14 oameni ucişi la o premieră a filmului The Dark Knight Rises

de Gloria Sauciuc în 20 Iul 2012
14 oameni ucişi la o premieră a filmului The Dark Knight Rises

Un bărbat mascat a ucis 14 persoane şi a rănit alte 50 cu o armă automată la o proiecţie de noapte a filmului The Dark Knight Rises, într-o suburbie a oraşul american Denver. Conform poliţiei, citate de mai multe publicaţii, zece persoane au murit în cinematograf, în noaptea de joi spre vineri, iar alte patru au murit ulterior, la spital, din cauza rănilor provocate de gloanţe.

Conform Los Angeles Times, suspectul are 24 de ani şi se numeşte James Holmes, fiind un localnic.

Un martor citat de CNN a declarat vineri că a văzut "un tip care şi-a făcut încet loc pe scări şi a început să tragă la întâmplare în oameni". Bărbatul a pătruns în sală pe la ieşirea de incendiu. Un alt martor a declarat pentru postul TV că atacatorul a deschis focul în timp ce pe ecran se derula o scenă cu împuşcături, ceea ce a dus la confuzia celor prezenţi. "Am auzit între 10 şi 20 de împuşcături şi explozii, apoi oameni ţipând", a spus martorul.

Postul de radio din Denver anunţa vineri la prima oră că o persoană cu o mască de gaze pe faţă a deschis focul într-un mall din suburbia Aurora şi că a lansat gaz lacrimogen înainte de a declanşa arma automată.

"Este un eveniment oribil", a decretat vineri dimineaţă Dan Oates, şeful poliţiei din Aurora, la o conferinţă de presă organizată ad hoc, adăugând că au reţinut un suspect, neexistând indicii că ar fi vorba de mai mulţi atentatori. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Frank Fania, a declarat că un suspect a fost arestat în parcarea mall-ului, în spatele cinematografului, iar bărbatul "nu a opus rezistenţă". Fania a mai spus despre suspect că are în jur de 20 de ani, şi că asupra lui s-au găsit un cuţiit, un pistol şi o puşcă, un alt pistol fiind recuperat din incinta cinematografului. Suspectul purta o vestă antiglonţ.

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
zeno.marin pe 20 iulie 2012 16:13
:-\.... E foarte rau cand impusti oameni nevinovati (pe cine nu trebuie)...
zeno.marin pe 20 iulie 2012 16:15
A vazut cineva filmul "Things To Do In Denver When You're Dead"? http://www.imdb.com/title/tt0114660/
Mishu25 pe 20 iulie 2012 17:42
Tu trebuie sa arati ca esti smecher si cand mor oameni nevinovati ..nu gasesc nimic amuzant sau acid in comentariul tau, doar prost gust si frustrare
zeno.marin pe 21 iulie 2012 20:35
Asa este Dragos, parca se chema "a plange la mormant strain"... Totusi e urat si tragic ce s-a intamplat. Un dement...
johnnyg pe 20 iulie 2012 17:30
"The Dark Knight Rises" tocmai a devenit si mai intunecat. Prima data amenintari cu moartea criticilor care au gasit cateva hibe filmului si acum aceasta teribila intamplare?!?
Filmele ar trebui sa aiba un efect contrar asupra oamenilor . . .

Bayard pe 20 iulie 2012 18:17
Asa se intampla cand se pot obtine arme de foc prea usor. Nebuni sunt peste tot... dar cat rau pot face daca au doar o bata sau un cutit?
lazar90 pe 21 iulie 2012 14:58
ai vreo soluţie împotriva obţinerii de arme "prea uşor"?
StefanRazvan pe 20 iulie 2012 19:21
A reinviat jokerul in sala :))
Mishu25 pe 21 iulie 2012 00:44
Ce bucuros esti...iti reamintesc ca au murit 14 oameni..mai mult nu spun ca iar mi se sterge replica
body3DevinA pe 22 iulie 2012 21:21
Ce comentariu, Stefan u crezi ca masacrul a fost un film, o fost realitate dar u esti prea redus sati dai seama asta, punete u in locul celor are erau in sala :) ...
nyuszi pe 20 iulie 2012 19:21
Nu vreau sa par cinica, dar e America… de ce ne minunam? E groaznic, bineinteles, dar asta se intampla cand lipsa de educatie e combinata cu prea mult "entertainment" de proasta calitate care glorifica violenta. Eu sunt convinsa ca "nenea" asta nu prea mai facea diferenta intre realitate si fictiune, si probabil a fost crescut cu niste doze zdravane de televizor si jocuri video. :/

Nasol de ei, dar si mai nasol de noi. Se pare ca importam problemele astea si in Romania, en gross. :(

CPU pe 20 iulie 2012 20:22
si crezi ca e un caz izolat ?chiar nu inteleg de ce faci diferenta intre america si restul, cumva crezi ca oamenii sunt mai evoulati intr-o alta parte a globului. ma indoiesc ca promovarea violentei poate avea alt efect. cu totii accesam informatii ce expun acte violenta, sex, droguri, etc.mai mult ca sigur ca fiecare individ are indusa in subconstient o doza de agresivitate.
nyuszi pe 22 iulie 2012 01:01
Nu cred ca cine se joaca jocuri (de orice fel), sau se uita la filme/tv are de gand sa se puna sa omoare oameni aiurea, DAR, asta nu inseamna ca activitatile violente, sau care promoveaza violenta in orice fel, nu afecteaza mintea (si mai ales subconstientul) uman. Daca esti mai slab de minte, ESTI influentat de "entertainmentul" pe care il consumi, la fel cum esti influentat de mediul in care traiesti. Daca ai o personalitate mai puternica, sau esti stabil emotional, probabil ca nu vei fi afectat la fel. Cat despre studii… s-au facut destule! S-a ajuns la concluzia ca un copil pana pe la varsta de 10 ani vede la televizor nu stiu cate sute de mii (SUTE DE MII) de acte de violenta (unele fictive, altele la stiri), si cateva mii de crime. Bineinteles, asta nu il face pe copil psihopat, nebun, dezaxat sau criminal, dar il creaza o oarecare doza de indiferenta fata de asemenea acte, cand le vede din nou la TV. De blazare, ca sa zicem asa. I se pare ca fac parte din cotidian, in loc sa fie ceva ne-natural, ceva oribil. Numai sa stam sa ne uitam la cate filme si seriale politiste sunt la TV…. Astea-s majoritatea, afara de telenovele/soap-uri. :/ Dar daca eu spun prostii, si nenea asta nu a fost influentat de "entertainment" in nici un fel, atunci de ce "Batman", de ce "Joker", si de ce un cinematograf? Putea sa intre intr-un supermarket, sau intr-o librarie, si omora tot atatia. :/ Nah… eu m-am cam saturat de subiect, ma duc sa ma culc. O noapte faina sa aveti, si sa speram ca nici unul din noi nu va trece prin asemenea orori… :/
venator pe 20 iulie 2012 21:34
sper sa nu fie afectata prestatia filmului la boxoffice :))
zeno.marin pe 20 iulie 2012 22:05
venator, cred ca deja asta s-a si intamplat. Au fost contramandate deja niste premiere din cate am citit.... Cine stie, s-ar putea pe termen lung ca efectul sa fie invers - sa creasca vanzarile la casa.
zeno.marin pe 23 iulie 2012 17:01
...ok, deja au crescut. Looks as mass murders do sell tickets. http://www.bbc.co.uk/news/entertainment-arts-18951174
Costirik pe 20 iulie 2012 21:35
Faptul ca s a intamplat la acest film este doar o coincidenta nefericita, nu inteleg de ce atata tam tam ca in sala respectiva rula The Dark Knight Rises..la cati oameni mor in locuri si imprejurari diferite...
AdrianSe pe 22 iulie 2012 00:54
Pentru ca "ciumpalcul" cu arma se credea joker ....
zeno.marin pe 20 iulie 2012 22:53
Cateva randuri mai sus am fost acuzat de cinism si lipsa de tact (sau asa ceva, tradus elegant prin "ma cred smecher"). Pana la urma, cu tot dramatismul, e o stire de tipul "un autobuz cu copii a cazut intr-o prapastie", dar avand legatura fireste cu un film mult asteptat. Oricum mi-am cerut scuze...
Totusi ma intreb, daca era o singura persoana tot atat de frapant era? Vorba aia, "un milion de morti, o statistica".... Tot atat caz se facea si daca era ucisa o singura persoana? Probabil ca mai putin. Ce socheaza de fapt e absurdul situatiei: in loc sa aibe parte de distractie si relaxare, oamenii aia au fost omorati. Aici e problema. CONTRASTUL. Sigur, si gandul ca ti se poate intampla asa ceva e ingrijorator, poate subconstient, anume ca poti fi spulberat de pe lumea asta cand ti-e ea mai draga. Dar atat. Gandul ca TU ai fi putut fi acolo si TIE ti s-ar putea intampla, tot egoism se cheama si in niciun caz empatie.

ps: filmul "Things To Do in Denver When You're Dead" e bun, chiar daca legatura cu evenimentul e un pic morbida, recunosc...

Mishu25 pe 21 iulie 2012 00:55
Am considerat doar ca e mult prea trist faptul (indiferent cate persoane au murit si ca s-a intamplat la un film) ca sa se faca orice fel de gluma sau comentariu umoristic. Lipsit de tact mai sunt si altii, pt care primul gand e grija fata de incasarile filmului. De analizat cauze si despicat firul in patru legat de motivatii si cauze nu stiu daca are rost, nu e nici primul si din pacate nici ultimul dezaxat.
zeno.marin pe 21 iulie 2012 10:46
"si ca s-a intamplat la un film" - da, exact asta subliniam mai sus. Vezi? Exact antiteza dintre momentul de bucurie si destindere pasnica la un film si monstruozitatea absurda a unei crime infaptuite de un dement e ceea ce te impresioneaza. Dezaxatii se afla printre noi si arata perfect normal... Reusim sa-i recunoatem doar dupa ce ni se intampla si noua asa ceva...
legolas05 pe 21 iulie 2012 00:10
pt un bilet sa ucizi atația oameni nevinovați...cred ca era bolnav mintal
nsag pe 21 iulie 2012 12:57
Din cate am citit eu pe aici am inteles sunt doua tipuri de peroane in lumea asta

Cei care nu le pasa

Si cei care le PASA PREA MULT

lazar90 pe 21 iulie 2012 14:48
"cei cărora...."
rob3rt_89 pe 21 iulie 2012 15:31
seria asta a fost blestemata:|
raulk pe 21 iulie 2012 16:28
Asa e.....fugiti lume=))
zeno.marin pe 21 iulie 2012 20:45
@Nyuszi - am fost cu serviciul in SUA de doua ori si am stat acolo in total trei luni si jumatate. Asta se intampla in 2007. Zona? East Coast, mai precis Malvern PA. Foarte aproape de Philadelphia - prima capitala USA si in continuare orasul cu cea mai ridicata rata a criminalitatii. Ar fi trebuit sa ajung din nou acolo pentru o luna in februarie dar un accident tampit in bucatarie m-a tinut "grounded" (m-am ars cu ulei in timp ce gateam chinezeste)...

Oricum experienta a fost cu totul alta, impresia fiind cu totul opusa fata de ce vezi in filme. Adica oameni foarte politicosi, linistiti si amabili (la modul sincer), foarte curat, civilizat si asa mai departe. Cu siguranta fara arme impuscaturi si urmariri pe autostrada. Cu toate astea am incercat sa nu ma las furat sau mai degraba inselat de peisaj si sa cred cu naivitate ca lucrurile sunt roze. Suba aparenta asta linistita sunt sigur ca mocneste tot ce exprima aceste filme cu violenta. Si din cand in cand iese din latenta direct la suprafata, "with a vengeance".

Revenind la discutia despre masacrul de pe langa Denver - spuneam insa o chestie: nebunii nu ca nu ar avea o logica in actiunile intreprinse, dar logica lor e pur si simplu alta. Una care nu are nimic in comun cu ce justificam sau mai degraba explicam noi prin mecanismele noastre, bazate pe morala, instincte sau oricum altfel. E pur si simplu alt mecanism de gandire, stramb, deformat "in alta baza" decat cea zecimala sa zicem, cea cu care suntem noi obisnuiti.

Cu riscul de a ma repeta, ce s-a intamplat acolo pe langa Denver, e la fel de dramatic ca si cum s-ar fi prabusit un avion, ar fi explodat o cisterna in parcare sau ar fi lovit un meteorit cinematograful. Pur si simplu soarta a facut ca oamenii aia sa fie expusi la un factor imprevizibil si mortal. Ni se poate intampla in orice moment, ca suntem pe strada si ne loveste un Huidu sau ca ne impusca un dement "delusional"... Nu?

LucianOn pe 21 iulie 2012 21:47
Vinovat nu e "asta" prins si aratat la stiri.Vinovatul sunt de fapt vinovatii din fruntea americii care lasa ca orice cretin sa-si cumpere arme si altre chestii de razboi.Cum dracu sa cumperi de pe net 6000 de gloante si sa nu se alarmeze nimeni ??? Cum ? Chiar nimeni nu verifica ce tranzactii de armament se fac pe net si in viata reala ???
Han_Solo pe 31 iulie 2012 13:34
Armare au fost procurate ilegal.
Han_Solo pe 31 iulie 2012 13:35
Armele*....nu a fost nici o evidenta a nr-ului de arme cumparete.
johnnyg pe 22 iulie 2012 10:05
Va recomand Chris Rock - "Bullet Control". Ofera o solutie foarte buna pentru a pune capat unor astfel de masacre.
zeno.marin pe 22 iulie 2012 16:47
Johnnyg - cred ca te referi mai curand la BIRTH Control.... :))))
cristi23 pe 22 iulie 2012 12:25
nu e bine deloc...inteleg ca unora le plac anumite personaje negative.inteleg si mie mi-a placut jokerul......dar sa omori oameni nevinovati e nepermis...nu este un act de curaj sau o manifestatie glorioasa...este un act de cruzime,o brutalitate...unii se uita prea mult la filme.....se spune ca noi suntem violenti dar se pare ca acolo nebunia este mai contagioasa decat la noi.........pacat de bietii oameni...............tot ce putem face este sa ne rugam pentru ei,pentru familiile lor si pentru odihna vesnica
REST IN PEACE

Gebeleizis pe 23 iulie 2012 15:18
Americanii platesc pretul propriei prostii - au simplificat la maximum accesul populatiei la armele de foc, inclusiv la cele cu calibrul mare, iar acuma se plang de ce apar astfel de tragedii.
zeno.marin pe 23 iulie 2012 16:53
Salut Gebeleizis. Nu e nimic rau sa ai o arma. Rau e cand si altcineva are o arma...
alex_il_fenomeno pe 9 august 2012 20:43
prea mult tam-tam ... pacat totusi ca din cauza unui nebun au murit atatia oameni ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Ştiri cinema

jinglebells