S-ar putea să nu-ţi aminteşti Second Act/A doua şansă mult timp după ce ai părăsit sala de cinema, dar această revenire a lui Jennifer Lopez pe marele ecran are o onestitate ataşantă şi un mesaj pe care îl pot aprecia atât spectatoarele, cât şi spectatorii. Povestea unei angajate a unui supermarket a cărei carieră este blocată de faptul că nu a absolvit facultatea, A doua şansă ar putea avea un efect cu atât mai puternic în România, o ţară în care diplomele şi doctoratele (plagiate sau nu) au devenit o obsesie naţională. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la dramedia mai mult sau mai puţin romantică regizată de Peter Segal (Anger Management, 50 First Dates).
Lopez este Maya, o cvadragenară care lucrează de 15 ani într-un supermarket. Deşi ideile ei au crescut constant vânzările în ultimii ani, Maya este trecută cu vederea atunci când supermarketul are nevoie de un nou director, fiind preferat un idiot cu diplomă. Un CV fals mai târziu, Maya se pretinde absolventă a unei universităţi prestigioase şi este cooptată în echipa de dezvoltare de produse a unui mare producător de cosmetice. Bântuită de faptul că noua ei carieră are la bază o gigantică minciună, Maya înfruntă o mulţime de provocări personale şi profesionale, făcând publicul să se întrebe dacă nu cumva experienţa nu este de preferat unei diplome de formă.
A doua şansă oferă exact ceea ce promite, adică divertisment lejer asezonat cu o lecţie de viaţă. Scenariul scârţâie uneori, mai ales când insistă să treacă brusc de la dramă la comedie (momentele comice predomină în trailere, dar tonul filmului este mult mai dramatic). Mai mult, ingredientele sale nu reuşesc să distragă atenţia de la faptul că premiera de vineri este totuşi un film cu reţetă, dar suntem siguri că nu o să regreţi banii daţi pe bilet, în condiţiile în care ceea ce vrei de la această vizită la cinema este să uiţi pentru două ore de problemele personale. Până la urmă provocările din viaţa Mayei ne sunt familiare, indiferent dacă avem sau nu o diplomă.
Ce funcţionează la A doua şansă nu sunt neapărat momentele comice, uneori convingătoare şi alteori forţate, ci o anumită perspectivă asupra succesului şi a importanţei unei viziuni proaspete. Rostul filmului este în primul rând să distreze şi nu să te facă să-ţi pui întreaga carieră sub semnul întrebării (deşi nu-i strică nimănui asta), dar cei care vor să rămână cu ceva relevant chiar şi de la o producţie de rutină vor fi încântaţi să descopere aici două perspective asupra rezolvării problemelor. Una este convenţională (şi din păcate preferată de sistemul nostru prăfuit de învăţământ, încă nouăzecist şi bazat pe acumularea de informaţii şi nu pe cultivarea diverselor aptitudini), iar cealaltă mai proaspătă şi inventivă. Ceea ce reuşeşte A doua şansă să comunice este faptul că prejudecăţile şi stereotipurile ne pot sabota cariera şi că inventivitatea, talentul şi succesul nu sunt condiţionate de diverse hârtii.
Din păcate acest mesaj mai mult decât util poate fi uşor trecut cu vederea pentru că A doua şansă este, până la urmă, o şaorma cu de toate. Filmul trece cu mult prea multă dezinvoltură de la momente gen Stan şi Bran la situaţii mai mult decât dramatice şi discuţii pe teme dificile. Ai uneori senzaţia că vezi două filme foarte diferite, o comedie şi o dramă, pe care nişte scenarişti sârguincioşi au ţinut cu tot dinadinsul să le alăture. Dar asta nu înseamnă că A doua şansă nu poate fi o experienţă plăcută la cinema.
