La concurenţă cu Despre oameni şi melci, o comedie de o cu totul altă factură (şi pronunţat parfum românesc), se lansează pe ecrane The Campaign, o incursiune în demenţa unei campanii electorale americane. Nu te aştepta la mult realism în filmul lui Jay Roach (răspunzător, printre altele, de Un socru de coşmar), dar există şi câteva aspecte satirice care o să-ţi meargă drept la inimă, printre gaguri cu înjurături, pumni şi momente stânjenitoare.
Pe scurt, filmul analizează ce se întâmplă când ieşi din zona de confort: îl avem pe politicianul de carieră Cam Brady (Will Ferrell), unicul competitor pentru un loc în Congresul american, ca reprezentant al statului său, Carolina de Nord. Pentru Cam campania electorală e ca un concediu all inclusive în Turcia, o poezie repetată până la perfecţiune şi cât se poate de eficientă pentru a convinge nişte alegători care nu au alternativă. Doar că fraţii Motch (o reîntâlnire fericită cu Dan Aykroyd şi John Lithgow), doi afacerişti cu intenţii nu tocmai curate, îi pregătesc lui Cam o surpriză, şi anume un contracandidat: Marty Huggins (Zach Galifianakis), directorul biroului local de turism. Naivul şi durduliul Marty, cu puloverele sale tricotate, mopşii (chinezeşti!), familia ciudăţică şi accentul caraghios, pare a nu avea nicio şansă în faţa versatului Cam, dar lucrurile nu stau chiar aşa...
Campania nu e cea mai bună comedie de văzut anul acesta, dar are cu siguranţă momente bune, iar chimia dintre Galifianakis şi Ferrell este excelentă. Cei doi se dezlănţuie în atacuri ce se vor transforma curând din verbale în fizice, aşa că filmul bifează curând mai toate tipurile de umor posibile. Tagline-ul în limba română este "Să câştige cel mai... fraier", dar nu ştim cât de inspirat este acesta, pentru că cei doi protagonişti vor dovedi că sunt gata de orice pentru a câştiga.
Dacă te iei după Campania, politica americană este o farsă în care corupţia, loviturile sub centură şi vulgarităţile merg mână în mână. Jay Roach ridică şi nişte semne de întrebare cu privire la buna-credinţă a donaţiilor pentru campanie, donaţii ce pot ascunde înţelegeri aflate la limita (şi uneori depăşind-o cu totul) legalităţii. Avantaje economice în schimbul unor donaţii de milioane de dolari, pretenţiile la schimbarea unor legi prea limitative, ameninţările şi acea senzaţie că, atunci când tragi linie, banul este unicul motor a ceea ce se întâmplă, transpare şi din comedia lui Roach, numai că aceasta este ambalată astfel încât să placă şi celui care vrea să meargă la cinema doar pentru a se amuza.
Nu e greu să intuieşti în Campania surse de inspiraţie precum politicianul ignorant, lipsit de orice scrupule şi gata de orice pentru a-şi câştiga locul călduţ, fără ca la baza eforturilor sale să se afle lăudabilele intenţii de a face ceva util pentru cei ce l-au ales. E uşor să aluneci în subiecte serioase după ce ai văzut Campania, dar scopul filmului e entertainmentul şi nu satira, aşa că nu te gândi că vei ieşi din sala de cinema preocupat de soarta politică a României sau cine ştie cărei ţări de pe glob. Aşteaptă-te la umor ireverenţios, reacţii stupide şi gesturi exagerate, glumele bune fiind amestecate cu suficiente glume mai puţin bune pentru ca filmul să rămână la nivelul de divertisment lejer, fără a ajunge una dintre comediile de ţinut minte ale anului.
Părerea ta
Spune-ţi părerea