Cum a ajuns The Hateful Eight miniserie Netflix

de Cristina Grigore în 1 Mai 2019
Următorul film al lui Tarantino, Once Upon a Time în Hollywood, se va lansa la noi pe 9 august

Într-un interviu acordat SlashFilm.com, Quentin Tarantino a dezvăluit cum a devenit pelicula sa western The Hateful Eight o miniserie Netflix.

Potrivit cineastului, propunerea, care l-a intrigat la început, a venit din partea canalului de streaming: „Le-am zis că filmul este ok în forma în care se află acum, dar, dacă ar fi să folosesc tot materialul filmat şi să îi dau o formă care să se preteze pentru a putea fi difuzat în forma a câteva episoade, sunt dispus să încerc”, a explicat el.

În total, cele patru episoade ale seriei vor conţine 25 de minute de filmări nefolosite: „La un an după lansarea filmului, poate mai puţin, editorul meu, Fred Raskin, a început tare lucrul. Am montat bucăţi de câte 50 de minute şi am obţinut patru episoade. Nu a fost nevoie să reedităm totul de la cap la coadă, dar am muncit destul de mult la asta şi are alt ritm acum. Îţi dă o senzaţie diferită şi îmi place acest lucru. Unele secvenţe seamană destul de mult cu cele din film, însă creează o altă stare. Iar filmul avea oricum ceva literar în structura lui, aşa că acum se distinge şi mai bine această caracteristică de parcurgere a unor capitole”.

Următorul film al lui Tarantino, Once Upon a Time în Hollywood, se va lansa la noi pe 9 august.

Exploreaza subiecte similare:

Quentin Tarantino, The Hateful Eight, Once Upon a Time in Hollywood

Alte știri din cinema

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?

Ar trebui să le despartă o prăpastie, dar reuşesc să construiască o punte

De ce Furiosa e atât de supărată: un motan o întrece în popularitate!

Animaţia Garfield a fost văzută de mai mulţi români decât super-blockbusterul lansat la Cannes

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells