Actriţa Audrey Tautou şi-ar dori să joace într-o continuare a peliculei Coco avant Chanel în care să interpreteze din nou rolul celebrei creatoare de modă, conform Femalefirst.co.uk. De altfel, Tautou s-a simţit de la bun început onorată că i s-a propus să joace rolul legendarei Coco Chanel.
"Când voi fi mai în vârstă, aş putea să interpretez din nou acest rol. A fost foarte interesantă spre finalul vieţii, atunci când a devenit ignorantă şi solitară. Cred că devenise o caricatură a propriei persoane, ceea ce este fascinant", spune Tautou.
Tânăra actriţă a luat foarte în serios rolul pe care îl interpretează în Coco avant Chanel.
"Am citit biografia ei şi am văzut o mulţime de fotografii de-ale ei, dar nu am vrut să o întruchipez aşa cum o ştiam până acum, în vârstă şi trecută prin viaţă. Am vrut să scot în evidenţă nişte aspecte din tinereţea ei pe care ar fi putut să le păstreze pentru totdeauna - poziţia corpului, graţia ei, felul în care fuma", mai spune Tautou.
Filmul Coco avant Chanel, regizat de Anne Fontaine, a fost lansat în cinematografe luna trecută.
![Audrey Tautou ar fi încântată să joace într-o continuare a filmului Coco avant Chanel](https://static.cinemagia.ro/img/resize/db/article/01/30/54/985646l-220x0-n-08488023.jpg)
Părerea ta
Spune-ţi părerea