Deadpool 3 devine filmul nerecomandat minorilor cu cele mai mari încasări din istorie

de Ştefan Dobroiu în 17 Aug 2024
Cu încasări de 1,08 miliarde, Deadpool & Wolverine întrece deţinătorul anterior al recordului, Joker

Noi motive de sărbătoare pentru Disney, Marvel şi Deadpool & Wolverine: ieri filmul cu Ryan Reynolds şi Hugh Jackman a ajuns la încasări de 1,08 miliarde de dolari, întrecând Joker, care şi-a terminat parcursul în cinematografele de pe glob cu un total de 1,078 miliarde.

Astfel, Deadpool 3 devine filmul cu rating-ul R (în Statele Unite minorii sub 17 ani trebuie însoţiţi de un adult pentru a putea intra în sala de cinema) cu cele mai mari încasări din istorie, fără ajustarea inflaţiei. Joker şi Deadpool & Wolverine sunt singurele filme cu rating-ul R din aşa-numitul club al miliardarilor, filmele cu încasări globale de peste un miliard de dolari.

Trebuie spus că Deadpool 3 a obţinut această sumă în 23 de zile de la premieră, în timp ce ultimele cifre pentru Joker s-au înregistrat la mai bine de un an şi jumătate de la premiera din octombrie 2019, conform boxofficemojo.

Deadpool 3 are toate şansele să-şi consolideze drastic recordul de-a lungul lunilor următoare. În România, filmul se află acum pe locul cinci în topul anual, fiind întrecut de Buzz House: The Movie, Inside Out 2, Dune: Partea II şi Tati part-time.

Exploreaza subiecte similare:

Deadpool & Wolverine, Joker

Alte știri din cinema

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells