Brad Pitt are o relație cu Kate Hudson, scrie presa internațională

de Gloria Sauciuc în 18 Ian 2017
Nu se ştie cât a avansat relaţia celor doi, însă e clar că ei încearcă să păstreze discreţia

Brad Pitt şi Kate Hudson ar fi împreună, însă pentru a păstra discreţia cei doi au sosit separat la Gala Globurilor de Aur 2017, și nici nu şi-au vorbit în timul Galei, scrie Yahoo! Lifestyle. Totuşi, la petrecerea de după, Kate Hudson şi-a complimentat noul iubit, apoi a plecat în maşina acestuia.

„Deşi nu au venit împreună, cei doi şi-au petrecut timp împreună, iar Kate, de 37 de ani, a fost văzută având o discuţie 'personală' cu agentul lui Brad, Bryan Lourde, apoi a părăsit gala în exact aceeaşi maşină în care plecase Brad mai devreme”, scrie publicația mai sus citată.

Şi chiar dacă relaţia nu este încă mediatizată, se pare că cei doi sunt împreună de câteva luni. Totuşi, Brad Pitt este o figură discretă de la divorţul de Angelina Jolie: „Divorţul lui din 2016 de Angelina Jolie a fost şocant pentru toţi şi dificil pentru cei implicaţi. Au fost zvonuri despre abuz domestic şi despre o aventură cu Marion Cotillard, deci de înţeles de ce Pitt nu a căutat mai multă atenţie şi a fost discret. De fapt, sosirea lui la Globurile de Aur nici măcar nu a fost anunţată, deşi fanii s-au bucurat. Şi după apariţia la gală, Pitt a dispărut la fel de misterios”,comentează publicația.

Şi Pitt şi Kate Hudson sunt foarte ocupaţi, având copii - Brad Pitt îi are pe cei şase cu Angelina Jolie, iar Hudson are doi băieţi, Ryder şi Bingham. De asemenea, Kate petrece timp şi cu mama ei, Goldie Hawn şi cu fratele Oliver Hudson.

Nu se ştie cât a avansat relaţia celor doi, însă tabloidele observă că cei doi încearcă să păstreze discreţia. Fanii au păreri împărţite despre cum ar trebui să privească această poveste de dragoste, Kate părând să nu dorească drame personale, pe când alţii subliniază că cei doi se potrivesc şi că au şanse împreună.

Exploreaza subiecte similare:

Brad Pitt, Kate Hudson, Angelina Jolie, Marion Cotillard, Goldie Hawn, Oliver Hudson

Alte știri din cinema

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Tom Hardy e protagonist în MobLand, acum pe SkyShowtime

Un nou serial cu mafioți londonezi garantează să țină spectatorii în suspans. Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren sunt în distribuție.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells