Regizorul şi scenaristul Dan Fogelman, creatorul originalului serial „This Is Us”, face o analiză pertinentă şi extinsă asupra dragostei, familiei, tragediei, bucuriei şi sorţii în Aşa-i viaţa. Într-un film înduioşător, hilar şi perfect uman, Fogelman creează o saga întinsă pe mai multe generaţii, care celebrează viaţa cu toate complicaţiile sale, pe fundalul unei coloane sonore inspirate din albumul de referinţă al lui Bob Dylan, Time Out of Mind.
Aşa-i viaţa ni-i prezintă pe foştii colegi de şcoală Will (Oscar Isaac) şi Abby (Olivia Wilde) care se îndrăgostesc, se căsătoresc şi sunt gata să devină părinţii primului lor copil. Pe măsură ce se derulează povestirea, soarta îi va aduce pe cei doi într-un contact mai mult sau mai puţin obişnuit, cu Dylan (Olivia Cooke), o tânără îndurerată care încearcă să-şi rezolve problemele, cu Irwin (Mandy Patinkin), care îşi creşte nepoata într-o lume periculoasă, cu d-l Saccione (Antonio Banderas), un moşier prosper din Spania, cu administratorul acestuia, Javier (Sergio Peris- Mencheta) şi familia acestuia, Isabelle (Laia Costa) şi Rodrigo (Alex Monner).
Beneficiind de o distribuţie de zile mari şi desfăşurându-se în medii de excepţie, de la străzile aglomerate din Manhattan şi până la livezile de măslini din zona rurală a Spaniei, Aşa-i viaţa ne obligă să ne punem diverse întrebări în legătură cu presupunerile noastre despre noroc, ghinion, victorie sau înfrângere şi până la urmă despre viaţă, aşa cum e ea.
În ultimii 15 ani, Dan Fogelman s-a remarcat ca unul dintre talentele cele mai versatile din industria cinematografică. Ca regizor, producător şi scriitor, paleta lucrărilor sale s-a întins de la serialul dramatic deosebit de popular şi profund emoţional This Is Us, şi până la comedia romantică dulce-amăruie Crazy, Stupid, Love. Filmul actual, Aşa-i viaţa, reprezintă cel mai ambiţios proiect al său de până acum. Înduioşător sau hilar, filmul combină o situaţie neconvenţională cu nişte personaje extrem de minuţios realizate pentru a obţine o poveste pe cât de neobişnuită pe atât de pertinentă.
„Filmul vorbeşte despre o mulţime de lucruri diferite. Vorbeşte despre viaţă, care e plină de dragoste, dar şi de tragedii. Ne mai vorbeşte şi despre oameni. El explorează suişurile şi coborâşurile acestui parcurs, părţile sale vesele sau triste şi în general… viaţa însăşi. Intriga e aproape imposibil de relatat, iar asta îmi place cel mai mult”. Având o multitudine de protagonişti şi evoluând oarecum haotic, filmul se joacă cu aşteptările spectatorilor, pe care însă nu le împlineşte în final, aşa cum s-ar aştepta ei. Ca regizor, el a asezonat filmul cu momente şi surprize neaşteptate, mai mici sau mai mari. „În final, publicul va fi surprins când îşi va da seama a cui poveste o urmăreşte. Intenţia mea a fost să-l ţin pe spectator atent într-un mod diferit, prin intermediul naraţiunii”.
Personajele
Lucrul esenţial era să fie găsit pe cel mai potrivit Will, personajul a cărei dragoste tragică lansează filmul. “Un Will perfect trebuia să fie şi tânăr şi bătrân; haios, şarmant şi pur şi simplu distrus de durere” afirmă Bowen. „Acest rol avea nevoie de un actor cu adevărat special”.
Fogelman ştia exact omul potrivit pentru acest rol: Oscar Isaac. Născut în Guatemala şi şcolit la Juilliard, Isaac a jucat roluri de la Hamlet şi până la mutantul apocaliptic din filmul de mare succes X-Men: Apocalypse. „Oscar nu este doar actorul unei generaţii”, susţine Fogelman. „El este şi cel mai cuceritor protagonist cu care ai putea lucra vreodată. Îl plac în aceeaşi măsură şi femeile şi bărbaţii. Este un actor mare şi un star.”
Isaac a fost intrigat de natura „subversivă” a povestirii, aşa cum o intitulează chiar el, dar şi de profunzimea personajelor. „Am fost şocat de stilul neobişnuit şi rebel al scenariului,” susţine el. „Fiecare personaj este un personaj titular complex, care trebuie studiat şi cunoscut. Eram surprins la fiecare pas. Cel mai dificil lucru, când vorbeşti despre film, e să povesteşti viaţa în mod cursiv. Când încerci să spui povestea uneia dintre persoane, fiecare părticică a sa are istoria sa proprie, iar tot ceea ce face respectiva persoană afectează evoluţia ulterioară a filmului.”
Will este deştept, frumos şi hazliu, dar viaţa lui e distrusă. Cu ajutorul terapeutului, care e interpretat de Annette Bening, el încearcă să explice ce i s-a întâmplat, povestind despre momentul când a cunoscut-o pe Abby, iubirea vieţii lui, şi momentul când şi-a dat seama că ea este persoana cu care dorea să-şi petreacă restul vieţii.
“El este un romantic in extremis,” explică Isaac. “El se cufundă cu totul în loialitate şi dăruire, până la punctul în care inclusiv lui Abby i se pare prea mult. El începe să povestească viaţa lui Abby, chiar dinainte de a-l fi cunoscut pe Will. Îi cunoşti pe părinţii lui şi abia într-un târziu ajungi să înţelegi eşafodajul pe care şi l-a construit Will pentru a supravieţui.”
Fogelman le-a înlesnit actorilor un joc excelent, susţine Isaac, prin libertatea pe care le-a oferit-o pe platoul de filmare: „Sub bagheta sa regizorală, se întâmplă multe lucruri neprevăzute. Dan ne pregătea fiecare secvenţă în aşa fel încât să ne simţim liberi şi deschişi către orice”.
Olivia Wilde, care o interpretează pe Abby, este o femeie faţă de care nu poţi fi indiferent; nu poţi să nu te îndrăgosteşti de ea, aşa cum declară Isaac. „Nu mi-am putut imagina cât de versatilă şi plină de haz şi înduioşătoare şi imaginativă şi inventivă poate fi femeia asta,” exclamă el. “La fiecare răspântie, ea se afla deja acolo să mă întâmpine. Şi mă conducea apoi către alte locuri, pe care nici măcar un mi le puteam imagina.”
Sau, aşa cum o descrie Bowen, „Abby este întotdeauna cea mai deşteaptă persoană din cameră, cea mai frumoasă femeie şi cea cu care orice bărbat ar vrea să bea o cafea. Iar Olivia este întruparea tuturor acestor trăsături.”
Wilde şi-a dat acceptul, fiind nerăbdătoare să lucreze cu Fogelman, şi nu a fost dezamăgită. „El este un comunicator excelent, iar asta îl face un mare regizor”, susţine ea. „Dan crea pe platou cea mai fertilă atmosferă pentru noi toţi. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost aceea că a reuşit să creeze un ton specific şi ambiguu pentru acest film, care în faţa spectatorului pare cel mai uşor lucru din lume.”
Cheia filmului, din punctul de vedere al lui Wilde, este aceea că evenimentele esenţiale ale vieţii sunt diferite pentru fiecare dintre noi, iar Aşa-i viaţa este un film complet diferit pentru fiecare personaj în parte. „Pentru Abby, viaţa a însemnat să-şi găsească jumătatea într-o viaţă destul de încercată de nenoroc,” crede actriţa. “Părinţii ei muriseră într-un accident când ea era o copilă. A supravieţuit eroic, apoi s-a dus la facultate şi s-a îndrăgostit de Will”.
Dar când cei doi îşi aşteaptă primul copil, ceva se schimbă între ei. „Întâmplările nefericite sunt extrem de impresionante atunci când suntem obişnuiţi să vedem numai istorii cu happy end,” susţine Wilde. “Dan Fogelman a făcut un film care ne arată modul în care viaţa reuşeşte să ne surprindă, să ne şocheze, să ne înfioare sau să ne devasteze. Filmul ne îndeamnă să acceptăm că suntem doar o mică parte dintr-un mozaic uriaş. Eu cred că e un film optimist şi romantic, care îi poate învăţa pe oameni cum să se privească pe ei înşişi , sau cum să privească lumea.”
La 21 de ani, fiica lui Will şi a lui Abby, Dylan (numită astfel după Bob Dylan, cantautorul favorit al mamei sale), devine epicentrul filmului. Interpretată de Olivia Cooke, Dylan îşi găseşte identitatea prin intermediul muzicii şi al formaţiei cu care cântă. „Olivia Cooke devine cu repeziciune una dintre cele mai bune actriţe ale generaţiei sale,” susţine Bowen. “Ea nu joacă decât de câţiva ani, dar interpretările sale au fost incredibile.”
Dylan caută să obţină catharsis-ul prin muzică, spune Cooke, care a jucat anterior în filmul produs de Fogelman, Me and Earl and the Dying Girl. În Aşa-i viaţa, ea cântă, într-o interpretare punk furioasă, balada melodioasă a lui Bob Dylan, „Make You Feel My Love,” un cântec care este parte integrantă a coloanei sonore a filmului.
“Faptul că ea cântă furios şi într-un ritm staccato această baladă, ne arată ce simte despre viaţa ei de până acum. Ea este o persoană furioasă, deprimată, anxioasă şi nefericită, dar are un simţ al umorului amar, moştenit de la părinţii săi”.
Regizorul Fogelman are talentul de a construi tensiunile emoţionale, apreciază actriţa. „El foloseşte tragedia şi melancolia, combinate cu dialoguri spumoase şi momente hilare,” spune Cooke. „Dan creează în mod strălucit tristeţea, după care te remontează cu o replică simpatică. Ulterior, te poate pune în faţa unui şoc total. Dar în scurt timp el îţi ridică moralul cu un moment comic. Iar apoi te vâră din nou într-o secvenţă profund emoţională, urmată de un respiro”.
