Conţinutul sexual şi nuditatea din filme sunt cel mai serios motiv de îngrijorare pentru părinţi în Statele Unite

de Cristina Grigore în 4 Dec 2015
Află care sunt rezultatele studiului efectuat de Administraţia Americană de Analiză şi Rating a filmelor din SUA

Violenţa sperie mai puţin decât sexul şi nuditatea, se arată într-un studiu adresat părinţilor şi efectuat de Administraţia Americană de Analiză şi Rating a filmelor din Statele Unite. Potrivit rezultatelor preluate de TheHollywoodReporter.com, 80% din părinţi sunt mai îngrijoraţi de expunerea copiilor la scene explicit sexuale. Violenţa clară din filme – oameni ucişi sau mutilaţi – a generat un procentaj al îngrijorării de 64%, în vreme ce folosirea celei mai uzuale înjurături din limba engleză (the F-word), ajunge la 62 de procente.

Locul doi în topul scenelor pe care americanii nu le-ar dori în filmele vizionate de copii îl ocupă nuditatea masculină (72%), urmată de cea feminină (70%).  De altfel, şapte dintre cele mai mari procente se află în dreptul unor descrieri de natură sexuală sau erotică – este vorba despre scene de sex simulate ori sugerate, nuditate partială sau totală.

Mai jos în listă se află folosirea drogurilor uşoare (în condiţiile în care marijuana este legală acum în mai multe state din SUA). Drogurile de mare risc egalează însă, ca importanţă, nuditatea în temerile părinţilor (70% au fost de părere că scene ce încurajează consumul de droguri şi prezentarea lor ca atractivă nu trebuie să apară în filmele adresate copiilor).

Alte știri din cinema

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Tom Hardy e protagonist în MobLand, acum pe SkyShowtime

Un nou serial cu mafioți londonezi garantează să țină spectatorii în suspans. Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren sunt în distribuție.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 4 decembrie 2015 13:52
eu zic ca prostia ar trebui sa ii ingrijore mai mult , dar cum nu e mare diferenta la iq intre parintii si copiii americani (in jur de 30 bucata) , asta e . E greu sa faci educatie sexuala unui copil.Dar daca tinem cont de multitudinea de filme cu nuditate din anii 70 , cand lumea nu era asa de pudibonda ca azi , e clar ca e o chestiune de prostie americana in stare pura
Costirik pe 4 decembrie 2015 16:51
Nuditatea e mai periculoasa decat violenta:))) Asta e ceva specific americanilor, nu e ceva nou. Ei practic cu violenta se "hranesc", mai ales cea asupra altor state.
The_Lawyer pe 6 decembrie 2015 19:16
Eu am doar 20 ani și tot condamn conținutul sexual și nuditatea din filme. Ar fi mai acceptabil dacă așa elemente ar fi prezente în filmele din categoria Erotic.
Dar culmea este că aproape în fiecare film suntem nevoiți să fim martori la scene sexuale perverse.

De asemenea eu aș propune închiderea accesului liber către site-urile cu conținut pornografic. Să existe doar niște abonamente pătite, care să ofere așa material doar oamenilor maturi ce sunt gata să plătească pentru așa ceva. Cel puțin copiii ar fi mai feriți din calea acestei ciume.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells