La un an de la lansarea lui I Am Legend (2008), s-a vorbit despre un prequel al SF-ului de succes. În 2012, Will Smith a fost solicitat din nou pentru un sequel al filmului, însă actorului nu i-a plăcut scenariul. Ulterior, s-a anunţat că proiectul a fost abandonat, mai ales datorită faptului că Smith a refuzat să mai apară în vreun sequel al acestuia.
Într-un interviu de promovare a lui Winter’s Tale acordat io9.com, regizorul Akiva Goldsman a vorbit despre modul în care s-a încercat continuarea seriei şi dificultăţile întâmpinate.
„Am scris un prequel şi un sequel”, a explicat el. „Am avut o idee de prequel interesantă, despre prima izbucnire a virusului, în timpul unei parade de Ziua Recunoştinţei. […] Includea un dark seeker [creatură infectată], un elefant care scăpase de la Zoo”.
Ideea sequel-ului a fost la fel de inedită. „Am imaginat şi un sequel, care începea cu Neville din nou – şi îţi dădeai seama că fusese clonat. Am încercat mai multe variante. Chiar am încercat. Au fost o mulţime de scenarii.”, a mai spus Goldman.
Părerea ta
Spune-ţi părerea