Cronică. Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar

de Gloria Sauciuc în 15 Iun 2018
O relaţie pe fundalul căreia e drama unei țări, cu o societate ruptă de clivajele sociale și de corupție, ce a facilitat ridicarea unor figuri precum Pablo Escobar

Subiectul carismaticului traficant de droguri din anii `80 Pablo Escobar nu a fost nici pe departe uitat în ultima vreme, desigur datorită serialului Narcos de la Netflix, dar acum revine în atenţie odată cu ecranizarea Loving Pablo, în premieră pe marile noastre ecrane, film ce s-a lansat anul trecut în cadrul Festivalului de la Veneţia.

Un mare atu al filmului îl reprezintă cuplul popular format din soţii Javier Bardem şi Penelope Cruz, în rolurile principale.

Filmul este relatat prin ochii iubitei lui Escobar, jurnalista şi prezentatoarea TV Virginia Vallejo, pe a cărei carte omonimă se şi bazează scenariul, femeia pe care traficantul a învestit-o cu titlul de „biograful” lui. Personajul Virginiei Vallejo, jucat de Penélope Cruz, demonstrează o naivitate ieşită din comun pentru o persoană în poziția sa, însă povestea nu e superficială, ci spusă într-un stil empatic, dar care totuși nu îl idealizează pe sinistrul traficant.

Regizorul Fernando León de Aranoa nu își propune să îl judece pe Escobar. Îl prezintă totuși veridic, astfel încât spectatorii să îl judece ei înșiși.

Pe fundalul spectaculos al selvei columbiene, Javier Bardem reușește să fie aproape la fel de carismatic precum traficantul era cândva, cu zâmbetul lui contagios. La fel de convingătoare e și furia din timpul scenelor de violență: să nu uităm că Escobar a devenit epitomul traficantului violent și criminal, care s-a demarcat de imaginea contrabandiștilor și a braconierilor pentru a deveni, în cele din urmă, inamicul public numărul unu.

E greu că Escobar, fie și jucat de Javier Bardem, să ne fie simpatic. Însă filmul ne-a convins mai degrabă de drama unei țări, cu o societate ruptă de clivajele sociale și de corupție, pe fundalul cărora s-au ridicat figuri pe atât de carismatice pe cât au fost de malefice.

O petrecere la ferma lui Escobar va prilejui întâlnirea traficantului cu Virginia, iar femeia se va trezi curând parte a unei relaţii ce va ţine patru ani, transformând-o în protagonista giganticelor eforturi americane de a-l captura pe traficant. 

Prostetica și perucile sunt un minus al filmului.

Exploreaza subiecte similare:

Loving Pablo

Alte știri din cinema

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Tom Hardy e protagonist în MobLand, acum pe SkyShowtime

Un nou serial cu mafioți londonezi garantează să țină spectatorii în suspans. Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren sunt în distribuție.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 19 iunie 2018 17:04
trebuie sa il vad.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells