"Arta viselor"

[Pitbull]

«La Science des Rêves» - O binevenitã porþie de sinceritate
"Visele nu þi le dau, nu mi le poþi lua..."

Încã de la Méliès, cu "Domnul Baron a mâncat prea mult" (ºi multe altele dintre mirificele lui fantezii), genul oniric a sedus imaginaþia cineaºtilor, poate în primul rând tocmai prin provocarea de a vizualiza, la îndemâna tuturor, aceste viziuni eminamente intime ale fiecãruia dintre noi: visele - cele pe care nimeni nu ni le poate lua... dar nici vedea, în lumea realã.
Nu întâmplãtor, refugiul într-un plan al viselor este propriu firilor sensibile ºi vulnerabile - temã atât de bãtãtoritã, nu numai în secolul cinematografului ci ºi de-a lungul veacurilor de picturã, prozã ºi mai ales poezie anterioarã, încât riscul de a cãdea în oala cu cliºee e enorm. Din fericire, filmul lui Michel Gondry (dintr-a cãrui bogatã filmografie se distinge în special "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" - ºi, în speþã, numeroasele videoclipuri), reuºeºte firesc ºi fãrã efort sã evite aceastã capcanã, poate tocmai datoritã uriaºei sale doze de sinceritate ºi bun-simþ. Aproximativ autobiografic (mai ales în plan afectiv), «La Science des rêves» (adicã "Arta viselor" - cã dacã-i ziceau "ªtiinþa...", tuºeau!) însoþeºte periplul emoþional al tânãrului Stéphane Miroux (Gael Garcia Bernal) sosit la Paris în speranþa de a se realiza ca grafician, doar pentru a se pomeni înfipt într-o muncã de rutinã, între trei colegi ciudaþi, un ºef opac ºi o mulþime de maºinãrii folosite la editarea calendarelor. Ca ºi cum atâta n-ar fi fost de ajuns pentru a-i încãrca static condensatorii afectivi, în apartamentul vecin locuieºte o tânãrã ochelaristã ºi urâþicã, sensibilã ºi la fel de ciudatã (Stéphanie / Charlotte Gainsbourg - sugestii clare de alter-ego feminin), numai bunã ca sã-i scurtcircuiteze sentimentele - ºi reþeta e gata. Mai puþin de povestit ºi mai mult de vãzut ºi... simþit, «La Science de rêves» ne antreneazã în demersul lui Stéphane de a-i împãrtãºi Stéphaniei lumea viselor lui, pe un traseu sinuos ºi maleabil în care realitatea ºi imaginarul se suprapun, treptat, pânã la confuzie. Ar aminti de "Glissando" al lui Daneliuc, dacã ar fi mai ostentativ ºi mai puþin delicat ºi dezinvolt. Ar aminti ºi de "Otto e mezzo", dacã s-ar ambiþiona sã filosofeze pe tema condiþiei artistului. Ar duce cu gândul spre Buñuel, dacã ar þine morþiº sã ne arate ce urâtã-i viaþa (în realitate, ca ºi în vis). Din fericire, Gondry evitã elegant toate capcanele de acest gen, reuºind sã fie el însuºi, cu decenþã, umor ºi bun-gust.
Un bun-gust paradoxal, de vreme ce filmul foloseºte cu bunãºtiinþã (a... viselor!) sumedenie de elemente kitsch (pentru cã, evident, în propria minte totul e permis, ceea ce face ca pânã ºi kitsch-ul sã înceteze a mai fi ipocrit ºi agresiv). Obsesiile sexuale ale lui Guy (Alain Chabat), de o agresivitate pe care oricine dintre noi a întâlnit-o cel puþin o datã la vreun coleg sau vecin, sunt temperate cu umor fin. La rândul lui, umorul, omniprezent pe tot parcursul filmului, îºi pãstreazã permanent justa mãsurã, fãrã sã froleze tentaþiile facilului sau ale grobianului spre care l-ar fi putut împinge satirizarea zonelor licenþioase, accentuând doar pe alocuri unele tuºe absurde, ºi incluzând exact atâtea elemente burleºti (secvenþa cu pianina, cea cu maºinile, poliþiºtii din amândouã, etc.), cât sã condimenteze la limitã reþeta explicitatã de Stéphane în prima secvenþã. Coloraþia bãlþatã a sufocantei edituri de calendare e contrabalansatã de pastelurile crepusculare ale unui Paris nostalgic, lipsit de orice cliºee eifelliene, notredamiene sau sacrécoeuriene - ulterior, readus la o paletã pestriþã în viziunea oniricã a protagonistului. Puþinele cadre de nuditate se justificã perfect, ºi evitã cu rafinament defulãrile exhibiþioniste care abundã pânã la suprasaturaþie atâtea pelicule europene din ultimii ani - cu cele franþuzeºti ºi româneºti pe post de port-drapel, cã de, tot suntem naþiuni-surori de ginte latinã!
Se remarcã opþiunea lui Michel Gondry pentru un soi de "minimalism" occidental de altã facturã, nu numai determinat de considerente financiare ci ºi, lucru mult mai important (ºi esenþial, în fond), bazat pe principii estetice solide ºi originale. Universul paralel al lui Stéphane este vizualizat cu mijloace voit rudimentare, ceea ce aduce o notã de prospeþime uºor contemplativã în aceastã epocã distinsã prin implicarea violentã a spectatorului în irealul efectelor speciale. Efectele de animaþie a obiectelor neînsufleþite, pãpuºilor ºi decorurilor miniaturale, sunt realizate cu truca (filmare fotogramã cu fotogramã). Maºinile sunt în mod declarat confecþionate din carton, arãtând cam ca niºte jucãrii improvizate ºi supradimensionate. Oraºul din vis are case bidimensionale, decupate din hârtie, care se unduiesc fluid. Iar suprapunerile (fereastra spre oraº, cada/birou, zborurile/înot peste acoperiºuri, etc.) sunt de asemenea fãcute cu lipiturile vizibile ale unei stângãcii studiate. Cel mai inspirat rãmâne, indiscutabil, "studioul de televiziune" (decorul interior al minþii eroului, compus în întregime, desigur, tot din carton - inclusiv cofraje de ouã pe toþi pereþii), cu fermecãtorul truc al celor douã "ferestre cu obloane" (ochi), speculate cel mai bine în secvenþa trezirii din somn.
Pe undeva, aminteºte de trucajele de-acum treizeci-patruzeci de ani - ceea ce, la rându-i, redeºteaptã copilul din memoria noastrã afectivã, ºi ni-l impune pe Stéphane, la rândul lui, ca pe un copil perpetuu. De fapt, tocmai acesta se dovedeºte a fi, într-un târziu, numitorul comun la care protagonistul reuºeºte sã facã apel pentru a construi în sfârºit puntea de legãturã cu aleasa inimii sale - de o rarã gingãºie e secvenþa primei lor apropieri autentice, în care Stéphanie, intrând finalmente pe aceeaºi lungime de undã cu Stéphane, îl mângâie uºor pe pãr.
Ar fi exagerat sã ne raportãm cu forþa la "copilul din noi" propovãduit de teoria sincronismului în artã - ºi din pãcate cam pe-aici se situeazã ºi singurele neîmpliniri ale "Artei viselor". Întreaga armonie de echilibru ºi discreþie a construcþiei de ansamblu e uºor debalansatã de accentele puse prea apãsat pe ludic ºi infantil. Poate cã tocmai asta face ca «La Science de rêves» sã fi pierdut ºansa de a deveni un film de neuitat - dar rãmâne în orice caz o binevenitã porþie de sinceritate, într-o lume (a filmului, dar ºi a realitãþii) prea preocupatã sã se mintã pe sine însãºi.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29 iunie, 2006, h. 04:00-05:05
Bucureºti, România

[musetell]

buna,

foarte draguta expunerea ta, cred c-o sa vad si eu filmul

[Lecart]

Da, bine intocmita recenzia lui Pitbull; cat se poate de obiectiva.

In cateva cuvinte, un film natural pazelat (de la puzzle) din visul brut si palpabil. Visul brut, nemaleabil si inestetic, totodata fluid cu realitatea nuantata de stangacia si ezitarile de limba ale tanarului.

Decorul cartunat (de la cartoon + carton) aduce mult contextului de brut (sau, mai elegant spus de Pitbull: sincer) -- eu l-am descris brut, nu in sensul de necioplit, in (contra)sensul de natural.

E impletit bine filmul.



PS: Capra de pe stanca. (o idee buna)

[Chantal]

L-am vazut si eu. Foarte, foarte frumos. Am zburdat printr-o butaforie onirica de nota 10.
Lumea (eram vreo 25 in sala la Mall) a plecat treptat, pana am ramas vreo 15 pana la sfarsit. Mi-era mila de ei, si jena de abrutizarea lor.
Am downloadat "Dezastrologia" lui Stephane de pe site-ul oficial, si acum am un wallpaper de toata frumusetea cu un vulcan vesel. Caci pentru mine e vesel.

"If you rescue me,
I'll be your friend, forever.
Let me in your bed,
I'll keep you warm in winter.
[...]
So if you rescue me,
I'll never have to be alone again."

[sade]

total inedit. foarte dragut. mai ales Charlotte Gainsbourg pe care o ador :love: :love: mi s-a parut putin lung dar avand in vedere ca Michel Gondry nu face nimic la intamplare este de la sine inteles. la fel ... multe cadre exagerate si duse la rang de excentrism vizual dar inca odata Michel.

"If you rescue me,
I'll be your friend, forever.
Let me in your bed,
I'll keep you warm in winter.
[...]
So if you rescue me,
I'll never have to be alone again."

si as mai adauga si:
"Stéphanie: Why me?
Stephane: Because everyone else is boring. And because you are different."

[ulrich]

excentrism

probabil ca ai vrut sa scrii "excentricitate".dar mai probabil ca nu.

[gionloc]

probabil ca ai vrut sa scrii "excentricitate".dar mai probabil ca nu.

nu a vrut, ca acordu' l-a facut bine :lol:

[sade]

DA.ASA E. :sick: dar pana atuncea check again. tristilor.

[musetell]

eu am vazut filmul azi. nu mi-a placut. sunt o tipa mult prea realista ca sa ma impresioneze visele.

[Lecart]

eu am vazut filmul azi. nu mi-a placut. sunt o tipa mult prea realista ca sa ma impresioneze visele.

In film nu este vorba de vise, respectiv capacitatea lor de a impresiona.. este vorba de interactiunea cu visele.

[musetell]

pentru mine e totuna, dar daca vrei reformulez: nu m-a impresionat interactiunea cu visele. fiecare cu parerea lui, filmul nu se potriveste deloc cu stilul meu mai realist de a vedea lucrurile..cum am mai spus, fiecare cu optica lui

[illotempore2002]

Va felicit pe toti cei care ati vazut acest film si pe toti cei care o sa mergeti sa_l vedeti. Dupa mine, e filmul anului 2007, demult nu a mai aparut pe marile ecrane un film atat de "hranitor" ca acesta, satios, ludic, amuzant, emotionant. Un film din care parca se varsa un adevarat suvoi de energie, creatie, un suvoi de imagini frumoase, obiecte miraculoase, un suvoi de basme care te fac sa explodezi de fericire gandindu_te ca esti om si ai capacitatea de a visa, de a zamisli lumi incredibil de palpabile, fie atunci cand dormi, fie cand esti treaz.

Filmul mi_a facut pofta sa dorm, ce sa mai incolo si_ncoace! Sa dorm si sa ma arunc cu toata pohta in aberatiile inconstientului, sa strig creierului sa se descatuseze si sa toarne tot ce are el chef pt ca orice ar turna este senzational, creativ, semnificant si semnificat.

Cat despre Gondry...nu m_as putea opri din a_i aduce slavi. Se simte in fiecare imagine aplecarea lui nativa, inscrisa in gene, catre arta plastica, a filmului, a desenului, a culorii, ti_l imaginezi pe regizor modeland in plastilina, sculptand in lut sau reusind fotografii remarcabile. Este mai mult decat evident ca in ceea ce priveste artele vizuale are multe de oferit si cu siguranta va veni cu filme tot mai uimitoare (deja se simte un pas foarte mare inainte fata de Eternal Sunshine...pas inainte in revarsarea energiei creatoare de care este capabil Gondry).

Stephan e un personaj de invidiat: extrem de inteligent, creativ, foarte sensibil, emotional. Deduceam asta din tot ceea ce viseaza (atat in somn cat si in reverie), din modul in care inter_relationeaza, din cum comunica ( "tine_ma de vorba chiar daca adorm, intotdeauna am fost convins ca pot vorbi si dupa ce am adormit"), din problemele filosofice pe care si le ridica (scurgerea timpului).
Ceea ce conteaza cred, in acest film, este modul in care (exemplificand cu ajutorul unui baiat aflat la limita dintre normal si patologic, o patologie foarte frumoasa de altfel) realitatea si visul capat o importanta egala, intrucat, precum spuneau filosofii, o realitate obiectiva, unica nu exista, ci modul in care o percepem sau de ce nu, o visam. Poate ca noi suntem visati de realitate, lucru care i se intampla de fapt chiar lui Stephan: se creeaza impresia ca viata acestuia este directionata de ceea ce viseaza, aproape neavand cum sa se opuna suvoiului oniric care ii dicteaza, constient sau inconstient, destinul.

[EgoN]

sub eternal sunshine - inocent, fermecator, sensibil. o inghetata delicioasa pe o vreme caniculara. 8)

[Leonard]

Un film din care parca se varsa un adevarat suvoi de energie, creatie, un suvoi de imagini frumoase, obiecte miraculoase, un suvoi de basme care te fac sa explodezi de fericire gandindu_te ca esti om si ai capacitatea de a visa, de a zamisli lumi incredibil de palpabile, fie atunci cand dormi, fie cand esti treaz.
Cat despre Gondry...nu m_as putea opri din a_i aduce slavi. Se simte in fiecare imagine aplecarea lui nativa, inscrisa in gene, catre arta plastica, a filmului, a desenului, a culorii, ti_l imaginezi pe regizor modeland in plastilina, sculptand in lut sau reusind fotografii remarcabile. Este mai mult decat evident ca in ceea ce priveste artele vizuale are multe de oferit si cu siguranta va veni cu filme tot mai uimitoare (deja se simte un pas foarte mare inainte fata de Eternal Sunshine...pas inainte in revarsarea energiei creatoare de care este capabil Gondry).

subscriu

[illotempore2002]

l-am revazut acum cateva saptamani....m-am prapadit de ras la scena cu masina care intoarce timpul inapoi cu cateva secunde sau il da inainte cu cateva secunde....va aduceti aminte? si cand o saruta de 2 ori pe tipa si cand.....

iar momentul in care el imbracat in iepure canta in formatie cu altii imbracati in animale "I'll keep you warm in winter".....super hazos, ma umfla si acu rasul...

[klein]

simt ca iar o sa isc o ditamai controversa de 5 pagini
mie nu prea mi-a placut filmul si in general ce-a facut Gondry cu exceptia videoclipurilor.
nu il consider nici nul, fiindca ideile sunt ingenioase si are unele momente reusite. e mai bine zis e inegal.
problema ar fi ca pleaca de la o idee geniala, cu un potential enorm, si o transforma usor-usor intr-un ghiveci care nu mai are nimic in comun cu filmul. valabil si pentru eternal sunshine. dupa un timp de joaca intre realitate si fictiune, chestie care poate fi seducatoare initial, devine pana la sfarsitul filmului obositoare. se complace in lumea lui si ne pierde, ne abandoneaza. Mi se pare ca nu depaseste stadiul de "experiment". acorda atat de multa importanta cadrului si mecanismului povestii, ca ceea ce povesteste nu mai conteaza. si nu asta ar fi problema, fiindca apreciez regizorii care exploreaza forme inedite de exprimare, numai ca Gondry ramane ilustrativist la capitolul asta.
in plus, se joaca prea mult cu kitsch-ul, periculos de mult incat dupa un timp il adopta ca pe un sistem propriu de expresie. si nu e vorba neaparat de decorurile cartonate. In Eternal sunshine m-a izbit atat de puternic, mai ales ca incepuse sa imi placa, incat am cazut de prea sus. totul mergea la perfectie, pana cand Carrey s-a trezit copil sub masa din bucatarie si din acel moment incepe sa fie delir de dragul delirului.
am vazut si unul din ultimele filme ale lui Gondry, "Be Kind Rewind". subiectul ar fi asa: un tip sterge involuntar toate filmele de pe casetele VHS dintr-un vodeoclub (era magnetizat :shock: , in fine e Gondry, deci np) si hotaraste impreuna cu un prieten sa realizeze remake-uri ca sa repare pagubele. si se pun pe facut filme (Robocop, Lion King...). Ei, cat de misto poate sa fie un subiect ca asta?! foarte misto.
si din nou totul devine carton de dragul cartonului, obositor, comic pe jumatate reusit. (stai ranjit stiind ca tre sa vina poanta si ramai asa pana la sfarsit fara sa dai drumul rasului :?. Ciudata stare). Cateva remake-uri improvizate ingenioase, cateva glumite reusite, niste aluzii cinematografice tusante, in rest vorbarie multa (Jack Black e infernal). pe mine nu m-a convins.
stilul lui merge foarte bine pe videoclipuri, dar pentru film ii trebuie ceva in plus, sau ceva in minus.

[Pauline Kael]

simt ca iar o sa isc o ditamai controversa de 5 pagini
mie nu prea mi-a placut filmul si in general ce-a facut Gondry cu exceptia videoclipurilor.
nu il consider nici nul, fiindca ideile sunt ingenioase si are unele momente reusite. e mai bine zis e inegal.
problema ar fi ca pleaca de la o idee geniala, cu un potential enorm, si o transforma usor-usor intr-un ghiveci care nu mai are nimic in comun cu filmul. valabil si pentru eternal sunshine. dupa un timp de joaca intre realitate si fictiune, chestie care poate fi seducatoare initial, devine pana la sfarsitul filmului obositoare. se complace in lumea lui si ne pierde, ne abandoneaza. Mi se pare ca nu depaseste stadiul de "experiment". acorda atat de multa importanta cadrului si mecanismului povestii, ca ceea ce povesteste nu mai conteaza. si nu asta ar fi problema, fiindca apreciez regizorii care exploreaza forme inedite de exprimare, numai ca Gondry ramane ilustrativist la capitolul asta.
in plus, se joaca prea mult cu kitsch-ul, periculos de mult incat dupa un timp il adopta ca pe un sistem propriu de expresie. si nu e vorba neaparat de decorurile cartonate. In Eternal sunshine m-a izbit atat de puternic, mai ales ca incepuse sa imi placa, incat am cazut de prea sus. totul mergea la perfectie, pana cand Carrey s-a trezit copil sub masa din bucatarie si din acel moment incepe sa fie delir de dragul delirului.
am vazut si unul din ultimele filme ale lui Gondry, "Be Kind Rewind". subiectul ar fi asa: un tip sterge involuntar toate filmele de pe casetele VHS dintr-un vodeoclub (era magnetizat :shock: , in fine e Gondry, deci np) si hotaraste impreuna cu un prieten sa realizeze remake-uri ca sa repare pagubele. si se pun pe facut filme (Robocop, Lion King...). Ei, cat de misto poate sa fie un subiect ca asta?! foarte misto.
si din nou totul devine carton de dragul cartonului, obositor, comic pe jumatate reusit. (stai ranjit stiind ca tre sa vina poanta si ramai asa pana la sfarsit fara sa dai drumul rasului :?. Ciudata stare). Cateva remake-uri improvizate ingenioase, cateva glumite reusite, niste aluzii cinematografice tusante, in rest vorbarie multa (Jack Black e infernal). pe mine nu m-a convins.
stilul lui merge foarte bine pe videoclipuri, dar pentru film ii trebuie ceva in plus, sau ceva in minus.

Ar fi bine sa iscati controverse,de n pagini...
Nu trebuie sa-l reducem pe Gondry ca fiind creator de videoclipuri(sunt altii mai buni "creatori de videoclipuri).
Intr-adevar nu e nul,dar inegalitatea si haotismul lui ii confera originalitate.
Nu am vazut decat "Arta viselor",de celelalte m-am ferit,de tristetea mucilaginoasa a lui Jim Carrey,etc.
Interesant punct de vedere,cum ati fi continuat dvs,ideea filmului,pe care ati spus ca regizorul o incepe bine dar tehnic si artistic o pierde?Poate ii dati o idee.
Kitschul nu este ceea ce se vede ,ci o forma de arta care substituie cu fermitate dar candoare forme mai greoaie si mai greu tangibile...
Nu inteleg amestecul " artei viselor" cu celelalte filme,sunt diferite.
Cartonul si toate obiectele acelea stilizate,cu aer de anticariat mi se par sublime,nu este doar decor,butaforie ci o expresie a suferintei(de aceea nu se rade pana la capat) a suferintei psihice(pierderea simtului realitatii,schizofrenie),care pare desueta si anacronica,dar idealizeaza si infrumuseteaza cosmarul,trairile interioare.
Asta este si ideea ,sa fie un film ciudat,pe care sa nu-l uiti,in care se introspecteaza suprarealist cu miljloace artistice sentimente si suferinte omenesti.
Iar actorii ) imi plac foarte mult,asta ca un plus pentru film.

[klein]

Ar fi bine sa iscati controverse,de n pagini...
Nu trebuie sa-l reducem pe Gondry ca fiind creator de videoclipuri(sunt altii mai buni "creatori de videoclipuri).
Intr-adevar nu e nul,dar inegalitatea si haotismul lui ii confera originalitate.
Nu am vazut decat "Arta viselor",de celelalte m-am ferit,de tristetea mucilaginoasa a lui Jim Carrey,etc.
Interesant punct de vedere,cum ati fi continuat dvs,ideea filmului,pe care ati spus ca regizorul o incepe bine dar tehnic si artistic o pierde?Poate ii dati o idee.
Kitschul nu este ceea ce se vede ,ci o forma de arta care substituie cu fermitate dar candoare forme mai greoaie si mai greu tangibile...
Nu inteleg amestecul " artei viselor" cu celelalte filme,sunt diferite.
Cartonul si toate obiectele acelea stilizate,cu aer de anticariat mi se par sublime,nu este doar decor,butaforie ci o expresie a suferintei(de aceea nu se rade pana la capat) a suferintei psihice(pierderea simtului realitatii,schizofrenie),care pare desueta si anacronica,dar idealizeaza si infrumuseteaza cosmarul,trairile interioare.
Asta este si ideea ,sa fie un film ciudat,pe care sa nu-l uiti,in care se introspecteaza suprarealist cu miljloace artistice sentimente si suferinte omenesti.
Iar actorii ) imi plac foarte mult,asta ca un plus pentru film.

first of all, sunt doar un user, fara chip, fara varsta, fara sex, asa ca nu e nevoie sa ma "vouvoiesti". e ciudat.
nu il reduc pe Gondry la facator de videoclipuri, caci si in film, tentativele lui sunt originale si meritorii. dar in videoclip chiar reuseste, cu aceasta tehnica sa pice la tzanc pe specificul genului si pe artisti ca Bjork, iar in ultimul timp ar conveni oricarui muzician branche, pt. ca tendintele din lumea muzicala de reintoarcere la anii 80, la culorile, kitsch-ul, stilul acelei perioade, totul dintr-o perspectiva detasata, �* la légère, convine de minune imaginarului lui MG.
Arta viselor mi se pare sub Eternal ..., iar Jim Carrey e genial acolo: simplu, fara figuri, foarte uman. distributia e in general reusita. pe Charlotte si pe Chabat ii ador.
si nu e rolul meu, de spectator cu opinii, sau al vreunui critic, sa propuna solutii regizorului. el il face, el il asuma. eu nu pot decat se exprim ce efect mi-a produs.
Unitatea felului in care trateaza subiectele justifica o abordare generala a filmografiei lui. ba chiar e chiar logic sa vorbesti de arta viselor si sa faci trimiteri la Eternal... si mai nou, la "Be Kind Rewind".
de acord, cartonaria nu e neaparat motiv de amuzament. in orice caz nu in Arta viselor (in Be kind... e). dar nici intr-un sens nici in altul, sentimentele nu sunt duse pana la capat. cartonul e prea fragil si se rupe repede. asta e tot. frumoasa, originala idee, dar, dupa mine, fara consistenta. Iti fuge printre degete.

[illotempore2002]

simt ca iar o sa isc o ditamai controversa de 5 pagini
mie nu prea mi-a placut filmul si in general ce-a facut Gondry cu exceptia videoclipurilor.
nu il consider nici nul, fiindca ideile sunt ingenioase si are unele momente reusite. e mai bine zis e inegal.
problema ar fi ca pleaca de la o idee geniala, cu un potential enorm, si o transforma usor-usor intr-un ghiveci care nu mai are nimic in comun cu filmul. valabil si pentru eternal sunshine. dupa un timp de joaca intre realitate si fictiune, chestie care poate fi seducatoare initial, devine pana la sfarsitul filmului obositoare. se complace in lumea lui si ne pierde, ne abandoneaza. Mi se pare ca nu depaseste stadiul de "experiment". acorda atat de multa importanta cadrului si mecanismului povestii, ca ceea ce povesteste nu mai conteaza. si nu asta ar fi problema, fiindca apreciez regizorii care exploreaza forme inedite de exprimare, numai ca Gondry ramane ilustrativist la capitolul asta.
in plus, se joaca prea mult cu kitsch-ul, periculos de mult incat dupa un timp il adopta ca pe un sistem propriu de expresie. si nu e vorba neaparat de decorurile cartonate. In Eternal sunshine m-a izbit atat de puternic, mai ales ca incepuse sa imi placa, incat am cazut de prea sus. totul mergea la perfectie, pana cand Carrey s-a trezit copil sub masa din bucatarie si din acel moment incepe sa fie delir de dragul delirului.
am vazut si unul din ultimele filme ale lui Gondry, "Be Kind Rewind". subiectul ar fi asa: un tip sterge involuntar toate filmele de pe casetele VHS dintr-un vodeoclub (era magnetizat :shock: , in fine e Gondry, deci np) si hotaraste impreuna cu un prieten sa realizeze remake-uri ca sa repare pagubele. si se pun pe facut filme (Robocop, Lion King...). Ei, cat de misto poate sa fie un subiect ca asta?! foarte misto.
si din nou totul devine carton de dragul cartonului, obositor, comic pe jumatate reusit. (stai ranjit stiind ca tre sa vina poanta si ramai asa pana la sfarsit fara sa dai drumul rasului :?. Ciudata stare). Cateva remake-uri improvizate ingenioase, cateva glumite reusite, niste aluzii cinematografice tusante, in rest vorbarie multa (Jack Black e infernal). pe mine nu m-a convins.
stilul lui merge foarte bine pe videoclipuri, dar pentru film ii trebuie ceva in plus, sau ceva in minus.

@Klein

Klein, la ce raportezi tu filmele astea de tot timpul iti da cu minus? Sau cu virgula? De ce esti vesnic nemultumita? :?
Din felul in care argumentezi cand nu-ti plac anumite filme (mai toate am remarcat eu) reiese ca asteptarile tale de la filme sunt supra-omenesti: esti in cautarea filmului perfect, a comediei absolute care sa provoace cel mai gregar ras ever, al filmelor cu mesaj politic corect, care sa fie esenta de obiectiv si de cinstit si de corectitudine (parca e posibil ca politica sa fie altfel decat subiectiva, vezi Persepolis), a filmului de dragoste perfect justificat, care sa te dea pe spate odata pt totdeauna....

Cum adica Arta Viselor nu are consistenta, despre ce consistenta vorbesti, ce vrei sa ti se reveleze intr-un film? De ce comparam filmele lui Gondry cu videoclipurile, nu vezi ca iti bias-eaza gandirea? De ce gandim chiar si cand nu e necesar in comparatii?

Puteam sa nu vad nici un film si nici un videoclip MG, Arta Viselor ramane un film in sine care se sustine singur.

Nu sunt toate filmele niste ilustratii? E MG ilustrativist? Da, este! E un geniu al imaginii, al culorilor, al jucariilor, al texturilor....ce poate fi mai placut decat sa te uiti la lucruri frumoase, la fotografii, la peisaje, la piete, la etc? Da, o fi cum zici tu, ilustrativist, si ce e cu asta? De ce exista arta fotografica? Nu pt ca oamenilor le place sa vada poze? Sau filme?

Macar daca s-ar pune problema asa, macar daca Gondry ar sti sa fie doar ilustrativist. Cand de fapt filmele lui debordeaza de sensibilitate, de creativitate, de inedit, de irepetabil, de ingenios....

Din cum te exprimi tu referitor la acest film, se intelege ca te astepti sa reveleze adevarul ultim, sa fie filmul care sa te marcheze prin nu stiu ce.....prin consistenta....sa te dea pe spate, sa te gandesti la el si viata ta sa ia o cu totul alta turnura. Sa intelegi atunci care sunt toate raspunsurile tuturor filosofilor la toate intrebarile pe care si le-a pus omenirea vreodata.

[thequietsurfer]

Macar daca s-ar pune problema asa, macar daca Gondry ar sti sa fie doar ilustrativist. Cand de fapt filmele lui debordeaza de sensibilitate, de creativitate, de inedit, de irepetabil, de ingenios....

Klein cred ca vrea sa spuna ca ingeniosul nu e "bine temperat". Doar atat.