Comment je me suis dispute... (ma vie sexuelle) pe 1 decembrie

27 Nov 2009
Comment je me suis dispute... (ma vie sexuelle) pe 1 decembrie

Marţi, 1 decembrie, de la ora 19, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, va fi proiectată producţia Comment je me suis dispute... (Ma vie sexuelle), în cadrul Festivalului Filmului Francez. Este cel de-al doilea lungmetraj al francezului Arnaud Desplechin. Comparat de  critica de specialitate cu filmele lui Godard (datorită montajului abracadabrant), cu cele ale lui Truffaut (datorită tandreţii), dar şi cu cele ale unor cineaşti intelectuali precum Eric Rohmer (datorită subiectului), "Ma vie sexuelle" constituie "una dintre cele mai intense experienţe pe care un spectator o poate trăi la cinema".
 
"Desplechin lasă impresia în filmele sale că îi e imposibil să aleagă între acţiunile pe care să le arate şi cele pe care să le lase în afară poveştii. De aceea, indiferent de titlul acestuia  (poate fi la fel de bine Rois et reine din 2004 sau Un conte de Noel din 2008), fără excepţie poveştile sunt dense, trăite cu sufletul la gură. Ma vie sexuelle urmăreşte un număr de personaje destul de mare, fiecare cu propriile probleme existenţiale şi  intelectuale. În cele trei ore ale filmului se întâmplă atât de multe lucruri, în aparenţă atât de complicate, în fapt simple ca  bună ziua, încât un rezumat ulterior al filmului e de prisos. Ma vie sexuelle" nu ilustrează viaţă, ci o imortalizează", e de părere criticul de film Andrei Rus.
 
Nu rataţi această capodoperă a cinematografului anilor '90 şi nu  ocoliţi, când vi se va ivi ocazia, celelalte filme ale lui  Desplechin.

 

Legendă: Fotografia ataşată articolului este din filmul Le Grand appartement.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ileana si marinela pe 28 noiembrie 2009 03:33
suntem niste mari fani deal filmului
Yufeng pe 29 noiembrie 2009 13:57
De abia aștept să îl văd! Sunt un fan al filmelor franțuzești așa că urmăresc cu interes și nerăbdare orice apariție în sălile din România a vreunui film realizat pe malurile Senei.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells