Publicam săptămâna trecută un material despre topul Forbes al celor mai bine plătiţi actori, top dominat de Leonardo DiCaprio şi cele 77 de milioane de dolari câştigate în 2010 (detalii AICI). Cum Super 8 este încă pe ecrane, iar Elle Fanning devine pe lună ce trece un vârf de lance al grupei sale de vârstă la Hollywood, ne-am gândit să trecem în revistă actorii copii cu cele mai mari onorarii, atât de pe marele ecran, cât şi din lumea televiziunii.
Campionul absolut este fără îndoială Jaden Smith, fiul lui Will Smith şi starul remake-ului The Karate Kid. Dacă ai văzut filmul, ştii de pe-acum că Jaden ţine în spate mai fiecare scenă, iar noi îţi spunem că nu a fost pe degeaba: înainte de filmări, Jaden a fost plătit cu 900.000 de dolari, primind încă 100.000 câteva luni mai târziu, ceea ce ridică totalul la un milion de dolari. Partea interesantă este că remake-ul a avut un asemenea succes în toată lumea, încât puştiul a mai primit două milioane, stipulate în contract în cazul în care încasările americane depăşesc 150 de milioane de dolari (totalul mondial se ridică la nu mai puţin de 360 de milioane la un buget de doar 40). Astfel, cu 3 milioane câştigate în ultimul an, Jaden, care a împlinit luna trecută 13 ani, a devenit cel mai bine plătit actor copil de la Hollywood.
Nu te aştepta ca puştiul să cedeze locul prea curând, pentru că tatăl său şi compania lui de producţie, Overbrook Entertainment, caută în acest moment proiecte cât mai interesante pentru ca Jaden să dea iar lovitura pe marele ecran. Iată şi două titluri avute în vedere pentru viitorul actoricesc al micului Smith: Amulet, în care Jaden ar trebui să interpreteze alături de sora sa Willow, doi copii ce descoperă în pivniţele conacului străbunicului lor o cale de acces într-o lume ieşită din comun, de unde o bestie nemiloasă de-abia aşteaptă să iasă pentru a le ucide mama...
Al doilea proiect va fi tot "în familie": Jaden va juca alături de Will Smith în SF-ul One Thousand A.E., un film scris de M. Night Shyamalan despre un băiat nevoit să exploreze suprafaţa neprimitoare a unei planete îndepărtate în căutarea tatălui său.
Elle Fanning a primit un onorariu generos pentru Super 8 şi cu siguranţă nu a stricat carierei sale faptul că penultima premieră, Somewhere al Sofiei Coppola, a câştigat un controversat Leu de Aur la Veneţia în 2010. În prezent Elle filmează pentru Twixt, noul proiect al lui Francis Ford Coppola, având un rol de... fantomă. O vei vedea la anul şi în We Bought a Zoo, film pentru întreaga familie regizat de celebrul Cameron Crowe şi cu Matt Damon şi Scarlett Johansson pe afiş.
Chloe Moretz a avut parte de un rol important în Kick-Ass şi a fost foarte lăudată pentru remake-ul Let Me In, unde interpretează o adolescentă vampir. Nu dă semne că ar vrea o pauză: joacă alături de Sam Worthington în Texas Killing Fields, inclus în competiţia festivalului de la Veneţia, iar pentru următoarea perioadă are nu mai puţin de cinci proiecte interesante. Primul care o să vadă lumina ecranului este Hugo, încercarea 3D a lui Martin Scorsese, aşteptată la sfârşitul anului. Moretz a primit rolul principal din Emily the Strange, filmul bazat pe personajul folosit în Marea Britanie pentru a promova o linie vestimentară.
În ceea ce priveşte micii actori de pe micul ecran campionul absolut este Angus T. Jones, "jumătatea" din Doi bărbaţi şi jumătate, serialul care şi-a luat la revedere recent de la Charlie Sheen şi i-a urat bun-venit lui Ashton Kutcher. Pe durata ultimului sezon, Jones a fost plătit cu fabuloasa sumă de 250.000 de dolari pe episod. Adolescentul este urmat de Miranda Cosgrove, actriţa din serialul iCarly, plătită cu 180.000 de dolari pe episod. Numele celebre precum Selena Gomez, Miley Cyrus sau Demi Lovato câştigă sensibil mai puţin, între 12.000 şi 25.000 de dolari pe episod, la fel ca şi Rico Rodriguez, interpretul simpaticului Manny din Modern Family, plătit cu 15.000 de dolari pentru fiecare apariţie.
Cel mai bine plătiţi copii actori
de Ştefan Dobroiu în 7 Aug 2011Citeşte şi:
Taguri:
Jaden Smith, Will Smith, Chloe Moretz, Elle Fanning, Rico Rodriguez, Angus T. Jones, Demi Lovato, Selena Gomez, leonardo dicaprio, M. Night Shyamalan, The Karate Kid, Amulet, Two and a Half Men, Modern Family, Emily the Strange, Hugo, Let Me In, Kick-Ass, Somewhere, Twixt, Francis Ford Coppola, Super 8, Miranda Cosgrove, Miley Cyrus
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Câştigător de Emmy la 98 de ani! Dick Van Dyke face istorie
Cu o carieră ce se întinde pe opt decenii, Van Dyke încă ia lumea prin surprindere - Trailer subtitrat Venom 3: la mijloc între două lumi
- Un nou rol proeminent pentru Nicholas Galitzine!
- Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
- Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Fenomenul Yellowstone: blestemul pământului
Câteva vorbe despre acest Dallas modern, ajuns la o audienţă globală de 100 de milioane de spectatori - Tracker/Urmăritorul: supradoză de Americana
- The Watchers: intenţii bune, rezultate parţiale
- Cronica Bad Boys 4: răi, chiar şi după un atac de cord
- Tarot: nu te pune cu Moartea şi Marea Preoteasă
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Dracula The Impaler
Lucas Grabeel
Paula Garcés
Mark Rylance
A Knight's Tale
Vestiaires
Deadly Honeymoon
Ever After: A Cinderella Story
Jean de Florette
The Outlaw Josey Wales
Father Figures
Gilmore Girls
Ultraviolet
Léo Mattéï, Brigade des Mineurs
The Life Aquatic with Steve Zissou
Sol Yanim
Tania Filip
Rob Schneider
The Dinosaur Project
Gina May
Jennifer Jason Leigh
Beni Affet
Avenging Angelo
Gemma Atkinson
Bo Derek
Canim Annem
A Second Chance
Ekaterina
Per un pugno di dollari
Mylène Demongeot
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Natalie Portman
- Emma Watson
- Adam Sandler
- Jennifer Lawrence
- Alessandra Ambrosio
- Născuţi azi
Trailere filme
- My Penguin Friend
- Deadpool & Wolverine
- Borderlands
- Bookworm
- Des Teufels Bad
- Beverly Hills Cop: Axel F
- Piece by Piece
Filme populare
Premiere cinema
- Mașa și cele 6ase umbre
- Les gardiennes de la planète
- The Watchers
- Borromini e Bernini. Sfida...
- Noaptea lui Vlad
- Bad Boys: Ride or Die
- Thabo and the Rhino Case
- My Sweet Monster
În curând la cinema
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
- Deadpool & Wolverine
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Trap
- It Ends with Us
- 10 Lives
- Alien: Romulus
- Blink Twice
- The Crow
- Sirocco et le royaume des courants d'air
- Night of the Hunted
- Beetlejuice Beetlejuice
- La Cocina
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Cel mai bine plătiţi copii actori
Părerea ta
Spune-ţi părereaCred ca dupa succesul serialului "Modern Family" , ar trebui reconsiderat onorariul lui Rico Rodriguez.
Mai mult ma intereseaza cu cat sunt platiti starurile TV din seriale, decat cei din filme, unde salariile lor pot sa ajunga la cifre astronomice.
Nu uitati sfatul lui Charlie, "cheltuiti bani doar pe bautura, pariuri si femei".
Imi place de felul in care Will Smith a avut grija de familia sa, in sensul ca nu le'a asigurat doar bani pe viitor si tot ce le trebuie,ci posibilitatea de a-si procura singuri aceste lucruri.