Cele mai mari roluri ale uriașului Al Pacino

Cu o multitudine de roluri iconice, e greu să nu credem că Al Pacino este unul dintre „titanii” cinematografiei americane și mondiale. De la primul său rol, unul minor în filmul independent Me Natalie, şi până la rolul din biografia lui Phil Spector, cariera lui Pacino a fost întotdeauna remarcabilă.

Odată cu rolul din filmul The Panic in Needle Park (1971), cariera lui Pacino a demarat cu adevărat. Un film sumbru, care spune povestea unui dependent de droguri - Bobby, în New York-ul anilor 1970, şi iubirea lui cu o femeie de asemenea dependentă de droguri, Helen (Kitty Winn). Un succes al criticii, The Panic a câştigat un premiu la Cannes pentru Winn şi un altul pentru regizorul Jeffrey Schatzberg, însă Pacino a fost principalul câştigător, deoarece a intrat în atenţia lui Francis Ford Coppola.

Dacă acum cu greu ni-l putem imagina pe Michael Corleone jucat de altcineva decât de Pacino în Naşul (1972), la momentul respectiv distribuirea actorului a fost cel puţin controversată. Deşi nu părea opţiunea ideală, Coppola a renunţat la actori consacraţi precum Robert Redford, James Caan şi Warren Beatty, supărând multă lume de la Paramount Pictures. De fapt, înainte ca regizorul să arate producătorilor o repetiție a scenei în care Corleone îl împuşcă pe McCluskey, producătorii erau gata să îi concedieze pe amândoi. Totuşi, Coppola şi Pacino au reuşit să temrine cu bine filmul, câştigând unul Oscarul pentru Cel mai bun regizor, celălalt pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Chiar şi aşa, mulţi actori ar fi avut de suferit în umbra unui succes timpuriu, însă Pacino a ştiut să capitalizeze succesul Naşului. Primul rol după Naşul a fost în filmul poliţist Serpico, regia Sidney Lumet. O adaptare reuşită a unei poveşti adevărate (cazul poliţistului sub acoperire din New York-ul anilor 70), filmul a avut de câştigat datorită nuanţelor aduse rolului de Pacino. După un al doilea rol în Naşul II din 1974, Pacino a colaborat din nou cu Lumet pentru Dog Day Afternoon (1975). De data asta, Pacino se alătura unei distribuţii la fel de valoroase: John Cazale, Chris Sarandon, Charles Durning. Filmul nu a reuşit decât un premiu pentru Cel mai bun scenariu, contrat meritelor sale.

Însă punctul de maxim a fost rolul baronului drogurilor Tony Montana din Scarface (1983), semnat Brian De Palma. O variantă sumbră şi degenerată a visului american, filmul surprinde un joc al lui Pacino mult mai puţin nuanţat şi mai dur. Atacat de critici, rolul anunţa viitoarele distribuiri din anii 1990 ale lui Pacino.

După Revolution (1985) şi Sea of Love (1989), Pacino revenea pe ecran cu Naşul III (1990) şi cu roluri în Dick Tracy (1990) şi Glengarry Glen Ross (1992). Însă rolul de marcă al anilor 1990 a fost cel din 1992, din Parfum de femeie (1992), care i-a adus un Oscar. Actorul pornea pe un drum care îl readucea pe val. În 1995, juca rolul unui poliţist care se opunea personajului lui Robert De Niro în Heat (Michael Mann).

Însă rolul său magistral abia urma să vină: rolul Diavolului însăşi - deşi sub masca unii avocat new-yorkez, în thriller-ul The Devil's Advocate. Nici rolurile din Donnie Brasco (1997) şi din The Insider (1999) nu aveau să dezamăgească, deşi juca alături de actori mai tineri - Johnny Depp şi Russell Crowe.

Din nefericire, în noul mileniu, rolurile lui Pacino au fost mai degrabă rarefiate, cu Insomnia (2001, Cristopher Nolan), şi cu rolul din The Merchant of Venice (2004). Rolurile bune aveau să vină mai degrabă din televiziune, cu Angels in America (2003) şi You Don't Know Jack (2010). Ce ne mai pregătește îndrăgitul actor, urmează să aflăm.

Care este personajul vostru preferat dintre cele aduse la viață de Al Pacino?