Filme bune recomandate spre vizionare

[alali]

Lemale et ha'halal (2012) aka Fill the Void (2012)

Un film care m-a cucerit inca de la prima rasuflare, la propriu. Vorbesc de acea prima scena in care tanara Hadas Yaron isi vede pentru prima oara viitorul sot. Acea respiratie intretaiata, acea emotie care ti se opreste in gat, totul atat de bine jucat, totul atat de real. Sublim! Nu degeaba a fost recompensat filmul cu premuil pentru cea mai buna actrita la festivalul de la Venetia. Fara doar si poate, la acest succes de interpretare a contribuit foarte mult si faptul ca avem de a face cu o femeie in postura de regizor. Intrebarea e, de ce nu a dorit sa participe si la celelalte festivaluri mari, unde, cel putin la Cannes ar fi avut sanse la unele premii dupa parerea mea. In fine!
De la scena pomenita mai sus, marturisesc, filmul m-a avut la degetul cel mic.
Totusi, senzatia permanenta pe toata durata vizionarii a fost aceea de film ce nu poate sa nu fie macar interesant pentru orice iubitor de cinematografie, asta in cazul in care, sa presupunem, filmul nu te cucereste.
Prezentand o lume inchisa, inaccesibila profanilor, o societatea milenara a carei reguli nu s-au schimbat prea mult in ultimul secol, adica pe intelesul nostru, nu s-a emancipat asa cum sunt tendintele, filmul nu poate sa nu fie o provocare pentru orice spectator. Doar pentru a asista la aceste obiceiuri si tot il vei urmari pana la capat.
Iata deci marele plus al acestei pelicule. Este provocator si/sau placut.
Subiectul filmului, atat de vechi la origini, este atat de actual, incat nu pot sa nu imi pun intrebarea: cine ar avea dreptul sa ridiculizeze, chiar si pentru amorul artei, un mod de viata ca acesta? Oameni dedicati total unui mod de a fi. De ce anume sa le terfelesti lucrurile cele mai de pret? E doar o intrebare retorica.
Revenind la film, interesant este modul in care dialogul cade pe planul secund. Privirile, ciocnirile intre personaje, punerile lor fata in fata, toate au ca scop crearea de emotii. Dialogurile, in putinele momente cand au consistenta nu fac decat sa transmita acele emotii sau sa le amplifice. O maniera de a conduce, regizoral vorbind, proiectul acesta ciudata, dar cu un efect superb in cazul de fata.
Situatia conflictuala din film poate parea la prima vedere o anomalie intalnita doar in societatile patriarhale, unde femeia nu are alt rost decat de a se supune deciziilor luate de barbatii din viata lor. Asta e doar o privire "moderna" a unei civilizatii milenare, dintr-un spatiu geografic total diferit de cel inteles de noi. Este practic o proiectare a valorilor noastre intr-o cultura diferita, pe care nu doar ca nu o intelegem, dar mai mult ca sigur nici nu o cunoastem.
In fond, normalitatea de aici este poate mult mai fireasca decat ceea ce se intampla in civilizatia moderna.
Asa cum spune un proverb crestin, preluat din iudaism, "prima e frica, cu frica vine respectul, iar respectul duce la dragoste". Privita din acest unghi povestea imbraca noi nuante de perceptie.
Un film plin de tinerete, (Shira - Hadas Yaron, la doar 20 de ani in momentul filmarii), zbuciumat chiar daca la suprafata filmul pare ca lancezeste, frumos prin actori si normal ca o casnicie, casnicie atat de discreditata in filmele hollywood-iene. 7,88 din partea mea¡

[anaemona]

alali, e de-a dreptul fascinant cum dai notele si stelele

Uite, subiecte de reflexie:

Harry and Tonto (1974) - Nota 3,5(aici erau stelele)! - Nota 8,12!

La chamade (1968) - 1,5 stele - Un 5,53!

Mishima: A Life in Four Chapters (1985) - Un 3 stele, o nota neutra din partea mea - Un 7,77, o nota neutra din partea mea

The Killing of a Chinese Bookie (1976) - Doar 2 stele - Doar 7,00!

Fill the Void (2012) - 4 stele din partea mea - 7,88 din partea mea

Am vazut undeva, pe-aici, intr-o discutie, ca ziceai ca tu nu dai note maxime usor. Eu am vazut deja 2 note maxime, la Garden of sinners si Fill the void sau poate consideri ca stelele au o greutate mai mica decit numerele

[alali]

da anaemona! Stelele au o alta structura. O alta pondere. Cel mai mult cred ca surprinde Mishima. Am declarat ca ii voi da o nota neutra. Nu sunt in asa masura sa judec un film de arta. Nu e un film artistic. Unele notiuni ma depasesc. Nu sunt un guru al tot ce respira si nu numai.
Diferenta de la Harry and Tonto si Fill the Void, e ca am fost mai drastic cu primul. L-am judecat mai rece, mai distant. Al doilea m-a implicat foarte mult, iar pentru turneu am apreciat acest aspect. Ulterior am revizionat filmul de alte 2 ori ca sa pot face review-ul si am dat si nota. Dupa cum cred ca ai vazut, chiar a fost o discutie cu notele acordate. Sandu acuzandu-ma ca distrug filmele bune dand note aiurea. Nici macar nu notasm filmul in cauza. Notarea o fac obligatoriu cel putin la a 2-a vizionare.
Doar ca pe Fill the void la prima vizionare l-am savurat, la cea de a doua l-am privit un pic mai detasat, notand unele scene, faze, cadre, iar ulterior, cand cautam acele momente pentru a le analiza in felul meu, .... nu am rezistat si am avut o a treia vizionare. Cam asta e explicatia mea.

Harry e disecat direct pentru turneu. Fiind deja la a 2-a vizionare (cea pentru turneu, prima fusese mai demult, de aceea el, filmul, a fost si propunerea mea pentru turneu).
Mishima e un film de arta si nu imi permite costumul sa imi arog statutul de critic de arta si/sau filmolog.
Fill the void are o parere pentru turneu, la prima vizionare si o notare de review la a 2-3 vizionare.

Sper ca am reusit macar sa iti explic procesul facerii acelor note.

Iar diferentele nu sunt ciudate, plus ca explic in fiecare comentariu aceste aspecte.
In Mishima am spus ca ii dau o nota neutra, la fel ca in penultimul film al turneului cel al lui Cassavetes, iar in Fill the Void am spus ca filmul m-a avut la degetul cel mic. Nu?

[alali]

The Constant Gardener (2005)

Da!; am pus ca titlu ca e o piesa esentiala in orice filmoteca. Dar, pentru ca in orice este si un dar, atentie la varsta la care il veti vedea. Nu cred ca e recomandat celor mai "firavi" de 23-25 de ani. E un film greu de inteles ca profunzime, greu de digerat ca deznodamant si un demolator de idealuri, de naivitati. Iar aceste naivitati si visuri sunt obligatorii pana la o anumita varsta; cel putin.
Drama si mai ales nesiguranta personajului principal, o indoiala atat de amara, paleste in momentul in care filmul capata anvergura continentala. Oameni sacrificati ca "civilizatia" sa prospere, convingeri ucise pentru sume, hai sa nu spunem derizorii, dar oricum mai mici decat multe alte ilegalitati ce se desfasoara pe orice meleaguri (n.e. a se vedea numai ultimele potlogarii din tara noastra: miliarde in sosele, dosarul Microsoft, EADS, etc).
Modul de filmare, acele scene ce se incheie cu o supraexpunere la lumina, chiar daca nu sunt o descoperire marca Meirelles, ele creaza atmosfera. Automat esti acaparat de ultimele pesonaje ce raman in cadru pe acel fond alb. Si asta pentru ca esti sigur ca: ceva se va petrece, cineva dispare, cineva e pesonajul cheie, declansator de poveste. Am vazut multi deranjati de acest mod "siropos" de a filma, dar pe mine aceasta metoda m-a focusat si capacitat. Frumos efect!
Despre actori, numai de bine. Sunt perfecti, interpreteaza de nota 10. Fiennes este acel actor foarte greu de indragit, dar care macar nu creaza antipatii. Este un personaj care te lasa sa patrunzi povestea fara a te influenta in vreun fel in afara interpretarii efective. De partea cealalta a baricadei avem o Rachel Weisz mirobolanta. Si la propriu si la figurat. Nu stiu daca e cea mai buna prestatie a anului, nu am vazut cine sunt celelalte nominalizate, nici nu stiu daca le-am vazut filmele, dar aici, Rachel e perfecta. E gravida, e sotie, e femeie de cariera. Totul perfect de plauzibil, totul autentic.
Revenind la film in general, am avut ghinionul sa parcurg un comentariu de pe metacritic.com in care filmul era acuzat de propagandism. Ba mai mult, ni se cere luciditate si judecata corecta in cazul industriei farmaceutice si mai ales sa recunoastem ca, pentru a face bine, aceasta industrie este obligata sa isi faca testele pe populatii din lumea a 3-a si ca, daca uneori fac rau, de multe ori fac si bine. Mare e gradina! Iar libertatea de exprimare trebuie ingradita obligatoriu!

Concluzionand, The Constant Gardener este un film ce pleaca de la un plan personal si creste gradual pana la o urzeala intercontinentala. Cu scene impresionante, cu o durere la limita umanului, cu o dragoste frumoasa si cu o intriga extrem de bine elaborata. Un film de nota 8,45! Obligatoriu de vizionat si mai ales obligatoriu de revizionat.

[rvn]

populatii din lumea a 3-a

apropo de aceasta lume, ma intrebam daca ai vazut "Un homme qui crie".

[alali]

nu rvn. Am vazut prea tarziu recomandarea ta...

[geo_gabi]

Un om obișnuit luptă împotriva violenței în singurul mod pe care îl știe - ucigand criminalii unul cate unul. Erou sau criminal? Justiție sau răzbunare?
Merita vazut .Nota 8,50

[rvn]

apropo de aceasta lume, ma intrebam daca ai vazut "Un homme qui crie".

am vazut mai multe filme, in care, scenaristul plasa actiunea intr-o astfel de tara. unele, au fost premiate si apreciate de critica si spectatori. vizionand pe acesta de lunea trecuta, a carui poveste incepe si se termina in Ciad, regizorul fiind de asemenea din aceasta tara, am sesisat diferente mai mult decat perceptibile, fata de filmele realizate de americani sau europeni, in sensul ca, ale lor, sunt oarecum cosmetizate si privesc dintr-un unghi care intra prea putin in profunzime sau daca intra, trateaza cu superficialitate, oricum, marile probleme socio-economice, sau traditiile din aceste tari. Africa a atras dintotdeauna aventurierii si mi se pare ca filmele la care fac referire au acest spirit aventurier in esenta lor,chestie care, nu este neaparat un lucru rau, dar nu prea are legatura cu realitatea. "Un homme qui crie" este cu totul altceva fata de ceea ce am scris mai sus,un film care te rascoleste, fiindca simti, din primul minut si pana la final, un realism dezgolit de orice haina aparenta, drama a mii si mii de oameni, care, se nasc, traiesc si mor la limita subzistentei. si cu toate acestea, in ciuda dezumanizarii, sunt mult mai sensibili si sentimentali decat cei care cunosc deteriorarea calitatilor umane, din motivul opus saraciei.

[alali]

Da rvn, stiu ce vrei sa spui. Cele americane au aceasta tenta melodramatica, care chiar daca este normala, omniprezenta in cotidianul acestor tari ce sunt sub limita subzeistentei, filmele mentionate marjeaza doar pe acest aspect. Ele doresc ca mesajul lor sa frapeze si imaginile surprinse sa demoleze psihic privitorul. De regula mai adauga si o poveste umana, sentimentala, care in mod cert sfarseste tragic din cauza celorlalti (a strainilor ce se amesteca in treburile interne, un fel de invadatori), sau din cauza saraciei; totul este facut doar pentru a intari acasta idee a fatalismului oamenilor acestor tari. Ei sunt damnati inca de la nastere sa sfarseasca astfel.

Filmul Un homme qui crie, regret mult ca nu l-am vazut. Cred ca a fost o ocazie unica sa vad un astfel de film cu subtitrare in limba romana, o subtitrare profesionista. Am incercat sa il caut chiar si pe aici, dar nu exista decat varianta araba-franceza. Regret mult, dar poate o reluare... cine stie?! Daca auzi ceva, un pm, o postare in topicul Filme la tv, orice.

Cat priveste The Constant Gardener, cred ca e unul dintre filmele cele mai putin teatrale in domeniu. Are imagini si scene ... terifiante, dar are si oameni. E adevarat ca nu intra aproape deloc in viata respectivului popor, dar macar nu pare atat de special facut pentru a sidera audienta. Are si o astfel de doza, dar... si o echidistanta.... E oarecum digerabil.

Ps. Chiar am parcurs lista de filme de la TVR2. Parerea mea e ca e cea mai buna lista de filme de tv dintre tot ce exista la ora actuala. Foarte multe filme importante de pretutindeni din lume, chiar si romanesti mai "uitate". Pacat ca nu au o mediatizare mai mare.

Ps2. apropo, ai vazut El jardinero fiel?

[rvn]

Ps2. apropo, ai vazut El jardinero fiel?

in urma cu mai multi ani. nu mai tin minte detaliile, tin minte o Rachel Weisz foarte frumoasa, dedicata unei cauze umanitare, fara sa stie nimic despre conspiratia din spatele ei. John le Care, cel care este coautor la scenariu este un binecunoscut scriitor de astfel de romane.
ma bucur ca ai inteles ce am vrut sa spun referitor la filmele americane care trateaza o asemenea tema si-mi pare rau ca nu am postat mai devreme anuntul despre filmul de pe TVR 2, aflasem de dimineata, dar prinsa cu treburile zilnice, aproape ca uitasem si eu. nu stiu de ce, dar pe tot parcursul vizionarii, de undeva, din fundul hatisului de neuroni, imi tot venea in minte, sintagma asta, "tarile lumii a treia", folosita obsedant de Ceausescu, in cuvantarile sale propagandistice, in care-si dadea cu parerea, despre politica economica mondiala. si am ajuns la concluzia ca nu gresea deloc.

[bremen1980]

The Constant Gardener (2005)

Grădinarul constănţean - ăsta e filmul cu Mazăre ???

[alali]

Sedotta e abbandonata (1964)



Dureros de reala aceasta poveste tragica prin continut si prin sacrificiile impuse de rigorile unei societati rigide si neiertatoare. Comedia despre care vorbim, descrisa in primul rand prin acei termeni antonimici care pot insemna orice, numai o comedie nu, a reprezentat un suflu nou, salvator pentru fenomenul cinematografic italian si care a fost inteles la nivel european ca un semnal al videcarii traumelor unui razboi ce se incheiase de circa 10 ani. Trasand noi norme de alcatuire si compozitie, comedia all'italiana s-a consacrat si brenduit ca gen, odata cu creatiile celui ce semneaza si pelicula de fata, Pietro Germi, luandu-si numele din titlul filmului Divorzio all'italiana (1961).
Intr-o europa saracita, atat financiar dar mai ales spiritual, arta cinematografica din italia a luat drumul neorealismului crud si vitreg, oglindind cu exactitate viata acelor tristi ani. Cu o insemnatate uriasa in tot ce inseamna scoala de film de pretutindeni, aceasta miscare a trebuit sa aiba o contra-balansare a suferintei prin comedie. Repunand actorul profesionist in drepturi, neorealismul apeland preponderent la actori neprofesionisti, comedia derivata din miscarea cinematografica de dupa cel de-al doilea razboi mondial a creat multe productii importante si aclamate la nivel mondial.
Sedotta e abbandonata (1964) este si el un reprezentat al acestui gen de comedie italiana si deci trista ca tema. Insa umorul, un umor in special de situatie, desi nu lipseste nici cel de dialog, este la cele mai ridicate cote pe care il poate atinge un comic serios, elitist si stilat. Reactia acestei juxtapuneri de evenimente tragice tratate cu o veselie bolnavicioasa, de rau augur este un rasu'-plansu' cum rar iti e dat sa experimentezi in fata ecranului de televizor. Altitudinea la care Germi duce acest maladiv efect este ametitoare si amenintatoare totodata pt sanatatea mintala a spectatorului. Necazurile si tumultul personajelor te intristeaza si te cotropeste in egala masura si pe tine cel ce privesti tot acest spectacol absurd. Insa modul in care aceste cataclisme iti sunt prezentate, fastaceala cu care se incearca cosmetizarea acestor nenorociri te obliga sa si zambesti desi esti trist. Un joc al dementei, al dezechilibrului psihic si al alienarii. Aici nu mai vorbim doar de transmiterea unui mesaj. Aici avem un adevarat test cu subiecti reprezentati de privitori si pe care Germi il expune fara nicio remuscare.
Important prin modul leal in care radiografiaza societatea siciliana a anilor 60, prin tipologiile pe care le surprinde, filmul trateaza probabil cea mai complexa problema a acestei societati patriarhale: Onoarea! Aceasta, mai importanta decat viata insasi trebuie aparata chiar si cu pretul unei crime. Acel dialog dintre varul avocat, (Umberto Spadaro) si personajul principal al filmului, capul familiei si gardianul onoarei tuturor membrilor ei, don Vincenzo, (Saro Urzì) este pe cat de spumos pe atat de plin de semnificatii: "-E grav? / -Da! / -Tumoare? / -Onoare!"
Concluzie: O comedie plina de emotie, sangvinica asa cum sunt si femeile din aceasta parte a lumii, femei ce stiu sa iubeasca patimas, dar care la suparare, cu o iuteala incredibila pot sa si doreasca cu aceeasi ardoare lucruri greu de imaginat, (sa ti se usuce limba, sa-ti crape dintii si sa-ti putrezeasca carnea); oferind o prezentare a vietii si moravurilor citadine in stare bruta, necosmetizate, cu un umor excelent si cu o poveste perfect exploatata si ecranizata; interpretare de 5 stele. Nota 9,00!
Ps. Trebuie sa remarc, chiar daca doar in incheiere, frumusetea rapitoare a Agnesei, (Stefania Sandrelli). Sublima in acest rol!

Am vazut undeva, pe-aici, intr-o discutie, ca ziceai ca tu nu dai note maxime usor. Eu am vazut deja 2 note maxime, la Garden of sinners si Fill the void

Uite-o si pe a treia. Plus un 3.5 dat cu modestie la propriul film care si el e clar de 4.

@alali: te invidiez sincer ca te bucuri asa mult la filme. Eu am avut doua tentative in weekendul asta, ambele ratate: Sedotta care nu e pe stilul meu si Whiplash care e vrajeala comerciala. Si pana acum n-am gasit vreun film caruia sa-i dau nota maxima, in toata viata mea.

[alali]

dupa cum vezi Twin, notele difera de stele. La turneu e una, ai doar 8 note la dispozitie ce s-ar putea socoti de genul:
1 stea - prost
2 stele- asa si asa (e nota de mijloc nu?)
3 stele- bun
4 stele- capodopera
Dar mai ar fi filme personale care iti plac, filme foarte bune, filme excelente, etc. Iar astea trebuie sa le departajezi intre 3 si 4...

Nota pentru filmul meu e chiar cea pe care am postat-o. Fill the void poate e undeva la nivelul lui Harry and Tonto, dar pe mine m-a prins mai mult. Probabil ca a fost ceva de stare, ceva personal. Nicidecum asa cum a scris nu mai stiu cine cum ca as simpatiza cu stilul de viata musulman, evreiesc, uatever . Pur si simplu remarcam ca in timp ce toata europa, civilizata si emancipata imbatraneste si, asa cum ii place editorului blogului, (https://demograffiti.wordpress.com), sa spuna despre Romania, lucru ce cred ca se potriveste intregii europe:
"Anul 2014 este al 22-lea an consecutiv de declin demografic sever si ireversibil. Traim vremuri de pace, in care ne stergem suicidar, luna de luna, de pe orice harta a viitorului…"
De aici "invidia" pentru acea normalitate a vietii "programate". Bine, si ar mai fi faptul ca, cel sau cei ce au gandit si postat acea scursura de concluzie pe care atat au fost ei capabili sa o traga, nu au iesit decat in vizita din tara, intorcandu-se repejor la barlogurile lor cu 2,3 camarute din blocurile comuniste, ce intr-o tara civilizata inseamna o camera, cel mult doua, si nu au habar de acest tip de cumunitati ce s-au format oriunde in tarile europene importante. Sunt altfel decat suntem noi obisnuiti: unite, conservaroare, separate, oarecum izolate si ... in crestere.
The Garden of Sinners si Sedotta... sunt peste cele doua mai sus amintite, fara nicio discutie. Iar Sedotta pana acum e cel mai bun din turneu. Are tot ce ii trebuie. Poveste, personaje, interpretare, dialoguri, stare de spirit, tot. + ca are si acel aer de ... nu stiu cum atfel sa-l numesc mai bine, de capodopera. Parerea mea!

[rvn]

@alali: te invidiez sincer ca te bucuri asa mult la filme.

ce coincidenta! si eu i-am spus acelasi lucru.

[alali]

Oscar 2015

Revin azi, dupa-amiaza tarziu, dupa o noapte alba, nu ca sa postez o cronica a vreunui film, ci o cronica a unui eveniment. Oscar 2015.
O editie parca de cumpana, ca tot am trait momente de cumpana in ultimul an, de la alegeri capitale, nu doar in tara noastra ci si in europa, terminate sau in curs de realizare, si pana la tratate de pace.
Iar aceasta editie hotaratoare, a si fost tratata ca atare. Mesajul central a fost "bucuria filmului" sau de ce nu "bucutati-va de film". Pe un fond tot mai critic, mai exigent, filmul a devenit un subiect de polemica mai peste tot. Omniprezentele tabere care au unic scop sa desfiinteze, sa analizeze intr-o interpretare metaforica atunci cand vantul le este favorabil sau in alte dati literara, sintactica chiar, cand prima varianta nu sustine samanta furtunii si a scandalului, au creat un curent distrugator si denigrator pentru aceasta arta. Mai nimeni nu se mai bucura de un film de entertainment. Toti cauta cultura in forma pura, acurateti sau studii de caz. Nimeni nu mai vrea o poveste. Termenul de blockbuster a capatat o conotatie peiorativa. E un fel de insulta daca este atasat unui film. Sa nu mai vorbesc de cinemaul american, care este discreditat total de noul val, ei preferand cinemaul rusesc, cel italian, francez iar mai nou iranian, israelian si de unde o mai batea vantul schimbarii. Iar daca pomenesti de Hollywood, esti crucificat fara nicio retinere.
Nimeni nu contesta si creatiile europene, asiatice, sau sud-americane. Rasar si de acolo capodopere. Poate creatii mai importante decat cele trans-atlantice. Dar sa nu uitam totusi si rolul hollywood-ului in evolutia acestei arte. Unul hotarator. Un bastion in intregul secol 20.
In secolul 21, mai exact in anul de gratie 2014, tot cinemaul italian reusea sa produca in jurul a 20 de pelicule, cel francez in jurul a 50, cel spaniol nici 15, cel romanesc in jurul a 10 filme, cel german in jurul a 50 iar cel mai prolific cinema nonamerican, cel britanic, nici 15, e adevarat ca printre ele se numara si The Grand Budapest Hotel sau The Imitation Game, dar la fel de adevarat e si ca, in multe tari civilizate, filmele au co-finantare transatlantica, deci iarasi o imixtiune a dracului in arta adevarata. Plus ca 90% din filme apeleaza la o companie hollywod-iana pentru distributie, fara de care filmul este condamnat la necunoastere. (a se vedea chiar si multumirile reprezentantilor poloniei de aseara).
De restul tarilor nu are rost sa vorbim, majoritatea creand filme cat sa le numeri pe degetele de la o mana. Si aici vorbesc de cantitate, nu de calitate. Ca daca e sa cautam calitatea... ramanem cu o selectie mondiala de ordinul a zece, cinsprezece filme.
In tot acest timp blamatii corporatisti au produs o medie de 5 filme pe saptamana in tot anul 2014. Cam cat o tara intr-un an. Si aici am vorbit despre anul 2014. Daca ne uitam mai in urma, incepand de prin anii 2000, situatia e dramatica.
E adevarat ca snobii zilelor noastre, beneficiind de o paleta larga de productii ale anilor trecuti, au de unde alege filme bune, foarte bune sau capodopere, non-americane. In fiecare an in restul lumii au aparut creatii superbe, unele semnate de regizori de geniu; Dar putine. Nici acest demers, de a-ti pune la curent cunostintele cinematografice parcurgand si aceste filme nu este de blamat. Ba din contra, de laudat. Cu siguranta iti desavarsesti cultura ta atat in domeniu dar nu numai. Cu siguranta cresti in intelegere, in gusturi, in cunostinte. Dar de aici, pana la a ajunge sa dai cu pietre in bastionul ultimei 100 de ani de cand a luat nastere aceasta arta, e mitocanie crasa.
Iar ceremonia oscarurilor 2015 despre asta a si fost. Despre repunerea in drepturi a acestei arte-industrii. Una de divertisment de placere. Si a facut-o cu un nesperat succes. Un spectacol placut, cu un suflu tineresc, cu un umor bun si care a omagiat creatiile trecute.
Si un mare plus pentru desemnarea castigatorilor, care, desi erau multe semne cum ca altii ar fi fost preferati dinainte, au fost in final desemnati pe merit. Ba mai mult, chiar si acolo unde nimeni nu se astepta, la sectiunea de regie, a castigat artistul in detrimentul ideii fara continut.
Un 10 pentru gala din acest an!

Sa nu uitam si de Bollywood, peste 200 de filme release-uite in 2014. Creatii de mare emotie si divertisment. Jos palaria si pentru indieni, nota 10 cu felicitari si cantare de lauda (dansul de rigoare inclus).

P.S. Sustin si eu ce zicea alali despre Oscaruri, o celebrare a entertainmentului adevarat nu pentru snobi, un exemplu stralucit fiind castigatorul de anul asta Birdman... wait...

[alali]

Prietenilor dragi! De ce nu invatati si sa cititi?! Tipul asta de postari trantite asa, pe nepusa masa, dupa o parcurgere din doua in doua cuvinte a postarii, au harul si darul de a scoate chiar si pe cel mai rabdator om din sarite.
Si atunci tot noi, cei ce raspundem suntem acuzati si aratati cu degetul.
Unde dracu am facut eu o astfel de juxtapunere? Unde am alaturat eu Birdman cu entertainementul? Da-ti-o in mama ei de treaba! Postati doar ca sa postati?!
Chiar e o mare deceptie aceasta replica Twins. Cu riscurile de rigoare, imi asum tonul si modul de exprimare, tinand cont ca esti un moderator. Dar v-am mai rugat ca, doar de dragul de a va argumenta contraparerile, sa nu imi mai bagati pe gat afirmatii pe care nu le-am facut. Bine ca totul fiind scris, ramane pentru confruntare.
iata si ceea ce am postat intr-adevar:
"Iar aceasta editie hotaratoare, a si fost tratata ca atare. Mesajul central a fost "bucuria filmului" sau de ce nu "bucutati-va de film". "
+
"Si un mare plus pentru desemnarea castigatorilor, care, desi erau multe semne cum ca altii ar fi fost preferati dinainte, au fost in final desemnati pe merit. Ba mai mult, chiar si acolo unde nimeni nu se astepta, la sectiunea de regie, a castigat artistul in detrimentul ideii fara continut. "

Acestea fiind repostate, sper ca macar acum, cu tot cu context sa se inteleaga ce am vrut sa spun. Niciunde nu bagatelizez Birdman-ul ca fiind entertainment. E un film cu arta, despre arta al unui artist.
Dupa cum vezi Twins, intru inceputul si in body-ul postarii vorbeam de gala, de spectacol. Iar in final despre faptul ca, la tot acest spectacol-omagiu adus bucuriei filmului, s-a adaugat jurizarea. Nicicum ca Birdman a facut parte din spectacol. El sau alte filme. Sa nu uitam Hotel Budapest care este iarasi din alta clasa. Nicidecum nu se puteau imperechea cu Sniper-ul sau Boyhood, doua mari favorite si omagiate chiar la inceputul galei. Dar ceea ce ai alaturat tu din postarea mea e....

Ps. snobi erau numiti cei care au ajuns la un stadiu de cunoastere cinematografica atat de inalt, incat declara fara nicio retinere ca nu mai suporta cinematografia americana. Industrie careia, iata, i se alatura si marii artisti, mai modesti din fire. Ei nu se tem ca se intineaza. Fac arta chiar si in sistem corporatist. Ei nu au acest sentiment de repugnanta. Inca nu sunt atat de "high" probabil.

Concluzie, mie nu mi-e frica sa spun ca savurez si creatiile Hollywood-iene. Gasesc acolo si filme bune si foarte bune si filme distractive, de destindere si filme proaste. Cam ca peste tot.


Chestia cu Bollywood-ul, nu o mai discut ca e de un prost gust introdusa ca...

[robertsandu]

Cinemaul american nu este egal cu entertainmentul ieftin. Malick, Mann, Coppola, Scorsese, Altman, Cassavetes, Welles, Ford etc., toti astia sunt sau au fost americani si totodata regizori de mare clasa. E o moda si o afirmatie nefondata sa spui ca filmele americane sunt proaste. A, ca ies an de an mii de filme tampite de la Hollywood, asta e altceva. Nu te obliga nimeni sa le vezi oricum. Desi, vazand si filme proaste sau foarte proaste, ajungi sa le privesti altfel pe cele intr-adevar bune.

Vai, alali, nu mai fa afirmatii asa snoabe! Tie chiar nu ti se umezesc ochii cand vezi filme precum "O floare si doi gradinari" sau "Dorintele inimii", ca sa nu mai vorbim de "Dil Tera Aashiq – Sunt Nebun Dupa Tine"!!! E drept ca nu au atatia bani ca filmele hollywoodiene dar au in schimb atat de multa bucurie de a trai. Cand incepe o melodie si toata lumea danseaza te simti asa de bine, parca uiti de toate problemele!

Ar trebui sa invatam sa mai lasam un pic filmele complicate de la Hollywood care sunt deseori cu politica si razboi si ne tulbura mintea si sufletul si sa invatam sa apreciem la valoarea adevarata filmele bollywoodiene! Mai nimeni nu se mai bucura de un film simplu! Toti cauta efecte speciale, actori umflati de marketing de la Hollywood!! Ai vazut vreun film cu Malavika: http://excellentpix.com/files/glamga...ctress_03.jpg? As paria ca nu!!! Te rog sa nu mai comentezi asa urat atunci de actorii si filmul indian!

P.S.
Asta nu inseaman ca unele filme de Oscar si de la Hollywood nu sunt bune! Cum zicea alali: "Mai nimeni nu se mai bucura de un film de entertainment. Toti cauta cultura in forma pura, acurateti sau studii de caz. " Si iata ca vine Birdman si schimba chestia asta! Tot respectul pentru asta!!!