Cel mai „Haios şi blănos” personaj al studioului Laika, din 12 aprilie pe marile ecrane

de Cinemagia în 10 Apr 2019
Domnul Link vine în premieră în aventura animată, în varianta dublată în limba română

Domnul Link, cel mai „Haios şi blănos” personaj din aventura animată produsă de prestigiosul studio Laika, este o specie pe cale de dispariţie care îşi cucereşte iremediabil publicul prin umorul său şi informaţiile cu caracter educativ puse la dispoziţia publicului său, cu care îşi dă întâlnire din 12 aprilie în cinematografe.

Cu o scenografie epică, plină de culoare şi atent stilizată, animaţia „Haios şi Blănos” şi-a găsit inspiraţia în era victoriană, tehnica la care au apelat realizatorii fiind cea slow-motion, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Domnul Link vine în premieră în aventura animată „Haios şi blănos”, din 12 aprilie pe marile ecrane

De asemenea, revista National Geographic a reprezentat un element important care a influenţat conturarea imaginii acestui proiect prin aducerea unei vibraţii specifice, a elementului de aventură şi introducerea unor noi culturi pe marile ecrane.

Povestea animaţiei debutează cu prezentarea lui Sir Lionel, un aventurier curajos şi cuceritor care se consideră cel mai important cercetător al miturilor şi monştrilor. Problema este că nimeni altcineva nu este de acord. Pentru a le demonstra tuturor ce abilităţi are, planifică o expediţie enigmatică pentru a descoperi veriga lipsă din evoluţia omului.

Cam caraghios, surprinzător de inteligent şi foarte afectuos, domnul Link, singura lui cale de slavare fiind Lionel. Aşadar, cei doi împreună cu îndrăzneaţa Adelina pornesc într-o călătorie în jurul lumii pentru a găsi rudele îndepărtate ale lui Link din fabuloasa vale Shangri-La.

Distribuită de Vertical Entertainment, animaţia „Haios şi Blănos” are premiera pe marile ecrane din ţară începând cu 12 aprilie, în varianta dublată în limba română.

Exploreaza subiecte similare:

Missing Link

Alte știri din cinema

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells