Cel mai nou lungmetraj al regizorului german Damian John Harper se încadrează genului fantastic și prezintă o gașcă de creaturi jumătate om, jumătate animal care încearcă să salveze lumea de urbanizarea excesivă.
Debutul regizorului-scenarist Damian John Harper, o dramă cu accente thriller intitulată Los Ángeles, a avut premiera la Berlinale în 2014, fiind în competiție. Woodwalkers: Războinicii pădurii, ecranizarea primei cărți bestseller din seria omonimă semnată de jurnalista Katja Brandis, se regăsește în antiteză totală cu tonalitatea întunecată a producțiilor sale anterioare. Asta și lipsa contribuției lui la scenariul scris de David Sandreuter au fost probabil motivele principale pentru care filmul fantastic de familie eșuează să se ridice la calitatea dorită, în ciuda potențialului poveștii și a prezenței unor actori consacrați precum Martina Gedeck (The Diary of Anne Frank) și Oliver Masucci (Dark).
Narațiunea se concentrează pe Carag (Emile Chérif), un metamorf sau „umblător” la intersecția dintre om și animal. El s-a născut pumă, dar trăiește într-o familie adoptivă în forma sa umană. Prins între două lumi și forțat mereu să renunțe la o parte din el, protagonistul își dorește să găsească un loc de care să poată aparține în totalitate, ceea ce se întâmplă odată cu invitația primită de a se alătura liceului Clearwater High, un internat special conceput pentru woodwalkeri.
Acolo ajunge într-o comunitate menită să păstreze echilibrul între umanitatea tot mai distructivă și tărâmul animalelor care nu doresc să se mai lase călcate în picioare, așa că, în consecință, iau situația în propriile mâini – sau lăbuțe. Împreună cu prietenii lui, Holly și Brandon, o veveriță neînfricată și un bizon sfios – caracteristici ironice luând în considerare dimensiunile lor –, Carag reușește să creeze o punte de legătură între cele două.
Activismul personajelor, indiferent de ce parte se situează, încurajează privitorii să acționeze. Totuși, conturarea lor s-a realizat superficial. Chiar dacă se dorește a fi un film pentru copii, replicile dezvăluie prea ușor legile în care funcționează universul filmului („Ai uitat că umblătorii sunt telepatici?”) și motivațiile ascunse ale celor precum Andrew Milling, finanțatorul școlii, interesat de Carag fiindcă este și el o pumă, care și-a pierdut fiica și soția din cauza vânătorilor – deși ai tendința să crezi pentru o secundă că poate fi chiar tatăl lui, deci firul narativ nu este atât de previzibil, există puțin suspans la mijloc.
Estetica specifică genului fantasy își face simțită prezența și în Woodwalkers, însă cu ale sale culori suprasaturate, pare o variantă mai ieftină, la fel ca în cazul CGI-ului folosit. Cu siguranță efectele speciale nu se pot afla la nivelul marilor studiouri de la Hollywood, dar pot măcar să nu trădeze producția încă din poster. Peisajele sublime salvează cât de cât din cadre. Muzica instrumentală, deși calitativă, nu este în armonie cu miza filmului, având o alură mai grandioasă decât imaginea și acțiunea pe care le acompaniază.
Woodwalkers: Războinicii pădurii trage un semnal de alarmă în privința efectelor devastatoare pe care industralizarea masivă și, în general, activitatea oamenilor le au asupra naturii și militează pentru o reconectare cu aceasta. Pacea și liniștea resimțite de Carag la liceul izolat din vârful muntelui, parte a rezervației naturale protejate, străbat ecranul și ajung până la public. Din punctul acesta de vedere, filmul își atinge obiectivul, fiindcă crește gradul de conștientizare și simpatie în rândul spectatorilor. Deopotrivă mici și mari, cu toții avem de învățat despre cum să fim mai prieteni și mai ecologiști.
