți ai amerindienilor. Spencer este Lakota (Sioux); Bronson Pelletier (Jared) este Cree-Metis; Kiowa Gordon (Embry Call) este Hualapai; Tyson Houseman (Quill Ateara) este Cree; iar Alex Meraz (Paul) este Purepecha (Tarasco).

Moștenirea genetică a lui Meraz a jucat un rol foarte important în caracterizarea lui Paul. ,,În haita de lupi, vezi un pic din ceea ce înseamnă să fii amerindian într-o rezervație, mai ales felul în care sunt ierarhizați indienii într-o familie, așa sunt și lupii", spune Meraz.
,,Tribul meu este din Mexic, iar bunicul meu a fost șaman acolo", continuă el. ,,Oamenii noștri au fost pescari, la fel ca membrii tribului Quileute. Pregătindu-mă pentru audiție, am cerut permisiunea de a portretiza acest trib. Trebuie să tratezi cu respect oamenii din trecut, din prezent și din viitor."

Pentru a intra în forma necesară pentru luptă, actorii au trecut prin ,,tabăra lupilor" și s-au antrenat din greu în timpul filmărilor. ,,Au adus multă energie pe platoul de filmare", spune Kristen Stewart. ,,Tot timpul făceau exerciții și exersau urletele de lup. Au dat o nouă energie acestui film. Sunt prietenoși, nostimi și jucăuși. Sunt plini de viață, așa cum vampirii nu pot fi."

Cum a stralucit o LUNĂ NOUĂ

Filmările la Saga Amurg: Lună Nouă au început în martie 2009 în Vancouver și s-au terminat în Montepulciano, un oraș-cetate străvechi, din Italia. Cele două orașe au constituit o antiteză puternică - nopțile negre, pădurile verzi și dese din Columbia Britanică și tonurile armonioase, aprinse ale Toscanei - însuflețesc deopotrivă imaginea filmului.

,,Lumina din Pacificul de nord-vest este difuză și rece", spune Chris Weitz. ,,Pe fondul acesteia, avem o mulțime de culori, iar intenția noastră a fost să le folosim pe toate. Și umbrele sunt importante—pădurea în timpul nopții, întunericul și sentimentul de depresie."
,,Lumina este mult mai diferită în Toscana", comentează Weitz. ,,Are niște tonuri mult mai calde și e literalmente mult mai însorită, cu pete de culoare de la costume. Și arhitectura e diferită. Montepulciano este celebru pentru arhitectura lui renascentistă, cu reminiscențe din arhitectura medievală."

Scenograful David Brisbin a lucrat îndeaproape cu Weitz la stabilirea paletei de culori a filmului. ,,Chris a venit la masă cu o serie de concepții foarte clare despre ceea ce voia din punctul de vedere al paletei de culori", spune Brisbin. ,,Se învârtea în jurul picturilor prerafaelite, care accentuează culorile saturate în cadre naturale."

,,Îmi plac epopeele clasice precum Dr. Zhivago și Barry Lyndon", spune Weitz. ,,M-am mai gândit și la ce tip de picturi se potriveau acestei lumi. Pentru mine, a fost o pictură narativă, o lucrare pre-rafaelită. Acestea pun mare accent pe poveste, sentiment, dragoste și pierdere, suferință și dor. Sunt picturile care l-au însoțit pe Tennyson și întreaga eră a sentimentaliștilor. Au reînsuflețit și o paletă de tonuri și un tratament al culorii care mi s-au părut logice și care aveau să fie diferite de primul film, dar care rămâneau credincioase spiritului celei de-a doua cărți."

Rezumatul eclectic al lui Brisbin dovedește că el însuși este un om al Renașterii, singurul calificat pentru această sarcină. În tinerețe, Brisbin a primit o bursă la Henry Luce Scholars pentru a studia în Asia și a lucrat ca reporter TV, acoperind căderea regimului lui Marcos în Insulele Filipine. Inițial instruit ca arhitect, a fost internul celebrului arhitect american Robert Venturi, care a transformat maxima lui Mies van der Rohe în ,,Less is bore" (,,Mai puțin este plictisitor").

,,În esență, subiectul acestui film este o poveste de dragoste", spune Brisbin. ,,Da, este un film cu vampiri, dar este și o poveste de dragoste. Ideea scenografiei este pentru mine adânc înrădăcinată în poveste. Ce mă interesează în primul rând este ca drama pe care actorii și regizorul vor s-o asambleze în fața camerei de luat vederi să fie ancorată într-un mediu perfect pentru povestea care trebuie spusă."

În cartea lui Meyer, clanul Volturi locuiește în orașul italian străvechi Volterra, în realitate acesta fiind o locație din Toscana. ,,Alegerea orașului Montepulciano pentru Volterra a urmat unei îndelungi discuții", spune Brisbin. ,,Chris a avut nevoie de antichitate arhitecturală, care să ne ghideze în realizarea lumii din Volterra. Montepulciano este, de fapt, un oraș medieval, iar piața și primăria de acolo i-au dat acces la un decoruri simetrice. Tocmai acesta a fost motivul pentru care am ajuns în Montepulciano."

Descrierile lui Meyer pentru Volterra și pentru fortăreața clanului Volturi au oferit un plan solid pe care să lucreze Brisbin. ,,Dacă există opere de ficțiune scrise pentru scenografie, Volterra lui Stephenie Meyer este un exemplu de succes", afirma el. ,,Și-a imaginat o lume în care și arhitectura contribuie la poveste."
,,Clanul Volturi trăiește într-o sală circulară, asemănătoare cu un vârtej. Are un șanț în mijloc, unde se scurge sângele, în cazul în care are loc vreun incident periculos ", explică el. ,,A imaginat un coridor nesfârșit, pe care am putut să-l creăm fără efort, folosind tehnologia CG. Sunt spații proiectate să reflecte poziția și experiența acestor ființe."

Scenograful a împrumutat din exemplele bine-cunoscute ale arhitecturii toscane. ,,Nu am folosit nicio piesă de arhitectură, dar am folosit un motiv al dungilor verzi din marmura verde cu alb a diferitelor catedrale și biserici din Toscana. Este o exuberanță de arhitectură renascentistă și medievală în Toscana, urmată de o arhitectură încărcată a parveniților, din anii ulteriori. Toate acestea au însemnat o sursă de inspirație bogată."

Designerul de costume Tish Monaghan a avut sarcina de a completa decorurile cu o garderobă rafinată și elaborată pentru membrii clanului Volturi, a căror prezență se întinde de-a lungul mai multor secole. ,,Ideea de baza pe care a vrut Chris să o împărtășească a fost aceea că membrii familiei Volturi erau foarte distinși", spune Monaghan. Am analizat anii 1700 și am ales o siluetă realizată în linii mari în jurul anului 1790—un chip lung și uscățiv."

,,Am vrut să lucrăm cu o paletă de culori specifică, pe care au construit-o David și Chris, dar care s-a schimbat între secolele al 18-lea și al 21-lea. Personajele se întâlnesc în secolul al 21-lea, dar le vedem și în flashbackuri în secolul al 18-lea. În secolul al 21-lea am încercat să-i facem cât mai sumbri cu putință, personajul Aro fiind cel mai întunecat dintre toți, pentru că are cea mai mare putere. Iar în anii 1790, am făcut invers, și am încercat să-l fac pe Aro cât mai luminos, pentru că l-am văzut în vârful unei palete de culori calde, unde el capta în mod firesc atenția, în vreme ce personajele celelalte erau curtenii."

În vreme ce cultul exotic al clanului Volturi este recreat prin intermediul unei ,,lumi vechi", printr-un proces realizat manual, inamicii lor - vârcolacii din tribul străvechi Quileute - sunt reprezentați pe ecran prin tehnologia secolului 21. ,,Una dintre cele mai importante adăugiri la lumea din Lună Nouă este reprezentată de personajele realizate prin tehnologia CG.", spune producătorul Wyck Godfrey. CG a fost singura cale prin care am putut realiza lupii de mărimea unui cal, așa cum îi descrie Stephenie în cărți."

Weitz a adus-o în echipa sa pe specialista în efecte speciale Susan MacLeod, cu care a lucrat și la The Golden Compass ("Busola de aur"). ,,Ne-am înțeles foarte bine", spune ea. ,,Când m-a întrebat dacă mă interesează proiectul, am acceptat fără să ezit. Lupii sunt, probabil, cel mai sexy aspect al scenariului."

Tippett Studio, fondat de pionierul efectelor viziuale Phil Tippett, a creat lupii pentru Saga Amurg: Lună Nouă. ,,Abia așteptam să stabilim cum vor arăta pentru întreaga serie", spune MacLeod. ,,Am încercat să nu ne îndepărtăm de descrierea din carte. Chiar dacă s-a discutat despre ei ca despre niște vârcolaci, nu sunt creaturile bipede stereotipe pe corpul cărora începe să crească păr. Sunt o tranziție elegantă între oameni și lupi cu patru picioare."

,,Toată lumea care a citit cartea și care s-a îndrăgostit de Echipa Jacob abia așteaptă să vadă cum i-am făcut", continua MacLeod. ,,Nu este animație—arată ca niște lupi adevărați. Am început scanând actorii pe computer înainte de filmări, ca să-i putem transforma în lupi de la mijloc în sus."

Procesul de scanare s-a dovedit extrem de simplu—pentru actori, cel puțin. ,,Mă așteptam să port un costum verde", spune Alex Meraz, care interpretează rolul lui Paul. ,,M-au pus doar să stau pe o cutie de mere. Mai departe, a venit o mașinărie deasupra și dedesubt. Cam asta a fost tot."
,,Puteam să văd pe monitor, corpul meu fiind pe ecran, scanat în detaliu. Am fost impresionat de cât de rapid a fost. Cea mai bună cale de a descrie transformarea ar fi pop-cornul. Imaginea pur și simplu sare și apare un lup."

Dar a fost doar începutul pentru echipa care se ocupa de efectele speciale. ,,Am construit lupii de la interior spre exterior pe calculator", explică MacLeod. ,,Așa că am început de la sistemul osos, cu articulații mobile, care putea fi animat. Deasupra, am pus mușchii care se flexează. Apoi am pus stratul de piele și de blană. Am vrut să arate și să se miște ca niște lupi adevărați, fără alte calități antropomorfice."

,,Cei de la Tippett Studio s-au dus într-o rezervație de lupi", spune ea. ,,Au filmat multe cadre cu ei. Lupii sunt niște animale fascinante, așa că este destul de ușor să urmărești materiale despre ei ore în șir."

Pentru a le da actorilor un punct de reper în timpul filmărilor, cineastul a folosit substitute ale lupilor în diverse mărimi și forme. ,,Unele erau figurine de pluș, tridimensionale", spune MacLeod. ,,Altele erau șabloane în mărime naturală, care erau mai rezistente și puteau fi așezate pentru a alinia cadrele filmate cu acuratețe. Am putut filma un șablon pentru animatori, care le foloseau la poziționarea lupilor. Am mai folosit piei, pentru că voiam ca lupii creați pe calculator să se încadreze în peisaj fără să se simtă."

Amurg a fost filmat mai întâi într-o locație din Portland, Oregon, dar pentru Lună Nouă, cineaștii s-au mutat în nord, la Vancouver, în Columbia Britanică. ,,Mi s-a părut important pentru studio și pentru fani ca stadiul vieții Bellei să corespundă celui din Amurg, așa cum îl știau", spune scenograful Brisbin. ,,Pentru casa Bellei, acest lucru a însemnat că a trebuit să recreăm atât interiorul, cât și exteriorul, ca să se potrivească primei părți. Ne-am uitat obsesiv la prima locație și am studiat materialele din primul film cu foarte mare atenție."

În unele cazuri, oricum, echipa de designeri a decis să schimbăm anumite elemente arhitecturale din niște motive speciale. ,,În prima acasă", spune el, ,,dacă te uiți cu atenție, este o fracțiune de secundă când poți să vezi casa dintr-o parte și nu există nicio fereastră-logie. Dar în partea a doua, este o secvență uriașă, în care Jacob sare prin fereastra ei și este una dintre cele mai importante scene ale filmului. Pentru asta, a meritat să ne abatem de la vechea diagramă, pentru a susține povestea."

Casa Cullen a venit cu o oarecare provocare. ,,În primul film, vezi exteriorul casei familiei Cullen foarte clar", spune Brisbin. ,,Vezi scara principală. Vezi camerele care pornesc de aici. Vezi camera lui Edward și mai vezi bucătăria. Cea mai mare parte din munca noastră a fost în alte părți ale casei, creând celelalte camere care să se potrivească cu celelalte piese din mozaic."

Scenograful a avut ca ultimă sarcină să realizeze două case în jurul cărora să se învârtă viața haitei de lupi. ,,Casele lui Jacob și Emily nu au existat în Amurg", continuă el. ,,Ne-am uitat cu mare atenție în carte și am discutat de la ce elemente puteam porni. Casa lui Jacob este descrisă ca fiind o casă roșie. Am găsit o locație perfectă în pădure, care sugera într-un fel viața de lup în spatele copacilor. Singura problema, casa respectivă era verde. ,,Era important pentru noi să păstrăm casa lui Jacob roșie", spune Brisbin. ,,O știam din carte ca fiind roșie și așa o vroiam. Așa că am sfârșit prin a vopsi întregul loc în roșu, ca să se potrivească descrierii din carte."

Casa în care locuiește Emily, prietena lui Sam Uley, a fost proiectată să reflecte interpretarea lui Weitz asupra personajului ei, conform lui Brisbin. ,,A simțit că Emily reprezenta alinarea din lumea haitei de lupi. Ei sunt dinamici, nebuni, agitați, se transformă și se retransformă. Dar casa este un reper, un loc profund și central. Căutam un loc secret din pădure care să aibă această lumină feminină."

,,Proprietarul casei pe care am folosit-o a construit-o la vârsta de 17 ani și cred că o parte din atitudinea ei provine din faptul că este o cabană ideală pentru un puști de 17 ani", continuă Brisbin. ,,Cred că la scurt timp după ce a construit-o, s-a căsătorit cu femeia cu care este împreună și acum. A fost casa lor pentru multă vreme. În final, familia lor a devenit prea numeroasa pentru ea, dar a fost incredibil de greu atât pentru soț, cât și pentru soție să părăsească acel loc, pentru că era magic."

,,Această atenție la detalii și fidelitatea față de carte și față de spiritul Sagăi Amurg a lui Stephenie Meyer au însuflețit întregul proces de producție", spune Weitz. ,,Dacă ți-au plăcut personajele și povestea de dragoste din Amurg, dacă îți place supranaturalul, Lună Nouă le are pe toate din plin. Extinde această lume pentru a cuprinde o mitologie mai mare și care va crea o punte între Amurg și a treia parte a seriei: Saga Amurg: Eclipsa."

Sinopsis Despre distribuție
jinglebells