Vladimír Furdík, actorul ceh care îl joacă pe The Night King în Game of Thrones, a vorbit într-un interviu acordat publicaţiei Variety despre cum a fost pentru el filmarea “acelei scene” cu Maisie Williams (Arya) din al treilea episod al serialului.
Actorul a dezvăluit că scena sa finală din serial a fost una extrem de dificilă, pentru că venea şi la capătul unei zile obositoare, iar momentul era extrem de emoţionant şi necesita destul de multă sincronizare. În acea zi Furdík - care a fost iniţial unul dintre cascadorii seriei - executase deja mai multe scene solicitante.
“A venit apoi acel moment cu Arya, când trebuia să o prind, în care simţeam şi emoţiile puternice ale lui Maisie; pentru mine a fost ca şi cum mi-am cheltuit întreaga energie într-o singură zi. Ploua, era frig; nu a fost uşor ca Maisie să sară fix când trebuia şi nici pentru mine să o prind la timpul potrivit. Cred că a fost cel mai dificil lucru de până atunci de filmat, din punctul meu de vedere”, a explicat el.
Furdík a vorbit şi despre ceea ce l-a mânat în luptă pe Night King şi a rezumat totul la un singur cuvânt: răzbunare: „Parcă şi-a zis la un moment dat «Gata, acum pot porni războiul. Acum o să omor pe toată lumea pentru că m-aţi transformat în The Night King şi m-aţi obligat să trăiesc după zid şapte sau 10.000 de ani, într-un loc îngheţat»”.
Odată scos din joc The Night King, va fi interesant de văzut ce vor face Jon, Daenerys, Sansa şi Arya, alături de aliaţii lor şi ce a mai rămas din armata numeroasă strânsă în faţa terifiantului pericol comun; de această dată pericolul vine din partea lui Cersei, care mai are câţiva aşi în mânecă pe lângă ajutorul oferit de Euron Greyjoy (30.000 de luptători şi 900 de vase de luptă) şi cei 20.000 de mercenari ai The Golden Company.
Părerea ta
Spune-ţi părerea