Cascadoriile cu parkour, ameţitoare în filmul Zona de pericol, cu Paul Walker

Brick Mansions/Zona de pericol a început în Franţa cu extrem de popularele filme Banlieue 13 şi Banlieue 13: Ultimatum, care au lăsat în memoria publicului din toată lumea în special cascadoriile cu parkour, disciplina a cărui inventator a fost, alături de o mână de alţi câţiva, chiar David Belle, care a jucat în cele două filme.

Parkour e arta de a te mişca pe cât de rapid şi de eficient cu putinţă folosindu-te de iuţeala minţii şi de agilitate fizică pentru a depăşi orice obstacol din drum. E la fel de mult un joc al minţii, precum e al fizicului. Acest concept l-a cucerit pe Luc Besson, care a scris şi a produs ambele filme, ce au avut un succes enorm. Când a sosit momentul să se respună povestea în limba engleză, Besson a apelat la Camille Delamarre. Cu Paul Walker protagonist, filmul poate fi urmărit în premieră weekendul acesta.

Delamarre şi-a început cariera ca editor şi acum debutează cu Zona de pericol ca regizor. E fan al celor două filme şi spune că au un potenţial global de atragere a publicului de toate naţionalităţile: „Am vorbit cu mulţi oameni despre cele două filme; fie că erau din SUA, Canda sau Franţa, cu toţii au fost de acord că filmele au fost primite foarte bine de public. Aşa că nu a fost o surpriză prea mare când americanii au dorit să facă varianta lor”. Delamarre a lucrat îndeaproape cu Besson încă de la primele stagii de dezvoltare a proiectului şi a apreciat încrederea pe care cineastul veteran i-a acordat-o, împreună cu îndrumările sale.

„Uluitoare vizual şi fizic, acestea nu sunt cascadorii de supereroi. Totul e făcut real şi fără artificii”...

Desigur că legătura esenţială între filmele franceze şi cel american este David Belle, star al parkour-ului, care îşi reia rolul într-o manieră nouă, ca să nu mai menţionăm şi faptul că Zona de pericol e primul său film de limbă engleză. Ca milioanele de alţi fani, Delamarre era şi el fascinat de secvenţele de parkour şi era interesat aă aplice această abordare şi filozofie în decorul futurist al străzilor periculoase din producţia americană.

 „Mi s-a părut incitant faptul că se face parkour în decor urban, aşa că am încercat să folosim acest lucru în favoarea noastră. Mixul vizual de cascadorii şi performanţe fizice printre ruinele de beton ale unui oraş devastat şi ros de declin e o idee extrem de interesantă. David m-a ajutat mult să înţeleg ce înseamnă parkour şi cum să-l folosim. Mi-a spus istoria lui, cum s-a inventat, şi ce relaţie are familia lui cu această disciplină, îndeosebi tatăl lui. E impresionant, e un adevărat spectacol realizat fără efecte speciale sau cabluri de susţinere, făcut de neprofesionişti cărora nu le e frică să sară de pe un acoperiş pe altul. Mi-a devenit clar că, pe lângă faptul că e uluitoare vizual şi fizic, e o disciplină autentică şi am încercat şi noi s-o omagiem în filmul nostru. Acestea nu sunt cascadorii de supereroi. Noi am vrut să reflectăm premisa iniţială a acestei discipline, care înseamnă că totul e făcut real şi fără artificii”.

Tachinările dintre Lino  şi Damien (David Belle, respectiv Paul Walker în Zona de pericol) erau - în filmele originale - neconvenţionale şi amuzante, şi acesta a fost un alt punct de atracţie pentru Delamarre. Această combinaţie unică de acţiune şi umor diferenţiază filmul de altele de gen. Acrobaţiile parkour cuplate cu peisajele urbane de impact, o coloană sonoră obsedantă, precum şi personajele sunt ingredientele acestui film despre prietenie, cu acţiune şi umor. Luc Beson nu e străin deloc de acest gen.

În Zona de pericol, lui Belle i se alătură Paul Walker - în rolul partenerului său improbabil, şi, împreună, se luptă cu Tremaine - un baron al drogurilor extrem de periculos, căruia îi dă viaţă pe ecran RZA

Toţi trei vin din medii diferite, sunt actori foarte diferiţi, aşa că fiecare a adus câte ceva proaspăt personajului său.  „Când am început pregătirea pentru acest film, am văzut că prima provocare va fi să lucrez cu aceşti trei actori extrem de diferiţi unul de celălalt. Paul venea din filmul de Hollywood, David Belle are experienţă de parkour şi de cascadorii, şi e francez, iar RZA e regizor, muzician şi rapper de succes. Fiecare avea metoda sa proprie de pregătire şi propria sa abordare a actoriei, aşa că, la prima vedere, să aduci la unison cele trei personalităţi părea o mare provocare, mai ales că nu aveam la dispoziţie prea mult timp de pregătire – cei trei s-au cunoscut în prima zi de filmare. Dar, pentru că toţi trei s-au dovedit din prima zi extrem de dedicaţi proiectului, s-au înţeles bine imediat. Când am filmat ultima scenă din film, care, de fapt, a fost prima scenă filmată, am observat că relaţia dintre ei funcţiona perfect”, spune Delamarre.

David Belle spune şi el: „Uneori îmi ia ceva până intru în ambianţa unui film la care lucrez, iar acum erau multe lucruri noi pentru mine: să vorbesc în engleză, să lucrez cu actori americani. Dar cu toţii au fost extrem de cool cu mine, m-au făcut să mă simt în largul meu, aşa că am putut să mă exprim aşa cum mi-am dorit”.

Deşi era încântat să intre în acest proiect, la început Belle nu era complet pregătit: „A trebuit să mă antrenez mult, pentru că nu mai făcusem parkour de ceva vreme. Mă aflam într-o perioadă mai liniştită în viaţă, când mă gândeam că făcusem destule până atunci, aşa că, atunci când Luc m-a sunat în legătură cu filmul, mi-am spus că trebuie să slăbesc 10 kilograme, să învăţ engleză, să vin cu o coregrafie... Dar a meritat tot efortul!”.

Belle mai spune că Paul Walker, cu care joacă îm majoritatea scenelor şi alături de care e în mai toate cascadoriile din film, l-a ajutat mult să treacă mai uşor această perioadă de tranziţie: „În alte filme mă simţeam mai limitat. Dar Paul m-a ajutat să mă relaxez, să iau totul mai uşor, aşa că atmosfera a fost mult mai plăcută”.

RZA spune, de asemenea, că i-a plăcut să lucreze cu Delamarre şi că era deja un fan al lui David Belle, pe care îl văzuse în filmele originale: „David a fost un pionier în felul său; a venit din Franţa şi a pus parkour-ul pe harta lumii. Ce mi-a plăcut cel mai mult cât am lucrat cu el a fost faptul că, după ce făceai o scenă cu el venea o scevenţă de cascadorie şi te trezeai în faţa ta nu cu un cascador, ci chiar cu David. M-a impresionat mult. Într-o zi, vorbeam cu Paul despre o scenă pe care trebuia s-o facem împreună şi, pentru că eu eram eroul negativ în film, am fost nevoiţi să nu mai fim prietenoşi unul cu celălalt între cadre, pentru că era nevoie să fim cu adevărat agresivi unul cu celălalt în film. Am stat la distanţă unul de celălalt o zi, dar ne-a fost clar că nu a fost ceva firesc nici pentru mine, nici pentru el”. 

Deşi RZA are o personalitate la polul opus faţă de personajul său, Tremaine, consideră că a putut să înţeleagă motivaţiile acestuia şi cauza pentru care a ajuns lider în acest mediu nefericit: „Tremaine e diferit de mine, pentru că e materialist, şi e ataşat de maşini şi de lucruri, în general, iar eu nu sunt deloc aşa. Nu sunt deloc impulsiv sau violent sau nebun, dar pot să fiu de acord cu el că, uneori, trebuie să fii liderul comunităţii din care faci parte. Am fost liderul oamenilor mei ca membru al trupei Wu-Tang Clan. În cazul lui, pentru că aşa e mediul în care trăieşte, e forţat să ducă o viaţă dubioasă, dar în adâncul sufletului lui are ceva pozitiv pe care se străduie să-l găsească”.

De câte ori a fost posibil, actorii şi-au făcut singuri cascadoriile, nu numai ca să meargă pe urmele lui David Belle, dar şi ca să menţină ritmul acţiunii pe cât de veridic era posibil. Mai multe echipe de cascadori au ajutat cu expertiza lor, de la cascadori de maşini la cascadori pentru scenele cu împuşcături. Delamare a lucrat mai ales cu Alex Cadieux, coordonatorul de cascadorii care a supravegheat scenele complicate de lupte.

Una din cele mai dure secvenţe este pe un acoperiş şi implică abilităţi de parkour şi coregrafie. David Belle şi Paul Walker, protagoniştii ei

„Cea mai grea luptă pe care David şi Paul au avut-o de făcut a fost cu siguranţă cea de pe acoperiş, de la finalul filmului, când cei doi nu se înţeleg asupra modului în care să oprească bomba. În primul rând, afară erau 40 de grade, era caniculă. Suprafaţa era acoperită cu pietriş, iar băieţii aveau pe ei doar un tricou, aşa că era destul de greu să ascunzi pernuţe de protecţie sub tricouri. David şi Paul trebuia să se arunce peste tot, dublă după dublă, şi ştiu că erau zgâriaţi şi juliţi şi loviţi. A fost nevoie de două zile ca s-o filmăm, dar cred că rezultatul final a fost fantastic”, spune Cadieux.

Zona de pericol s-a filmat în Detroit şi Montreal. Pentru a combina vizual cele două locaţii de filmare, dar şi pentru a capta stilul aspru, urban, aproape apocaliptic al ruinelor care formează Brick Mansions, Delamarre a apelat la un mix de tehnici, unele vechi, altele noi, susţinut de directorul de imagine, Christophe Collete, care, ca şi Delamarre, debutează în lungmetraj.

Pentru a-şi atinge scopul ca publicul să simtă că se află în mijlocul acţiunii, Delamarre a folosit echipamente de filmare inovatoare, care duc camerele extrem de aproape de acţiune: „Am folosit aparatură nouă, cum ar fi dronele, sau, aşa cum li se spune în Canada, vehicule aeriene fără control uman. Rezultatul e la fel ca atunci ca al filmărilor din elicopter, cu diferenţa că dronele îţi permit să mergi mult mai aproape de subiectul filmat. Deci, când filmezi o scenă de urmăriri, de exemplu, poţi să urmăreşti totul foarte îndeaproape, şi să intre în spaţii strâmte, unde un elicopter nu ar putea avea acces”.

De asemenea, s-a jucat şi cu viteza de filmare pentru a evidenţia acţiunea, încetinind-o: „Am încercat să folosesc des slow motion, căci îmi place să dau o pauză şi să creez un moment în care muzica se opreşte pentru ca spectatorul să fie introdus într-o cascadorie”.

Delamarre spune că Zona de pericol aduce un aer nou în genul filmelor de acţiune: „E un film special, dar care oferă totul celor pasionaţi de filmele de acţiune. Are de toate: urmăriri de maşini, suspans, întorsături de situaţie, tensiune, dar mai ales parkour spectaculos, emoţii şi comedie. Cred că e o adevărată infuzie de adrenalină care va atrage fanii acestui gen”.