De la cer la pämânt - reactii la "Biloxi Blues"
Mic îndreptar de înjunghiat pe la spate
Din punct de vedere al cititorului de criticä teatralä - sau, la un nivel mai general, al omului de presä - perspectivele ar fi putut pärea descurajante: un spectacol atât de limpede si echilibrat, cu ambitii oneste de act teatral rafinat, lucrat în filigran pentru a sonda umanitatea unui grup de personaje, asa cum le-a conturat, în tuse sumare dar precise, marele maestru al comediei de pe Broadway, nu putea induce decât comentarii pozitive - or, stim cä de multe ori atributul de "controversat" aduce în salä mai multi spectatori decât sirurile de laude decente (cäci
"Biloxi Blues" n-ar fi avut cum sä incite la osanale desäntate, ca în cazul atâtor valori fabricate si umflate cu pompa). Era si este, în sine, un spectacol care träieste prin el însusi, nu prin istericalele laudative sau înjuräturile incitante ale diversilor comentatori - în esentä, un spectacol de
analizat.
Si totusi, avem nepläcuta surprizä... - sau, poate nu e tocmai o surprizä
- de a constata cä pânä si o creatie scenicä de o rotunjime atât de impecabilä poate da nastere unor hârtoape cronicäresti, cel putin acolo unde organul
analitic stä în suspensie cam de multisor - dacä nu chiar de la începuturile multisorului. Cäci ce descoperä cititorul suplimentului
"Timpul liber" al
"României libere", sau internautul dornic de comentarii despre
"Biloxi Blues", în momentul când Google îl parasuteazä pe site-ul
www.port.ro?
Respectabilul site cultural gäzduieste douä comentarii ale spectacolului. Asupra celui dintâi voi stärui numai pentru a remarca deplina adecvare fatä de subiect: sub titlul
"Cum mi-am petrecut armata", Räzvana Nitä discutä clar si precis coordonatele piesei si ale spectacolului, vibrând pe aceeasi lungime de undä cu suflul regisoral al Iarinei Demian si cu dimensiunile afective ale personajelor, atent transmise spectatorului (meritä sä citäm: "Dincolo de orice, spectacolul de la Comedie este povestea sincerä, de o melancolie temperatä dar realä, specificä unei rememoräri, a unei inocente pierdute."). Analiza ei reuseste, doar în câteva paragrafe, sä-i comunice cititorului o imagine fidelä si incitantä a scenei pe care evolueazä atât de organic trupa celor câtiva actori tineri animati atât de conceptia si practica regisoralä a spectacolului, cât si de spiritul cooperant al colegului lor mai matur, Tudor Chirilä. Autoarea mai subliniazä: "o comedie sensibilä, un story adevärat, emotionant (...) dar (...) mai ales o izbândä a Iarinei Demian, puternicä, fragilä, vie, de neoprit. (...) Meritä sä porniti într-o cälätorie înapoi în timp, în vremea când cu ranita în spinare si multe vise în suflet, tinerii recruti învätau sä päcäleascä timpul. Si sä danseze."
Citind cronica Räzvanei Nitä, orice spectator de teatru, mai mult sau mai putin pasionat, se simte dornic sä ia contact cu
"Biloxi Blues" - ceea ce, în fond, se înscrie printre menirile oricärui asemenea articol, cel putin în afarä de cazurile unor esecuri atât de dezastruoase încât criticul ar avea datoria legitimä sä vegheze la integritatea mintalä a publicului, cu avertismente gen: "Stati acasä! Mai bine uitati-vä la Dan Diaconescu! Nu puneti piciorul în salä! Buba, buba, câh, câh!"
Se întâmplä însä ca tocmai o asemenea reactie sä solicite, vis-�*-vis de alti potentiali cititori ghinionisti, textul juxtapus frumoasei analize de Räzvana Nitä, preluat din
"Timpul liber" si iscälit de o venerabilä (ca vârstä -
si numai ca vârstä, dar cu prisosintä!) scribulice a presei române din ultimele (har Domnului!) decenii, I. Lucaciu pre numele dânsei -
prenumele "dânsei" fiind un calambur si o figurä de stil, cäci acu' vreo cinspe ani, când fäcea cronica parlamentarä, nu stia sä-i numeascä pe subiectii articolelor decât "dânsii" / "distinsii" / "dânsii" / "distinsii", socotind pasä-mi-te cä astfel ar accede pe palierul ironiei de bun gust. Noi nu nutrim asemenea ambitii, asa cä o vom mentiona pe parcursul acestui comentariu cu dragele ei apelative "distinsa" si "dânsa" - alternativ, ca sä nu ne repetäm.
Anii au trecut, si distinsa tovaräsä (cä doamnä... vorba lui Baranga) a revenit la iubirea (vorba vine - sau revine!) dintâi: textele despre teatru ("criticä teatralä" ar fi putin cam mult spus).
Ce constatäm noi din primul moment când avem riscanta inspiratie de a da click pe linkul respectiv?
Päi constatäm cä titlul sunä:
"Spectacol pentru liceeni". Atâta tanti pricepurä, dupä ce ea-n salä furä - mä rog, de furä sau nu furä, rämâne de väzut, cä la ce enormitäti urmeazä, nu m-ar mira sä i-l fi povestit vreo nepoatä, ceva. Ia sä vedem...
Ineptia de pornire trozneste vârtos încä din primul paragraf, unde distinsa declarä piesa o "comedie dramaticä, tratatä simplist regizoral, într-un spectacol parcä dedicat mai mult publicului din licee".
Am putea fi îngäduitori, acceptând cä dânsa spune "simplist" pentru cä sunä mai bine, când ea de fapt se gândeste la "simplu". Greseala n-ar fi mare, retinând cä e nevoie, totusi, de mai multä doxä pentru a discerne la nivel
conceptual, nu doar lexical, între simplu si simplist.
Am mai putea si sä ne întrebäm cu ce hârzob s-a pogorât distinsa printre muritori, de pre ce lunä saturnianä venind, dacä un asemenea spectacol i se pare "dedicat... publicului din licee". E cam totuna cu a spune cä
"Trilogia anticä" e pentru tâncii de grädinitä, susanelele pentru Plesu si Patapievici, sau
"Maestrul si Margareta" pentru Torquemada. Dar... cum stim cä grädina Domnului e mare, ne închinäm cucernic si mergem mai departe.
Si ce vedem?
Vedem cä prima jumätate a textului gloseazä peste date despre autor si piesä - se puteau afla si de pe net. Nici un bai. A dat un Google, s-a documentat. O.K. Ceva platitudini pe ici pe colo, în buna limbä de lemn de care distinsa nu putuse sä se dezbare nici la sfârsitul mileniului trecut, când functiona pe la
"Expres Magazin", si nici acum n-a reusit - drept pildä: "Iarina Demian (...) se manifestä din nou ca un regizor apropiat de tineri, un sprijin pentru afirmarea lor". Oare ce sä ascundä fâsâiala asta cripto-insipidä? Ne uitäm mai în jos, si däm peste: "Viziunea regizoralä impusä de actrita Iarina Demian dovedeste o lecturä corectä a laturii comice, dar färä profunzime, iar rezultatul este un spectacol amuzant în special pentru tinerii liceeni care pânä mai ieri erau speriati de obligativitatea înrolärii în armatä."
Ahaaa... asa mai vii de-acasä! Distinsa nu face decât sä pläteascä o politä - în bunu-i närav practicat osârdios de când mânuie ea condeiul (si, mai recent, de la
"Chirita of Bârzoieni" încoace, trecând si prin cronica lui
"Ferdinand al VIII-lea, Regele Spaniei", cäreia-i agäta tinicheaua "Ambitii prea mari" - cä ce sä spun, ambitiile unei biete diletante färä condei care cicä scrie editoriale politice räsuflate despre starea natiunii or fi mici!). Cine sau ce se ascunde în spatele acestei ostilitäti agresive si ostentative, am aflat - dar n-are rost sä mä lungesc aici cu o poveste de plictis public, mai degrabä, decât de interes. Importantä e optiunea eticä a dânsei: de ce sä facem noi analizä de teatru (treabä mai grea, la o adicä), dacä mult mai usor sä bägäm strâmbe - ba chiar, sä construim întregul text ca un adevärat îndreptar de lovituri sub centurä! Cäci nu existä comentariu, pe tot parcursul, în care dânsa sä nu îmbrace în zahär sisul, ca sä fie mai dulce când i-l înfige-n spate regisoarei spectacolului! Imediat ce zice câte ceva de bine, stii deja: "Aha, se pregäteste o mägärie...!" Si mägäria nu întârzie sä aparä!
Asadar, ce mai zice vajnica? Vajnica mai zice: "Chiar dacä nu a aprofundat trimiterile subtile ale dramaturgului la datele biografice ale personajelor, care contin si un scop dramatic de analizä socialä, marele merit al regizoarei Iarina Demian rämâne alegerea distributiei
(warning: blabla coming!) prin care scoate la ivealä talentul deosebit al unor tineri aflati la început de drum creator."
Adicä un mod strepezit de a-si agrementa rânjetul cu drägäläsenii ipocrite gen "Lasä, tu, ce dac-ai fäcut scrum budinca, oricum ai pus foarte frumos tacâmurile pe masä!" Distinso, stii vorba fancezului: sik-
tyre!
Pânä una-alta, cä toasa n-a fost în salä (sau poate a fost, dar era ocupatä cu
the beauty sleep - eventual invers:
the sleeping... passons) se mai dovedeste si din urmätoarea remarcä: "Manevrele schimbärii elementelor de decor îngreuneazä (...) ritmul reprezentatiei." Zbârci, dânso! Problema asta se întâmpla, cu ani în urmä, în spectacolul lui Matt Layton de la Main Street Theatre, Mansfield, Dallas/Ft.Worth - aici, la Comedia, tablourile se succed cu deplinä dezinvolturä. Cum am oaresicari îndoieli cä respectiva a avut vreun contact vizual cu montarea din Texas, nu pot decât sä presupun c-a gäsit pe net si cronica acelui spectacol, dupä care sau si-a zis: "Probabil asa a fost si la noi," sau pur si simplu i s-au fäcut ambele varzä-n cap.
Alte minuni:
"Pe deplin nu este exploatatä instalatia de luminä în unele scene, precum în cea de debut sau în cea a despärtirii lui Jerome de fata de care se îndrägostise." Dincolo de topica sontoroagä a frazei (treaba asta si limba românä sunt douä chestii foarte grele!), distinsa dä cu stângu-n dreptu' la fix de tot: în scena despärtirii lui Eugene (Jerome era numele de familie!) de Daisy, jocurile de luminä mi s-au pärut chiar putin
supralicitate - efectele multicolore care sugereazä bätäliile si bombardamentele - nicidecum "pe deplin nu este exploatatä". (Continuarea paragrafului, pe care n-o mai reproduc aici, curge la fel de stângaci, sälciu si truistic. Cititi-o dacä n-aveti altceva mai bun de fäcut.)
Mai departe, matroana jongleazä cu laude bombastice la adresa actorilor, profitând c-a ajuns pe terenul pe care si-l alesese ca sä zicä "de bine". Îl ridicä-n slävi în primul rând pe Bogdan Cotlet (care e foarte bun, nimic de zis, dar aläturi de colegii säi, în nici un caz ca vreun vârf monumental al spectacolului; de altfel, prin aceste osanale, distinsa îi desconsiderä pe toti ceilalti actori, care sunt întru totul la fel de buni), iar pe Paul Ipate, neputându-i gäsi nici un cusur, îl laudä... în umbra lui Cotlet. Printre virgule bramburite si alte agramatisme, îsi mai aminteste si de Ioana Barbu, si o mentioneazä - sä fie, sä se gäseascä... În schimb, imediat dupä aia, îsi dä în petic cum nu se poate mai sträveziu. Afirmä, parsivä cum i-i felul, cä "sunt în spectacol si scene memorabile" - multam! - ca de pildä... sä vedeti si sä nu credeti... "cea în care (...) prin mäsura jocului lui Bogdan Cotlet [iar!] se reuseste si domolirea exploziilor temperamentale excesive ale lui Tudor Chirilä," care "abia în acest moment (...) îl scoate pe Toomey din tendintele manieriste strident manifestate la începutul spectacolului."
Distinso! Tii minte bancu' äla de pe vremea lu' Ceascä? "Mai räsfirati, bäieti, mai räsfirati..." Sau, vorba lui Tomitä Caragiu, Dumnezeu sä-l ierte: "Care sopârlä, cä ästa-i brontozaur!"
Brontozaur care sunä si din coadä:
"Actorul", zice dânsa, "nu a fost sprijinit regizoral sä sugereze si tainele ascunse ale främântärilor sergentului care îi determinä comportamentul tiranic."
Da. Întrucât aici bate câmpii cu gratie de Alien Queen alergând dupä Sigourney Weaver în finalul filmului lui Cameron (ori de câte ori o vedeam perambulându-se pe culoarele redactiei
"Expres", secventa aia îmi venea în minte) se cere sä repunem adevärul în drepturi.
În partitura lui Neil Simon, Toomey nu sugera nici o "tainä ascunsä" (distinso, de pleonasme ai auzit? ...Da, chiar acum) - era doar un militar tâmpit, dur si nimic mai mult. Tocmai cä regia spectacolului îi construieste personajului si o laturä umanä, mai întâi prin scena plimbärii contemplative printre soldatii care dorm (da, e clar, distinsa dormea si ea -
sigurrr!!!), apoi si prin felul cum e repotentatä scena culminantä a betiei, si în rest, pe tot parcursul piesei, cu ajutorul a numeroase detalii si nuante - pentru a sfârsi cu "epilogul" rostit de Eugene, într-o viziune complet refäcutä asupra finalului. Se impune sä precizäm cä acea scenä din garä existä
numai în versiunea Iarinei Demian (aia "simplistä" si "care nu..."!) - la fel ca apogeul scenei Chirilä/Cotlet cu betia si pistolul: flotärile (cere iau, în fiecare searä, aplauze la scenä deschisä minute-n sir), momentul când,
exclusiv prin interventia regiei, se rotunjeste umanitatea acestui personaj dezvoltat cam unilateral de Neil Simon, oricât e el de mare ca dramaturg.
Ca atare, atât conceptual cât si practic, în repetitii (pentru oricine are un ochi destul de exersat spre a distinge, dincolo de ce se vede la premierä, si câte ceva din aspectele lunilor anterioare de muncä - da' de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere), a functionat mai mult decât un simplu "sprijin" - actorul si regisoarea au cooperat mutual, strâns, aproape simbiotic, spre a construi împreunä personajul. Se si vede, se si cunoaste - pentru oricine stie cum lucreazä laolaltä cei doi. Poti afirma, de pildä, cä aceastä cooperare dä de multe ori rezultate admirabile, iar uneori mai nimereste pe-aläturi (ca de pildä în
"Chirita of Bârzoieni", spectacol care nu m-a convins deloc) - dar a afirma cä, aici, regia "nu sustine" interpretarea e ca si cum ai spune cä tulpina nu sustine floarea, sau trunchiul, coroana copacului.
Mai urmeazä un recurs la polonic (ocupatie pentru care anumiti politruci din presa anilor saptezeci-optzeci dezvoltaserä o adeväratä predilectie voluptuoasä), la adresa fermecätoarei Caroline Gombe, a cärei interpretare finä si delicatä, plinä de cäldurä si umor, înväluieste într-o frumoasä umanitate, färä clisee de cinism sau edulcoräri, personajul arhetipal al vivandierei (cum spuneam si în propria mea analizä). Distinsa o expediazä din douä vorbe: "exterioarä, superficialä". O fi avut un puseu autointrospectiv, mai stii?
Si pentru cä orice... ää... text care se respectä mai are nevoie si de-un mot, dânsa nu se poate abtine sä nu mai dea o tiflä finalä, chiar în paragraful cel ultim si de pe urmä: "trecând peste fragilitatea tratärii regizorale a unor situatii...", bâra-bâra, si-o încheiere din topor.
Desigur, pentru cine o cunoaste, nu-i de mirare la ce se preteazä. Distinsa nu le-a avut niciodatä nici cu spiritul analitic, nici cu exprimarea coerentä si nici cu, asa, în linii mari, coeficientul äla buclucas din douä litere - cä de integritate moralä, ce sä mai vorbim! Înainte de '89, fäcea vocalize în corul osanalistilor, iar dupä, macaz schimbat partial, inclusiv prin nimicirea unuia dintre cele mai bune säptämânale ale perioadei,
"Expres Magazin", de care s-a ales praful dupä ce i l-a dat Cristoiu pe mânä (continuu s-o suspectez si-acum cä tocmai cu misiunea asta venise, trimisä de niscaiva bäieti cu ochi albastri). Cä are câte-un parapon pe diversi oameni de teatru si scrie doar ca sä le-nfigä cutite-n spate, e treaba ei, nu mä bag - oricum, e evident cä foloseste eticheta de "cronicä teatralä" pentru atacuri la persoanä josnice si miselesti. Dar mä bag când väd cä unii naivi, probabil de bunäcredintä (sau, mai stii? poate cä nu... Cä tot la
"România liberä" scria specimena si sub regimul trecut; si-o fi pästrat cald locu'), îi oferä sansele unor asemenea defuläri în spatiul mediatic, zäpäcind de cap publicul si contribuind la perpetuarea confuziilor de valori pe care le-au cultivat impostorii si lingäii vechiului regim, cu sâsâielile lor de vipere stirbe, dar încä veninoase. Personal, iubesc
toate animalele, si am chiar o släbiciune specialä pentru serpi - dar când väd prea aproape de picior o reptilä oträvitoare, am dreptul s-o culeg frumos (cu mänusi - de protectie) si s-o depun într-un vivarium. Cu text explicativ. Sä träiascä, si sä-i lase si pe altii sä träiascä. Vorba aia, oameni suntem - nu târâtoare!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29 ianuarie, 2007, h. 17:00-20:36
Bucuresti, România