Acum vreo douăzeci de ani, văzând spectacolul de diplomă al unuia dintre elevii mei intraţi la regie de teatru - în prezent, reputatul regizor şi profesor Theodor Cristian Popescu - am descoperit o tânără actriţă, pe-atunci studentă încă, nici înaltă şi nici grasă, cu o fizionomie ascuţită şi stranie şi un temperament interpretativ tăios. Clara Vodă. Tot cam pe-atunci, îl reîntâlneam, în "Şobolanii roşii" (1991, Florin Codre), pe interpretul celui de-al doilea rol principal (Sony, bunul prieten al eroului, cascadorul erou al Revoluţiei care rămâne paralizat), pe care-l cunoscusem încă de la "Liceenii" (1987, Nicolae Corjos). Bogdan Vodă - soţul ei.
Clara s-a născut în 8 martie, 1970, la Constanţa. Încă înainte de a absolvi A.T.F. "Ion Luca Caragiale", la clasa lui Gelu Colceag, în 1993, a debutat în film cu rolul unei piccoliţe din "Hotel de lux" (1992, Dan Piţa), apoi s-a impus ca Mireille, din "Senatorul melcilor" (1995, Mircea Daneliuc), unde reuşea să dezvolte credibil şi expresiv un rol de lesbiană marcat de cunoscutele trivialităţi gratuite ale lui Daneliuc de după 1990. A mai trecut prin autocarul din "Asfaltango" (1995, Nae Caranfil), printr-o muzeografă din "The Shrunken City" (1998, Ted Nicolaou), Isabelle din serialul TV "Accords et à cris" (2002, Benoît d'Aubert), Diana Alexandrescu din alt serial TV, "În familie" (2002, Adrian Sitaru, Cosmina Popescu, Olga Abramov, Radu Jude), şi Nora Săndulescu, din "Examen" (2003, Titus Muntean).
Mai percutantă a fost doctoriţa Gina Filip din "Moartea domnului Lăzărescu" (2005, Cristi Puiu), compoziţie în tonuri discrete redând subtil dar convingător unul dintre portretele acelor medici "vinovaţi fără vină" din galeria umană implicată în "păcatul nepăsării" ce constituie tema filmului.
În aşteparea unui rol care s-o reprezinte cu adevărat ca personalitate artistică, Clara şi-a continuat periplul prin seriale de televiziune: Stela, din "Lacrimi de iubire" (2005, Bogdan Tiberiu Dumitrescu, Iura Luncaşu), Magda Matei din "Lombarzilor, 8" (2006, Titus Muntean, Andreea Păduraru, Alexandru Maftei), o gravidă din "La urgenţă" (2006, Andrei Zincă), şi filme de scurt sau mediu-metraj: Maria din "Preţul iubirii" (2006, Corina Radu), Silvia din "A doua şansă" (2006, Adrian Sitaru), Ica din "Valuri" (2007, Adrian Sitaru), "Sinopsis docu-dramă" (2007, Vlad Trandafir) - plus multe altele...
O nouă şansă redusă ca întindere, dar generoasă ca posibilităţi de creionare a unui personaj credibil şi original din doar câteva trăsături (procedeu în care Clara este o autentică specialistă), li s-a datorat Melissei de Raaf şi lui Răzvan Rădulescu, care au distribuit-o în rolul funcţionarei de la ghişeul Lufthansa, în "Felicia, înainte de toate" (2009). Se întâmpla cu numai un an înaintea marii revelaţii...
În primele minute ale tulburătorului "Eu, când vreau să fluier, fluier" (2010), Florin Şerban ne arată, de la distanţă, o blondă cu maşină în faţa porţii penitenciarului. Contextul ne dă de înţeles că e ceva cu ea - iar evoluţiie următoare o confirmă... Dar nimic nu ne pregătea pentru acel şocant episod-pivot din mijlocul filmului, când Silviu îşi întâlneşte mama la vorbitor. Aici, Clara se relevă ca o prezenţă absolut trăsnitoare, suport şi motor al respectivei secvenţe-cheie: pornind de la un tandru-pisicos "Ce faci, mamăăă...?", actriţa îşi desfoliază gradual personajul spre a releva tipul de femeie frivolă, egoistă şi iresponsabilă care-şi condamnă indirect copiii la degenerare, în tot ce poate avea mai hidos şi repulsiv. Nuanţele se dezvăluie în straturi, completând un portret din ce în ce mai complex şi mai puternic, până la urlete şi dezlănţuiri de violenţă fizică. O importantă contribuţie îşi aduce şi părul blond ieftin şi fals, cu rădăcini castanii, care se potriveşte ca nuca-n zid cu trăsăturile Clarei, şi mai ales felul cum camera lui Marius Panduru se apropie de ea pas cu pas, de la planurile largi iniţiale, ce par să ne arate o vampă oarecare, până la acele grosplanuri din punctul culminant al jurământului, relevând toată nimicnicia şi nevolnicia individei.
Cam în acelaşi timp, Clara juca unul dintre cele mai interesante roluri ale ei de scurt-metraj - Corina, din "Derby" (2010, Paul Negoescu), în tandem cu soţul ei din viaţa reală. Deşi cel care duce filmul este Mircea al lui Bogdan Vodă, un tată tălâmb şi prins între conformisme de moravuri şi clişee de gândire şi comportament, soţia lui din film îl potenţează contrapunctic cu reacţiile ei de bun-simţ, culminând cu acel cadru extrem de inspirat al lui Paul Negoescu când, pornind de la amorsa lui Mircea în bucătărie scandând ca boul "Stea-ua - !, !, !!!... Stea-ua - !, !, !!!... Stea-ua - !, !, !!!", camera execută un panoramic scurt până la Corina, pe-a cărei faţă se relevă (cu atât mai expresiv, cu cât e filmară tot în amorsă) încremenirea unei priviri ce pare să spună doar atât: "Te-ai tâmpit...?" Nu e de mirare că, după aceste două roluri remarcabile, cariera Clarei s-a înscris pe un curs ascendent.
Cristi Puiu a readus-o în faţa aparatului cu aceeaşi Gina Filip din 2005, acum în "Aurora" (2010), Mituleştii, care în 2010 o găsiseră-n ea pe acea incredibilă mamă de puşcăriaş descrisă pe larg mai sus, acum au luat-o şi în "Loverboy" (2011, Cătălin Mitulescu), în vreme ce Adrian Sitaru a mai distribut-o în noul său scurt-metraj "Colivia" (2010, alături de Adrian Titieni), dar mai ales în lungmetrajele "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (2011) - tot o doctoriţă, Nuţi (ce să-i faci, aşa e Clara, doctoriţicioasă - pe lângă multe alte emploi-uri, căci are mari resurse de disponibilitate actoricească) - şi "Domestic" (a cărui premieră o aşteptăm anul ăsta).
Mai aşteptăm s-o vedem în "Despre oameni şi melci" (Tudor Giurgiu, 2012), şi în "Anochece e la India" (2012, Chema Rodriguez), o coproducţie realizată de Strada Film, a fraţilor Mitulescu, şi trei case de filme spaniole), în care joacă, alături de Juan Diego, rolul principal. Detalii importante despre film, plus un trailer aici.
Îmbinând cu deplină armonie credibilitatea personajelor, economia mijloacelor interpretative şi resursele unei forţe interioare capabile de explozii nebănuite, totul asezonat cu o permanentă doză de umor substanţial dar întotdeauna atent dozat, Clara Vodă, ieşită în sfârşit din seria rolişoarelor pentru a primi genul de personaje care i se cuvin, rămâne motivaţia unor aşteptări incitante, în care speranţa a devenit de mult certitudine.
Părerea ta
Spune-ţi părerea