Cel mai recent film cu Joaquin Phoenix ajunge pe ecranele din România

de Cinemagia în 25 Feb 2018
„You Were Never Really Here” ajunge la noi înainte de a fi lansat în S.U.A. și Marea Britanie

Cel mai nou film al actorului american Joaquin Phoenix, „You Were Never Really Here” („N-ai fost niciodată aici”) va avea premiera în cinematografele din România pe 2 martie, înainte de lansările din SUA (6 aprilie) sau Marea Britanie (9 martie). Încadrat la categoria de rating IM-18 (interzis minorilor), lungmetrajul regizat de Lynne Ramsay  a fost ovaționat la Festivalul de la Cannes 2017, fiind aplaudat în picioare minute în șir.

Filmul a fost comparat de The Times cu „Taxi Driver” al lui Martin Scorsese („This is the Taxi Driver for a new century”).

„O bijuterie atât pentru fanii filmului de acțiune cât și pentru cinefilii arty. Suntem cu toții norocoși că este este aici”, scrie despre film Evan Saathoff (Birth.Movies.Death.), în timp ce The Independent spune că „cei care au văzut We Need to Talk About Kevin știu deja că Lynne Ramsay este o maestră a tensiunii”. La Cannes, filmul a fost prezentat în Competiția oficială și a obținut premiile pentru cel mai bun scenariu (Lynne Ramsay) și cel mai bun actor (Joaquin Phoenix).

Coloana sonoră poartă amprenta lui Jonny Greenwood de la Radiohead. Faimosul chitarist nu este la prima colaborare în lumea filmului. Tot el a semnat coloana sonoră pentru „There will be blood” și „Phantom Thread” regizate de Paul Thomas Anderson, pentru cel din urmă fiind nominalizat la Oscar pentru „Cea mai bună coloană sonoră”.

Joaquin Pheonix, cunoscut cinefililor pentru rolurile din „Gladiatorul”, „Johny Cash” sau „Her”, a câștigat până acum un premiu la Cannes, un Glob de Aur, un Premiu Grammy și are trei nominalizări la Oscar. În „N-ai fost niciodată aici” îl interpretează pe Joe, un tip violent, fost om al legii, care își câștigă existența ca asasin plătit. Cu flashbackuri din copilărie, cu traume care nu s-au estompat încă, personajul surprinde cu o altă valență a personalității sale, una caldă, a bărbatului care locuiește cu mama lui, atinsă de o maladie psihică, și pe care o îngrijește cu calm și atenție. Acțiunea începe rapid, odată ce Joe primește misiunea de a o găsi pe fiica unui oficial local răpită de proxeneți.

Originară din Glasgow, regizoarea Lynne Ramsay a obținut deja peste 30 de premii, între care cinci la Cannes și un premiu BAFTA. Este considerată una dintre cele mai îndrăznețe regizoare britanice ale cinematografiei independente contemporane. Lynne Ramsay și actorul Joaquin Pheonix au participat anul trecut în România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest.

SINOPSIS: Joaquin Phoenix este un fost agent FBI, taciturn și brutal, care încearcă să o recupereze pe Nina (Ekaterina Samsonov), fiica adolescentă a unui politician, aparent răpită, folosindu-se de arma lui preferată, un ciocan.

Filmul „N-ai fost niciodată aici” este distribuit în România de Voodoo Films.

Exploreaza subiecte similare:

You were never really here

Alte știri din cinema

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells