Alec Baldwin „nu se putea controla” pe platoul de filmare de la Rust, susțin procurorii

de Gloria Sauciuc în 10 Apr 2024
Pe parcursul procesului, procurorii au trecut de la ideea de a da actorului o amendă contravențională, la a cere pedeapsa cu închisoarea

Procurorii americani susțin că Alec Baldwin nu se putea controla, în timp ce se afla pe platoul de filmare de la Rust, și că acesta „a mințit cu nerușinare” tot schimbându-și punctul de vedere după ce a împușcat-o accidental pe directoarea de imagine a filmului.

Actorul va mai avea o înfățișare în process, în iulie, în Santa Fe, SUA, fiind acuzat de omucidere involuntară după ce a tras cu armă încărcată (ce trebuia să aibă gloanțe de recuzită), provocând moartea colegei de platou Galina Hutchins.

Într-o argumentare de 32 de pagini făcută publică luni, procuroarea Kari Morrissey detalia acuzațiile împotriva lui Baldwin, susținând din depozițiile martorilor că actorul țipa și înjura pe platou, uneori din senin, și că acest comportament a dus la nerespectarea regulilor de siguranță.

„Comportamentul dl. Baldwin pe platoul de filmare de la Rust era cel al unui om care nu își poate controla emoțiile și care nu are nicio responsabilitate vizavi de efectul comportamentului său asupra celor din jur...”, a scris Morrissey. „Martorii au relatat că exact acest gen de comportament a dus la compromisuri privind siguranța pe platoul de filmare”.

Procuroarea a susținut că, după tragedie, Baldwin a construit o relatare mincinoasă în care da vina pe alții, susținând că nu a apăsat el pe trăgaci, un gest calificat drept „absurd, minciună pe față”: „De fiecare data când dl. Baldwin a vorbit, a descris o altă versiune a evenimentelor, iar declarațiile ulterioare le-au contrazis pe cele anterioare”, relata procuroarea, adăugând că Baldwin realmente dă vina pe victimă.

Totuși, procuroarea (care a înlocuit-o pe prima procuroare, în martie 2023) i-a făcut initial o propunere actorului de a renunța la acuzațiile de infracțiune și de a-i oferi o amendă contravențională, după care a renunțat la propunere cerând pedeapsa cu închisoarea pentru maxim 18 luni.

Avocatul apărării a susținut că Baldwin era doar director creativ și că nu avea autoritate pe platou, susținând și că actorul avea o armă modificată care putea trage fără apăsare pe trăgaci. În timp ce se făcea expertiza tehnică a armei, apărarea i-a convins pe procurori să renunțe la acuzații. Procurorii au ajuns însă la concluzia că pledoaria apărării a fost fie falsă fie rău intenționată, cu intenția de a face să întârzie cazul.

De exemplu, expertiza armei a confirmat că, într-adevăr, nu putea trage decât dacă se apăsa trăgaciul, infirmând ipoteza apărării. În plus, apărarea lui Baldwin punea la cale o campanie mass-media în care acesta își minimalize vina, inclusiv printr-o acuzație îndreptată spre procurorii care îl anchetau, dar și prin realizarea unui „documentar” despre victimă. „În acest moment am renunțat la oferta de a retrage acuzațiile”, a scris procuroarea, revenind la acuzația de infracțiune.

Exploreaza subiecte similare:

Alec Baldwin

Alte știri din cinema

Theron, Damon, Hathaway şi Pattinson, în noul film al unui celebru regizor

Li se alătură Tom Holland, Zendaya şi Lupita Nyong'o în cel mai misterios blockbuster al momentului

Oscar 2025: lupta se schimbă complet în noiembrie

Trei filme provoacă unde de şoc printre candidaţii cu şanse

Florin Piersic Jr., interlop în serialul Subteran. Iată trailerul!

Ana Ularu, Cezar Grumăzescu, Cosmin Tudor Pană şi Irina Artenii joacă roluri principale în serialul ce se va lansa în curând pe Netflix

Sughiţ în carne şi oase: primele imagini din noul How to Train Your Dragon!

Remake-ul live action se lansează global în iunie 2025, la doar 15 ani de la premiera animaţiei originale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells