La Gomera/The Whistlers, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, a avut sâmbătă, 18 mai, premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. La Gomera, ce concurează pentru prestigiosul Palme d'Or, a avut spectacolul de gală de la ora 22 a Franței (ora 23 a României). O nouă proiecție și conferința de presă au loc duminică. Cinemagia a stat de vorbă cu cineastul Corneliu Porumboiu cu o zi înainte de plecarea lui la Cannes, la biroul lui din strada Hristo Botev, amenajat într-o casă ce aparține modernismului interbelic, semnată de arhitectul și artistul plastic Marcel Iancu.
Pe parcursul discuției cu cineastul, am aflat că La Gomera imaginează cum continuă povestea comandantului Anghelescu din Polițist, adjectiv. Polițistul experimentat și fără scrupule Anghelescu, jucat de Vlad Ivanov, i-a rămas în minte regizorului Corneliu Porumboiu iar descoperirea limbajului codat El Silbo, de care a fost fascinat, i-a oferit ocazia perfectă de a spune povestea din filmul La Gomera. Cu acest nou film, Porumboiu propune o nouă estetică - despre care spune că a vrut să fie ca într-un film clasic cu detectivi.
V-a fascinat El Silbo, limbajul ancestral practicat pe insula spaniola La Gomera. De ce ați ales ca pretext pentru imersiunea în lumea El Silbo o intrigă polițistă?
Corneliu Porumboiu: Eu tocmai terminasem Polițist, adjectiv, apoi am văzut la o televiziune din Franța reportajul despre acest limbaj. Mi-a plăcut foarte mult limbajul. Și am plecat la drum pentru La Gomera cu polițistul secundar din Polițist, adjectiv, personajul lui Ivanov, Anghelescu. M-am întrebat cum ar fi ca pe acest tip, care ideologic avea o viziune birocratică, să-l regăsesc, după zece ani, total schimbat. Pentru partea de codare, chiar îmi trebuia o lume care are necesitatea asta, o lume precum mafia, o lume a drogurilor.
Faptul de a folosi limbaje criptate este atestat în criminalistică?
Corneliu Porumboiu: Cred ca da. În zona de deal-uri mari, de război frontal, între poliție și mafie, unde nu sunt jumătăți de măsură, acolo persoanele implicate sunt super atente la comunicare, codează, sunt metode specifice. Vorbeam cu cineva din State, o curatoarea la un muzeu din Boston, îi povesteam subiectul, iar ea și-a amintit că în tinerețea ei pe strada se fluiera, în cartier băieții aveau mici coduri. Am fost în Cuba, și acolo oamenii își transmiteau mesaje foarte scurte prin fluierat.
Așadar, ați vrut cu acest film să continuați povestea lui Anghelescu din Polițist, adjectiv...
Da, mi-a rămas în minte personajul lui Ivanov dar mai ales am fost interesat de tema comunicării... în A fost sau n-a fost sunt niște oameni care își pun niște întrebări despre un eveniment, care încearcă să definească practic ce-i cu ei, cu viața lor, și cu acea revoluție, dacă a fost sau n-a fost. În Polițist, adjectiv, avem un conflict între un tip care vede lumea într-un fel și șeful lui, cu care intră într-o discuție cu un limbaj birocratic, i se cere „stai în formele astea” iar în La Gomera avem codarea asta, am avut ca referință filmul noir, în care toți joacă la dublu, niciodată nu știi dacă ce se spune e adevărat sau nu, e folosit doar în zona de putere.
Avem, așadar, un polițist corupt (conform sinopsisului oficial), există și procese de conștiință?
Corneliu Porumboiu: Vedem în film această călătorie a lui Cristi (Vlad Ivanov). Chiar dacă pleacă într-un fel, la final ajunge altfel.
În Polițist, adjectiv, v-ați documentat despre tehnicile de filaj și ați acordați timp acestor momente. Despre metodele mafiei v-ați documentat pentru La Gomera?
Corneliu Porumboiu: Nu m-am documnetat în zona asta; dar dacă în Polițist, adjectiv am crezut că sunt foarte importanți timpii aceia de filaj pentru personaj și pentru întrebările și singurătatea lui, aici am avut alt tip de opțiune, structura filmului e diferită, e cu flash-back-uri, este pe capitole, o structură de tip puzzle, cu personaje care se confruntă între ele și cu referințe la filmul noir. M-a interesat ca structura să fie în funcție de limbaj și de el care învață limbajul.
Referința la film noir e prin aceea că detectivul intră într-o încurcătură; și m-am mai jucat cu codurile: mama lui Cristi Anghelescu este jucată de Julieta Szönyi, o frumusețe, o „femme fatale” la bătrânețe, apoi Catrinel Marlon... și șefa lui Cristi, jucată de Rodica Lazăr. Femeile conduc în acest film, destinul lui e modelat de aceste femei.
Ce ne puteți spune despre stilistica/estetica filmului?
Corneliu Porumboiu: Am căutat un alt tip de expresie în acest film, un gen clasic; primele drafturi din perioada când mă documentam, de acum zece ani, erau mai realiste. Am vrut să am un anumit tip de distanță. Pe de altă parte, în acest film și cinema-ul joacă un rol. Personajele joacă roluri, poate unele personaje chiar s-au inspirat din filme, de aceea estetica am vrut sa fie ca într-un film clasic cu detectivi, așa că nu am vrut să psihologizez personajul lui Cristi, pe Cristi am încercat să-l fac opac, să-l înțelegi doar din gesturi, din comportament, din muzică, din secvențele de stare. În La Gomera ai de-a face cu o lume în care toți joacă roluri, toți joacă la dublu, și asta mi se părea că e în contrapunct cu faptul că el învață un limbaj care trebuie să ajute la comunicare dar care ajunge să servească unei chestii nasoale.
Pe de o parte, insula m-a inspirat la un anumit tip de estetică, iar apoi povestea în sine. Am încercat ca povestea să fie mult mai sublimată. Ceea ce m-a interesant este structura, tipul acesta care învaţă acest limbaj să fie coloana vertebrală a filmului. La Gomera este filmul meu care are poate cel mai mare potenţial la public. Sunt chestii care vin în timp. De la Metabolism, continuând cu Comoara, am încercat un alt tip de spațiu în film, mult mai esenţializat, mai expresiv în raport cu personajul, cu starea lui, am încercat să mă joc mai mult cu culorile, ca în Comoara, de exemplu. Sunt lucruri care ţin şi de evoluţia mea personală. La fiecare film te schimbi, cauţi altceva. Independent de subiect în sine, sunt lucruri de gândire cinematografică. E ca un drum. Este şi subiectul, dar inconştient tu ca cineast parcurgi nişte etape.
Şi ce credeți că spune filmul acesta despre dvs, cel care sunteț în momentul ăsta?
Corneliu Porumboiu: Foarte multe, pentru că e ultimul film! (râde) Fiecare film pe care îl fac îmi place să cred că este ceea ce pot eu mai bine atunci. Şi Fotbal infinit mi-a plăcut foarte mult, filmul cu tatăl meu. Dar eu unul când fac un film și când iese trebuie să îmi placă foarte tare, că altfel nu l-aş face.
Cronologic,cum s-au întâmplat lucrurile? A fost întâi reportajul despre limbajul fluierat?
Corneliu Porumboiu: A fost la o televiziune din Franţa, da. Eram în vacanţă, imediat după Poliţist, adjectiv.... Am început să citesc despre subiect. Am început să scriu o variantă de scenariu. Nu mi-a plăcut. l-am lăsat deoparte și am făcut Metabolism (Când se lasă seara peste București sau metabolism). După Comoara, m-am reapucat de proiect. Citisem şi până atunci, ştiam despre ce e vorba, am luat legătura cu un profesor de fluierat. Acesta este un limbaj protejat şi de Unesco şi ei fac asta în şcoli cu copiii, am fost la cursuri acolo și am început să scriu.
Spuneați că insula v-a influențat estetica filmului. La Gomera cum arată?
Corneliu Porumboiu: E superbă. O insulă vulcanică, imediat lângă Tenerife, ea are o istorie foarte interesantă (apare și într-o primă variantă a scenariului), pentru că de acolo ar fi plecat Columb în prima expediţie. Soţia guvernatorului insulei, care se numea Beatriz de Bobadilla, l-ar fi ajutat pe Columb să obţină banii, în tinereţe fiind prietena Reginei. Columb ar fi prezentat şi regelui Portugaliei şi regelui Spaniei proiectul, şi ea ar fi pus o vorbă bună pentru el ca să plece. Şi el ar fi plecat în prima călătorie, din Gomera. Terenul este foarte accidentat, de aia și folosesc limbajul acesta. Din port urci direct pe munte, e o diferență de nivel de vreo opt sute de metri. Insula e în patrimoniu, nu se construieşte foarte mult, are și un parc naţional în centru… și o pădure extraordinară. Încă mai există în oraş o zonă hippy. E o insulă pe care veneau mulţi hippioţi şi există o teorie că americanii care nu voiau să plece în războiul din Vietnam veneau acolo. Se spune chiar că limbajul acesta fluierat l-ar fi inspirat pe George Lucas pentru celebrul său robot. Şi Star Wars s-a filmat acolo, în perioada când căutam oameni acolo toţi erau prinşi la filmări, seîntâmpla acum doi ani când făceam prospecţii, au o politică de „tax incentive” foarte bună, de asta se filmează mult acolo. S-a filmat acolo şi Ultimatumul lui Bourne, s-a filmat In the Heart of the Sea... chiar acolo într-un depozit unde am filmat noi după s-a turnat filmul cu Moby Dick.
Depozitul din trailer?
Corneliu Porumboiu: Da! Depozitul acelaa şi în zona de mai în faţă au făcut un fel de piscină. Tot felul de poveşti. Şi am mai văzut o insulă diferită, La Palma, insula imediat următoare, am fost şi acolo să văd locaţii. E o populaţie de circa 25.000 de locuitori, şi foarte departe de civilizaţie, ceea ce îmi place.
Şi natura asta grozavă apare în film? Ca personaj?
Corneliu Porumboiu: Apare o parte. Simţi cumva. Eu sper că am prins-o, dar am încercat să evit o prezentare turistică. Am fost de trei ori înainte pe insulă, am încercat să-mi apropii cât mai mult zona.
Din cele trei trailere, am remarcat elementul de umor negru: regizorul care face prospecţiuni şi care e eliminat. Genul acesta de umor negru îl mai are filmu?
Corneliu Porumboiu: Eu zic că îl are. Trebuie văzut filmul. Tot principiul acesta, cu răsturnări de situaţii multe, cu poliţistul care crede că îşi construieşte destinul dar de la un moment dat încolo nu îl mai stăpâneşte, toate elementele astea cumva sunt principii pe care mi le-am pus în cap la început.
Legat de contracandidaţii dumneavoastră în lupta pentru Palme d'Or ce ne puteți spune, care credeți că vă sunt șansele?
Corneliu Porumboiu: E foarte greu de spus. Nevăzând filmele...; ştii, sunt şase clasici în viaţă. Frații Dardenne, Ken Loach, Tarantino... Dardennii şi Loach au tipul lor de cinema, agreat în trecut la Cannes. Subiectul Dardennilor, cu imigranţi şi cu radicalizarea unui tânăr... poate fi genul acela de subiect pe care, dacă îl faci bine şi îi dai altă perspectivă, poate fi foarte interesant și foarte actual.
Mie îmi place foarte mult Jessica Hausner, filmul ei Lourdes mi-a plăcut foarte mult. După aia sunt cei tineri, debutanţii .... Nu poţi să ştii. Pentru mine e foarte important că sunt acolo. Vreau să iasă premiera bine, la asta mă gândesc acum.
Mi-a zis cineva că a văzut un film turcesc similar cu La Gomera la Locarno, pentru că şi în Turcia există un limbaj din ăsta. Există în vreo patruzeci de locuri în lume câte un limbaj din acesta. Există un sat în Turcia, mai există un sat în Grecia, unul în Franţa în care încearcă să îl recupereze acum acest limbaj fluierat. O să vezi şi în film că și nativii indieni fluierau. Există şi în Africa, şi în Mexic.
Cum ai perceput acest limbaj după ce ai făcut cursurile şi ai vorbit cu actorii? Nu e restrictiv acest limbaj?
Corneliu Porumboiu: Este restrictiv, evident. O să vezi filmul. Pornind de la limba spaniolă, schimbi vocalele. „A”-ul, „â”-ul îl fluieri într-un fel şi „e”-ul, „i”-ul în alt fel. La fel este şi cu consoanele. Dar, de fapt, poţi reproduce prin fluierat orice cuvânt. Poţi să aplici şi în limba română şi în orice limbă europeană. Este restrictiv cumva, dar are şi un soi de poezie. Şi funcţional servește tipul ăsta de lume pe care o prezint eu, în care toţi oamenii joacă la dublu şi toţi se ascund cumva. Şi aşa am ajuns cumva şi la „noir”, care e un gen despre o lume cumva pierdută.
