Cu doar câteva zile înainte de lansarea din această vineri a lui Planes: Fire and Rescue, am reintrat pentru avanpremieră în extinsa lume a mașinilor și avioanelor personificate, într-o sală aproape plină, unde majoritari au fost copiii. Al meu a sorbit pur și simplu noile aventuri ale lui Stropi Agrarescu, iar scenele tensionate în care flăcările păreau că înghit cu totul pădurea l-au făcut pentru câteva minute să se ghemuiască încordat în scaun.
Stropi, starul primului film Avioane, acum o vedetă internațională, se pregătește aici entuziast de o nouă cursă, în orașul său natal, Propwash Junction, însă o defecțiune la motor îl scoate din competiție. Ce urmează este un mix de replici semi-amuzante, imagini impresionante ale unui incendiu ce cuprinde parcul național Piston Peak – o încrucișare, s-ar zice, între Yosemite și Yellowstone – și o demonstrație în detaliu a ceea ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă a eroilor, a celor care își pun viața în pericol pentru a-i salva pe ceilalți și pentru a salva natura.
După ce aflăm replici de agățat (,,Hei, scumpo, ai căzut dintr-un avion de lupte? Ești ca o bombă!”) și suntem avertizați că ,,odată cu tunetele vin fulgerele și cu fulgerele vine focul”, se pune în mișcare și protagonistul, care realizează că, dacă tot va fi să nu mai poată zbura vreodată, trebuie să se facă util. Așa că pornește să își câștige Certificatul de pompier, pe care nu îl poate obține decât antrenându-se alături de Ofiterul Vartej, elicopterul veteran de luptă și salvare, si echipa sa curajoasa: spirituala super scooper Elice, elicopterul de transport greu Propulsor, transportorul ex-militar Volet și o echipă însuflețită de vehicule curajoase de teren cunoscute ca Pompierii Săritori.
Devenit din avion de curse o Aero-Cisternă cu Mono-Motor, lui Stropi nu îi e deloc ușor să se adapteze noii sale vieți și noilor cerințe. Inspirat însă de curajul și hotărârea lui Vârtej, el face tot posibilul, odată stârnit un incendiu de proporții în Piston Peak, să devină eroul de care cei din jur aveau nevoie.
Filmul are de toate pentru cei mici, deși pe alocuri flăcările și intensitatea pericolului sunt un pic cam greu de digerat pentru unii dintre ei. Cei mai mari și mai familiarizați cu realitățile negative ale lumii moderne vor recunoaște aici o specie de personaj negativ răspândită pe tot Globul, intendentul Dop Bruiaj, în speță un afacerist vorace, care acționează doar în interesul propriu, fără să îi pese de consecințe. Personajele sunt ceva mai bine conturate față de originalul Planes, la capitolul imagine lucrurile stau foarte bine – claritate și bogăție de culori, unghiuri dinamice și panorame captivante - iar dialogul punctează destul de clar intențiile și morala menite de către scenariști. Pentru micuții care sunt fani Stropi: iată o nouă posibilă carieră, cea de pompier! După ce au aflat ce înseamnă să devii campion de curse – ambiție, efort, dar și notorietate – iată că li se descoperă acum o profesie ce nu beneficiază de același tip de faimă, însă este mult mai utilă celor din jur.
Au existat și două momente savurate din plin de noi, adulții: o secvență aeriană de acțiune pe care a ,,tunat” clasica piesă rock a celor de la AC/DC, Thunderstruck, și trimiterea la un serial polițist american al anilor ’90, CHiPs, devenit în film CHoPs, sursa unei amintiri mai puțin plăcute din trecutul ofițerului Vârtej. Dovadă că niște referințe la cultura pop pot face plăcut un film adresat exclusiv celor mici, dar pe care adulții nu trebuie să îl ocolească, pentru a se asigura apoi că aceștia au primit cum se cuvine mesajul ecologic și lecția de curaj și altruism.