The Meyerowitz Stories (New and Selected) (2017)
Să începem cu o comedie cu Adam Sandler.
Rectific: să începem cu o altfel de comedie cu Adam Sandler, poate la fel de bună ca Punch-Drunk Love de Paul Thomas Anderson.
După ce rămâne fără slujbă și fără nevastă, Danny (personajul lui Adam Sandler) se mută în apartamentul din Manhattan al tatălui său, Harold (Dustin Hoffman), un fost profesor de artă și un sculptor mai mult sau mai puțin cunoscut. La bătrânețe, Harold se confruntă cu propriul sentiment de ratare, atât pe plan financiar și artistic, cât și din cauza egoismului cu care și-a crescut copiii, pe care nu acceptă să îi vadă depășindu-l în vreun fel. Pe Danny îl suportă mai ușor, însă fratele lui, Matthew (Ben Stiller), care câștigă mai mulți bani ca el, îi provoacă invidie și frustrare. Și faptul că Harold e la a treia căsnicie e simptomul unei familii cam scoase din rădăcini. Astfel că la orice reuniune, dinamica familiei Meyerowitz e pe cât de hilară, pe atât de emoționantă.
Așa cum a remarcat și Nerdwriter într-un eseu video, una dintre performanțele acestui film este dialogul impecabil scris, de un firesc frust. Cu toate că personajele se întrerup constant și vorbesc unele peste altele, Baumbach explorează ritmul și muzicalitatea acestui haos verbal. Mai mult, el surprinde umorul unor adevăruri esențiale, precum problemele de comunicare iscate de efortul a îți convinge familia să te accepte versus efortul de a-ți accepta propria familia.
Meyerowitz Stories este disponibil pe platforma Netflix.
First Cow (2020)
În ținutul Oregon din secolul al XIX-lea, unde o pereche de ghete putea face diferența dintre viață și moarte, doar bogătașul comunității își permite să aducă o vacă ca să nu își bea cafeaua fără lapte. Însă prima vacă adusă în ținut poate hrăni mai mult de o singură gură. Doi prieteni ajung să lege o relație specială cu blândul animal în timp ce o mulg noaptea pe furiș ca să scoată un ban în plus vânzând fursecuri.
Regizoarea Kelly Reichardt creează suspans cu cea mai mare finețe și gingășie. În prologul filmului, o fată care își plimbă câinele pe malul unui râu găsește două schelete îngropate împreună într-un mormânt semi-descoperit.
Apoi, în următorul cadru, filmul regresează în urmă cu 200 de ani și ne invită să ghicim cui aparțin rămășițele din mormânt. Totodată, se stabilește principala temă a filmului: prietenia. Însă Kelly Reichardt știe să esențializeze o poveste, așa cum, de pildă, în filmul ei din 2008, Wendy and Lucy, autoarea surprinde o descriere reprezentativă a spiritului american doar prin povestea unei fete, a câinelui său și a câtorva localnici.
First Cow nu spune doar povestea unei camaraderii în sânul primelor așezări din vestul sălbatic, ci atinge teme mai aspre precum colonialismul, clasismul sau ecologismul. Tot așa, oamenii portretizați în acest mozaic de epocă sunt priviți cu aceeași doză de candoare. Protagoniștii nu ne fură toată atenția de la exotismul și șarmul personajelor secundare, atent descrise și regizate.
First Cow este disponibil pe platforma Mubi.
There Will Be Blood (2007)
După titlu, s-ar putea să nu sune a genul de film pe care îl vezi într-o duminică ploioasă. Dar dacă pentru tine un film de duminică poate fi și o dramă de epocă cu accente de thriller epopeic în care Daniel Day-Lewis joacă rolul vieții lui, There Will Be Blood e un film perfect de văzut înainte de o săptămână de muncă. E și o retrospectivă asupra începuturilor capitalismului, asupra descoperirii petrolului în America și a ușurinței cu care arde. Iar când petrolul arde pe ritmurile tribale ale muzicii lui Johnny Greenwood și în regia lui Paul Thomas Anderson, e un spectacol cinematografic pe care nu multe filme ți-l oferă.
Daniel Day-Lewis trece aici printr-o metamorfoză completă, își schimbă mersul, vocea și gesturile și intră cu totul în pielea capitalistului suprem. Un om complet golit de empatie și de orice scrupule, Daniel Plainworth adoptă un copil părăsit doar pentru a fi mai convingător când le cumpără pământurile țăranilor ca să construiască sonde de petrol. Îl crește și îl instruiește doar ca să îl ajute cu afacerea lui prosperă. Și, cu toate acestea, ajungem să empatizăm cu Daniel. În adâncul sufletului unui om mârșav, filmul ne arată fărâma lui de bunătate și ne face să ținem cu ea.
Antagonistul suprem al turbo-capitalistului Daniel e un personaj la fel de monumental. „Falsul profet” Eli (Paul Dano), un pastor cam excentric și păgân, pare singurul din toată comunitatea care se împotrivește planurilor lui Daniel de a exploata aurul negru al unei Californie încă virgine. În film, confruntarea celor doi capătă un statut mitic, cu toate că e dincolo de lupta dintre bine și rău. Amândoi sunt la fel de ahtiați după glorie, la fel de manipulatori și de egocentrici.
Micro-spoiler: titlul „Va curge sânge” nu se referă numai al sângele omului, ci și al Domnului.
There Will Be Blood este disponibil pe platforma HBO GO.